
|
Transparency International - Moldova (TI-Moldova), ca filială naţională a organizaţiei mondiale anti-corupţie Transparency International a fost înregistrată la 14 iunie 2000.
Una din principalele priorităţi ale Transparency International - Moldova este promovarea unei mişcări anti-corupţie, convocarea celor mai proactive personalităţi cunoscute în ţară drept promotori ai principiilor transparenţei, democraţiei şi evidenţei.
|
|
În prezent TI-Moldova implementează proiecte finanţate de către Oxfam NOVIB si Auswartiges Amt(Ministerul Afacerilor Externe a Germaniei)
|
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Rezultatele sondajului expres al studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior din mun. Chişinău |
|
24.01.2012
Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a efectuat în cadrul proiectului de monitorizare a implementării Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi Partnership for Transparency Fund un sondaj expres al studenţilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Educaţiei.
Scopul sondajului expres este evaluarea opiniilor respondenţilor privind respectarea normelor etice, profesionalismul şi integritatea în instituţiile de învăţământ superior. Sondajul s-a desfăşurat la ieşirea din 5 universităţi din mun. Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM); Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), Universitatea Liberă Independentă din Moldova (ULIM) şi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC). Sondajul nu este suficient de reprezentativ pentru a face concluzii pentru întreg sistemul de învăţământ superior.
Raport sondaj expres universitati A 929.69 Kb
|
|
|
Jumătate din studenţii intervievaţi invocă cazuri de plagiere în instituţiile de învăţământ |
|
24.01.2012
În universitatea dvs. există un cod de conduită/etică pentru studenţi şi angajaţi? Profesorii vă informează despre criteriile de evaluare a cunoştinţelor? Se copie la lucrări de control, teste si examene? Există practica de plagiere a eseurilor şi tezelor de licenţă? Transparency International – Moldova a adresat aceste întrebări studenţilor din universităţile din mun. Chişinău .
Rezultatele sondajului expres atestă ca 91% din studenţii intervievaţi apreciază faptul că profesorii îi informează despre criteriile de evaluare a cunoştinţelor; 80% consideră că profesorii depun efort pentru ca prelegerile să fie clare şi utile pentru studenţi; 67% afirmă că evaluează calitatea prelegerilor profesorilor; 85% confirmă existenţa unor coduri de conduită etică în cadrul universităţilor în care studiază şi susţin că sunt familiarizaţi cu prevederile acestora. În ce priveşte aplicarea Codului, doar ¼ dintre respondenţi cred că cei care îl încalcă sunt sancţionaţi. Aproape jumătate dintre respondenţi susţin că studenţii întreprind tentative de mituire a profesorilor şi circa 1/3 – că profesorii sunt cei care solicită bani, cadouri şi favoruri pentru a-i nota mai bine pe studenţi.
PR_sondaj universitati 369.60 Kb
|
| |
|
|