Author's Posts

În corespundere cu art. 30 alin. 2 din Convenția Națiunilor împotriva corupției, fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a stabili sau menține, conform sistemului său juridic și principiilor sale constituționale, un echilibru adecvat între orice imunitate sau orice privilegiu de jurisdicție acordat agenților săi publici în exercițiul funcțiilor lor și posibilitatea, dacă este necesar, de a cerceta, urmări și judeca efectiv infracțiunile prevăzute de Convenție.   Descărcaţi raportul aici


Read more

TI-Moldova a monitorizat declararea veniturilor şi averilor de către procurori pentru a identifica eventuale abateri în acest proces, posibile vulnerabilităţi în activitatea entităţilor publice de profil şi pentru a veni cu propuneri de remediere a situaţiei.
Pe parcursul monitorizării au fost analizaţi o serie de indicatori care reflectă dinamica diferitor tipuri de venituri şi active declarate, ponderea persoanelor care le declară, inclusiv pentru a răspunde la întrebări precum: ce parte din veniturile procurorilor le constituie donaţiile şi moştenirile, cadourile oferite cu diferite ocazii; cine sunt beneficiarii celor mai mari donaţii; câte bunuri imobile (ex., apartamente, case, terenuri) declară procurorii, care este suprafaţa şi valoarea acestora; câte autoturisme sunt declarate şi la ce valoare.

Read more

La 12 aprilie 2022, studenții din cadrul mai multor instituții de învățământ superior din Chișinău (ASEM, USM, UTM, ULIM) au avut oportunitatea de a vedea spectacolul ”Made in Moldova” la Teatrul Național ”Satiricus Ion Luca Caragiale” (în regia lui Alexandru Grecu, autor – Constantin Cheianu).
Spectacolul este bazat pe fapte reale comunicate la linia fierbinte anti-corupție a TI-Moldova și relevă într-un mod emoțional cum toleranța și indiferența față de corupție într-o familie înstărită duce treptat la degradarea valorilor si la distrugerea acestei familii, facând o paralelă cu lipsa perspectivelor pentru o societate coruptă și îndemnând populația să opună rezistență acestui fenomen nociv.

Read more

Proiectul de Lege pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985/2002 (articolele 106/1 şi 330/2) propune revizuirea unor norme importante din Codul penal – norme privind confiscarea extinsă şi îmbogăţirea ilicită. Ca remarcă generală reţinem că eficientizarea prevederilor este absolut necesară, însă Proiectul, în versiunea sa actuală, suscită unele probleme şi ar putea să nu reuşească remedierea deficienţelor.

Descarcati avizul

Read more

Consiliul de integritate, timp de o jumătate de an, rămâne nefuncțional. Acest fapt periclitează eficiența procesului de control al averii și intereselor personale, conflictelor de interese, incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor în serviciul public. Este imperioasă examinarea oportunității menținerii CI. Cel puțin, este necesară clarificarea statutului și reconsiderarea mandatului CI. Atât timp cât acest lucru nu se întâmplă, noua componență a CI trebuie să depună eforturi în exercitarea cât mai corectă a atribuțiilor. În acest context mai multe acțiuni sunt prioritare.

Descărcați Observatorul Nr. 39

Read more

Republica Moldova dispune de două instrumente care pot fi aplicate pentru a urmări averea titularilor de funcții din sectorul public, în cazul în care aceasta excede veniturile licite: Îmbogățirea ilicită și Constatarea caracterului nejustificat al averii. În prezenta Sinteză Transparency International – Moldova se refera la aplicarea prevederilor ce țin de îmbogățirea ilicită.

Descărcați aici

Read more

Republica Moldova dispune de două instrumente care pot fi aplicate pentru a urmări averea titularilor de funcții din sectorul public, în cazul în care aceasta excede veniturile licite: Îmbogățirea ilicită și Constatarea caracterului nejustificat al averii. În prezenta Sinteză ne vom referi la aplicarea prevederilor ce țin de constatarea caracterului nejustificat al averii.
Descărcați sinteza aici

Read more

La 07 februarie 2022, Curtea Constituțională a respins cererea de suspendare a acțiunii Legii nr. 13/2022 pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură. Curtea Constituțională urmează să se expună asupra constituționalității prevederilor, care au suscitat critici, pe bună dreptate, din partea comunității de avocați, atât din țară, cât și din străinătate. Legea în cauză semnalează mai multe probleme legate de procesul de legiferare. În revizuirea legislației aferente profesiilor juridice conexe sectorului justiției, această acțiune fiind trasată ca prioritate în Programul de activitate al Guvernului, trebuie să se respecte principiile-cheie.

Read more

Transparency International – Moldova în contextul ultimelor declarații ale Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, își exprimă profunda îngrijorare și atrage atenția autorităților statului, organelor anti-corupție, de asigurare a regimului constituțional și partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova asupra caracterului inacceptabil de intimidări și presiuni realizat pe fundalul intensificării procesului de verificare a averilor procurorilor și judecătorilor, care acționează tot mai agresiv împotriva jurnaliștilor care descoperă și semnalează cazurile de îmbogățire ilicită și averi nedeclarate care nu pot fi explicate prin venituri legale.

Read more