| Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 60 din 19.11.2008 |
|
|
|
privind raportul asupra controlului utilizării unor resurse financiare publice şi înstrăinării terenurilor destinate pentru construcţia obiectelor de menire socială la primăria com.Truşeni, mun.Chişinău (Monitorul Oficial nr.7-9 din 20.01.2009, art.2)
Curtea de Conturi, în prezenţa primarului com.Truşeni, mun.Chişinău, dl Mihai Secrieru, vicedirectorului Trezoreriei de Stat dna S.Purici, şefului Direcţiei bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a Ministerului Finanţelor dna A.Cîşlaru, contabilului-şef al Întreprinderii municipale „Direcţia Construcţii Capitale” a Consiliului municipal Chişinău dna V.Marcova şi contabilului-şef al primăriei Truşeni dna Ana Roşioru, călăuzindu-se de art.27 alin.(4) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”1 (cu modificările şi completările ulterioare), a examinat raportul asupra controlului utilizării unor resurse financiare publice şi înstrăinării terenurilor destinate pentru construcţia obiectelor de menire socială la primăria com.Truşeni, mun.Chişinău. ____________________________ Acţiunile de control s-au efectuat în temeiul prevederilor art.5 alin.(4) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994, la solicitarea Fracţiunii parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat, avînd drept obiectiv verificarea exercitării de către autorităţile publice locale a competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege pentru procesul de utilizare a unor resurse financiare ale primăriei la amenajarea teritoriului, reparaţia capitală a unei străzi şi conductei de apă, efectuarea cheltuielilor la încălzirea şcolilor, construcţia unui gard, procurarea unui automobil, precum şi înstrăinarea terenurilor de menire socială. Controlului a fost supusă primăria com.Truşeni, atribuţiile ei, în perioada verificată, fiind reglementate de art.45 din Legea nr.123-XV din 18.03.2003 „Privind administraţia publică locală”2 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.123-XV) şi art.40 din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală”3 (cu modificările ulterioare; în continuare - Legea nr.436-XVI). _________________________________________________________ Funcţia de ordonator principal de credite al primăriei com.Truşeni, potrivit art.34 alin.(1) subalin.2) lit.c) din Legea nr.123-XV şi art.29 alin.(1) lit.f) din Legea nr.436-XVI a fost exercitată de către primarul dl Mihai Secrieru. În procesul controlului, probele de control au fost colectate prin analiza rapoartelor financiare privind execuţia bugetului com.Truşeni, deciziilor Consiliului com.Truşeni; examinarea selectivă a documentelor primare şi registrelor contabile; analiza datelor prezentate de entitate şi confruntarea lor cu datele obţinute din alte surse; explicaţiile persoanelor responsabile etc. Examinînd rezultatele controlului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi a constatat: 1. Referitor la utilizarea mijloacelor financiare pentru amenajarea teritoriului 1.1. În perioada anilor 2005-2007 şi 6 luni ale anului 2008, pentru amenajarea teritoriului com.Truşeni au fost utilizate mijloace financiare în sumă totală de 3647,3 mii lei, inclusiv: în anul 2005 – 51,9 mii lei; în anul 2006 – 1363,9 mii lei; în anul 2007 – 1754,9 mii lei; în semestrul I al anului 2008 – 476,6 mii lei. Executarea cheltuielilor pentru amenajarea teritoriului din s.Truşeni, în perioada anilor 2005-2008 (6 luni), în comparaţie cu prevederile bugetare, se prezintă astfel:
Sursă: Rapoartele privind executarea devizului de cheltuieli al primăriei com.Truşeni pe anii 2005-2007 şi semestrul I al anului 2008
_________________________ 1.3. La efectuarea lucrărilor de amenajare a străzilor din s.Truşeni, în actele de recepţie, au fost acceptate unele cote de cheltuieli neprevăzute de normele în vigoare, ceea ce a dus la majorări nejustificate. Astfel, în anul 2006, primăria com.Truşeni a acceptat includerea de către antreprenor în actele de recepţie a unor cheltuieli neprevăzute de normele în vigoare (cheltuieli pentru clădiri provizorii şi construcţii în mărime de 1,5%; cheltuieli neprevăzute – 2,0%; cheltuieli limitate – 4,2%), ceea ce a dus la majorarea cheltuielilor de construcţie a străzilor cu suma totală de 46,7 mii lei. Analogic, în anul 2007, s-a admis includerea în actele de recepţie a lucrărilor de amenajare a străzilor a cheltuielilor limitate în mărime de 1,5% şi 4,2%, neprevăzute de normele în vigoare, cheltuielile neîntemeiate în urma majorărilor constituind 4,6 mii lei. 1.4. La contractarea unor servicii au fost admise unele cheltuieli neîntemeiate. 1.5. În anul 2007, la executarea cheltuielilor atribuite la articolul 131.05 „Transferurile pentru amenajarea teritoriilor”, primăria com.Truşeni n-a respectat pe deplin prevederile art.7 alin.(3) din Legea nr.397-XV din 16.10.2003 „Privind finanţele publice locale”5 (cu modificările şi completările ulterioare), efectuînd contractarea de lucrări şi cheltuieli cu depăşirea limitelor maxime în sumă totală de 236,4 mii lei şi generînd datorii creditoare în sumă totală de 244,0 mii lei. ____________________________ 2. Privind utilizarea mijloacelor financiare pentru reparaţia capitală a străzii Precup În conformitate cu decizia Consiliului com.Truşeni nr.03/8 din 23.03.2008, pentru reparaţia capitală a străzii Precup din s.Truşeni au fost precizate alocaţii în sumă totală de 2432,2 mii lei, lucrările fiind executate în sumă totală de 2431,3 mii lei. La executarea lucrărilor de reparaţie capitală a străzii Precup din s.Truşeni, atît conducerea, cît şi grupul de lucru al primăriei com.Truşeni n-au respectat prevederile legale ce reglementează domeniul achiziţiilor publice, efectuînd o procedură formală de achiziţie şi încheind contractul de achiziţie a lucrărilor de reparaţie capitală a străzii după executarea acestora. Astfel, reieşind din prescripţia Inspecţiei de Stat în Construcţii seria IS nr.006784 din 16.08.2007, informaţia antreprenorului, precum şi nota informativă cu privire la indicii de dezvoltare social-economică a comunei Truşeni pe anul 2007 (anexată la decizia Consiliului com.Truşeni nr.03/2 din 21.03.2008), lucrările de reparaţie capitală a străzii Precup au fost executate în anul 2007, la finele acestui an, primăria Truşeni rămînînd datoare pentru lucrările de reparaţie capitală executate cu suma de 2432,1 mii lei. Însă toate operaţiunile economice legate de lucrările de reparaţie a străzii, începînd cu procedura de achiziţie a lucrărilor, executarea lucrărilor şi înregistrările respective în evidenţa contabilă, au fost efectuate după executarea lucrărilor de reparaţie a străzii Precup (în anul 2008), contractul de antrepriză nr.24 fiind încheiat între primăria com.Truşeni şi S.R.L. „Coif” (c/f 1002600011616) la 17.04.2008 şi înregistrat la Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare la 25.04.2008 (nr.1-6471/08), iar procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate fiind perfectate cu data „aprilie-mai 2008”. Prin aceasta, primăria com.Truşeni n-a respectat procedurile de efectuare a achiziţiilor publice stabilite prin Legea nr.1166-XIII. Totodată, efectuarea de operaţiuni patrimoniale în anul 2007 fără înregistrarea lor în contabilitate, neasigurarea plenitudinii şi continuităţii înregistrării în contabilitate a tuturor operaţiunilor economice în perioada gestionară, precum şi corectitudinii atribuirii cheltuielilor la perioada gestionară, în care ele au fost efectuate, indiferent de perioada achitării lor, a dus la nerespectarea prevederilor art.8 şi art.15 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.19956 (cu modificările şi completările ulterioare). ______________________________________________________ 3. Referitor la utilizarea mijloacelor financiare pentru apeduct În baza contractului de antrepriză nr.50 din 18.09.2006, primăria com.Truşeni a contractat de la S.R.L. „Hidroforaj” (c/f 1003600133195) lucrări de foraj al unei sonde arteziene în s.Truşeni în sumă totală de 395,9 mii lei, care, pe parcursul anilor 2006-2007, au fost executate în sumă totală de 365,3 mii lei. Suma de 250,0 mii lei utilizată de primărie în anul 2006 la lucrările de foraj al unei noi sonde arteziene, a fost alocată din bugetul de stat în scopul reparaţiei sistemului de aprovizionare cu apă potabilă. La momentul controlului, sonda arteziană forată nu era dată în exploatare. Totodată, în luna martie 2007, în lipsa surselor respective de finanţare la acel moment, primăria com.Truşeni a mai contractat (contractul nr.16 din 16.03.2007) de la societatea menţionată lucrări de reparaţie a reţelei de aprovizionare cu apă din s.Truşeni în sumă de 145,2 mii lei. Lucrările de reparaţie capitală a reţelei de aprovizionare cu apă au fost executate în sumă totală de 145,2 mii lei, însă, din lipsa reţelelor de aprovizionare cu apă la balanţa primăriei, acestea au fost atribuite de contabilitatea primăriei Truşeni la majorarea cheltuielilor legate de forarea fîntînii arteziene. În total, pentru lucrările de construcţie şi reparaţie capitală a reţelei de aprovizionare cu apă (inclusiv forarea fîntînii arteziene), în anul 2006 au fost utilizate mijloace bugetare în sumă de 250,0 mii lei, în anul 2007 – 260,2 mii lei, iar în anul 2008 (9 luni) – 16,7 mii lei. 4. Privind cheltuielile la construcţia unui gard la Centrul de sănătate Pentru executarea lucrărilor de construcţie şi reparaţie a gardului, IMSP Centrul de sănătate a încheiat cu Î.I. „Olari Alexandru” (c/f 1004600056413) contractul de antrepriză nr.8 din 30.05.2008, în conformitate cu care Î.I. „Olari Alexandru” şi-a asumat obligaţia de a executa lucrări în sumă totală de 289,2 mii lei (inclusiv taxa pe valoarea adăugată), iar cu S.R.L. „Debut-Gama” (c/f 1003601006290) – un contract pentru achiziţionarea mărfurilor (nr.7 din 29.05.2008), prin care S.R.L. „Debut-Gama” şi-a asumat obligaţiunea de a livra Centrului de sănătate o poartă şi secţii de gard în suma totală de 38,2 mii lei. IMSP Centrul de sănătate a transferat Î.I. „Olari Alexandru” 227,0 mii lei, iar S.R.L. „Debut-Gama” – 25,6 mii lei. La momentul controlului, lucrările de reparaţie şi construcţie a gardului nu erau finalizate. Reieşind din procesul-verbal din iulie 2008 de recepţie a lucrărilor executate la reparaţia şi construcţia gardului în suma totală de 156,6 mii lei, IMSP Centrul de sănătate a acceptat cheltuieli majorate cu sumă totală de 1,3 mii lei, în urma includerii de către antreprenor în actele de recepţie a lucrărilor a cheltuielilor neprevăzute în mărime de 1,0%, care nu corespund normelor în vigoare. Totodată, au fost acceptate cheltuieli de transport în mărime de 10,0%, pe cînd, în conformitate cu Scrisoarea normativă cu privire la determinarea valorii obiectivelor de construcţii şi decontărilor pentru lucrările de antrepriză executate începînd cu 1 octombrie 2007 (nr.11-09/3462, nr.2365-01-07 din 14.09.2007) a Ministerului Finanţelor în comun cu Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului a Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului7, acestea urmau să fie în mărime de 7,0%, ceea ce a dus la cheltuieli nejustificate în sumă de 1,8 mii lei. __________________________ 5. Referitor la cheltuielile legate de încălzirea şcolilor În anul 2005 şi prima jumătate a anului 2006, pentru încălzirea şcolii medii nr.98 şi gimnaziului nr.99 din s.Truşeni, primăria com.Truşeni a utilizat cărbune, procurat prin procedurile stabilite de achiziţii publice, în sumă de 242,3 mii lei şi, respectiv, 208,7 mii lei. În perioada menţionată, trecerea la cheltuieli a cărbunelui s-a efectuat în lipsa normelor de cheltuieli stabilite, prin ce n-au fost asigurate sarcinile de bază ale evidenţei stocurilor de materiale referitor la respectarea normelor de consum, ceea ce nu corespunde cerinţelor pct.72 din Instrucţiunea „Cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor), oraşelor”, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.137 din 25.11.19988 (cu modificările şi completările ulterioare). __________________________ Pentru încălzirea şcolilor, în a doua jumătate a anului 2006 au fost utilizate gaze în sumă totală de 84,4 mii lei, în anul 2007 – în sumă totală de 242,0 mii lei şi în prima jumătate a anului 2008 – 154,7 mii lei, acestea fiind procurate de la S.R.L. „Chişinău-Gaz” (c/f 1003600066037) prin procedurile respective de achiziţii publice. Totodată, pe parcursul anilor 2005; 2006; 2007 şi 2008 (semestrul I), primăria com.Truşeni a efectuat cheltuieli legate de reconstrucţia cazangeriilor şcolilor şi trecerea acestora la încălzirea cu gaze naturale, precum şi de reparaţia capitală a sistemelor de încălzire. În conformitate cu materialele controlului efectuat la primărie de către Direcţia control financiar şi revizie Chişinău a Serviciului Control Financiar şi Revizie al Ministerului Finanţelor, în perioada anilor 2005-2006, primăria com.Truşeni a transferat Î.M. „DCC” pentru lucrări de gazificare a şcolii medii şi a gimnaziului mijloace băneşti în sumă totală de 628,8 mii lei, în lipsa contractelor corespunzătoare şi fără respectarea procedurii de achiziţii publice. Totodată, în lipsa documentelor justificative, suma menţionată a fost decontată direct la contul 200 „Cheltuielile bugetare pentru întreţinerea instituţiei şi pentru alte activităţi”. În perioada anului 2007 – semestrul I al anului 2008, primăria com.Truşeni a utilizat pentru lucrările de reparaţie capitală a sistemelor de încălzire a şcolii şi gimnaziului mijloace financiare în sumă totală de 1063,9 mii lei (inclusiv: în anul 2007 – 996,9 mii lei; semestrul I al anului 2008 – 67,0 mii lei). 6. Privind procurarea unui automobil În conformitate cu decizia nr.03/8 din 21.03.2008 „Cu privirea la rectificarea bugetului com.Truşeni pe anul 2008 în baza rezultatelor executărilor bugetului com.Truşeni la situaţia 21.03.2008”, Consiliul com.Truşeni a decis repartizarea mijloacelor bugetare în sumă de 200,0 mii lei pentru procurarea unui automobilul. La 14.04.2008, primăria com.Truşeni a încheiat cu S.R.L. „DAAC-Auto” (c/f 1006600006098) contractul de achiziţie a mărfurilor nr.23, conform căruia S.R.L. „DAAC-Auto” şi-a asumat obligaţia de a vinde primăriei un autoturism „Şcoda Octavia Tour 1.6 MPI” la preţul de 198,5 mii lei. În conformitate cu dispoziţia de plată nr.177 din 30.04.2008, primăria a transferat S.R.L. „DAAC-Auto” 198,5 mii lei, în aceeaşi zi primind automobilul sus-menţionat (factura de expediţie EA nr.157037). 7. Referitor la înstrăinarea terenurilor destinate pentru construcţia obiectelor de menire socială din s.Dumbrava La folosirea şi înstrăinarea terenurilor destinate pentru construcţia obiectelor de menire socială din s.Dumbrava, primăria com.Truşeni n-a respectat prevederile legislaţiei în vigoare. Astfel, contrar prevederilor art.43 şi art.45 din Codul funciar nr.828-XII din 25.12.19919 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Codul funciar), art.2 alin.(1) şi art.6 alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.835-XIII din 17.05.1996 „Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului”10 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.835-XIII), primăria com.Truşeni nu dispune nici de planul general de dezvoltare şi nici de altă documentaţie ce relevă dezvoltarea şi amenajarea urbanistică a s.Dumbrava, ceea ce face imposibil stabilirea la primărie a suprafeţei de teren destinate construcţiei obiectelor de menire socială în localitatea dată. _________________________ În anul 2000, contrar prevederilor art.45 din Codul funciar, art.6 alin.(4), art.37 alin.(1) şi art.46 din Legea nr.835-XIII, în lipsa planului de urbanism corespunzător şi fără acordul beneficiarului cu dreptul de folosire a pămîntului, Consiliul sătesc Truşeni, prin decizia nr.5/1 din 27.07.2000 „Despre atribuirea sectoarelor de teren pentru construcţia caselor de locuit din sectorul Dumbrava, S.A. „Tracom” uzina de tractoare”, a decis atribuirea a 1,5-2 ha de teren pentru construcţia caselor de locuit din cele aproximativ 3 ha de teren proiectate pentru obiectele de menire socială în sectorul respectiv, pretextul fiind nefolosirea la destinaţie a suprafeţelor de teren timp îndelungat. Totodată, în conformitate cu decizia Consiliului sătesc Truşeni nr.9/5 din 19.12.2001 „Cu privire la atribuirea sectoarelor de teren pentru construcţia caselor de locuit”, pe suprafaţa de teren destinată construcţiei obiectelor de menire socială, au fost repartizate 21 de loturi (cîte 0,08 ha, cu suprafaţa totală de 1,68 ha) pentru construcţia caselor individuale. În aprilie 2002, la adresarea S.A. „Tracom”, Primăria municipiului Chişinău a informat S.A. „Tracom” şi primăria s.Truşeni că, potrivit Legii nr.835-XIII şi Regulamentului general de urbanism, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.5 din 05.01.199811, devierea de la documentaţia de urbanism, aprobată în modul stabilit, este inadmisibilă, iar modificările în documentaţia de urbanism aprobată se efectuează conform procedurii stabilite de actele normative indicate, totodată menţionîndu-se că amplasarea caselor de locuit particulare pe terenul rezervat pentru construirea obiectelor de menire socială din cartierul locativ Dumbrava vine în contradicţie cu legislaţia în vigoare. Concomitent, s-a recomandat S.A. „Tracom” să prezinte documentaţia de urbanism a cartierului locativ respectiv spre reconfirmare Departamentului arhitectură şi urbanism al Primăriei municipiului Chişinău, însă informaţia cu privire la modificările ulterioare ale documentaţiei de urbanism a cartierului locativ Dumbrava n-a fost prezentată controlului. ________________________ În continuare, prin decizia nr.10/43 „Cu privire la aprobarea terenului public de 0,50 ha în s.Dumbrava, propus la licitaţie” din 19.10.2005, Consiliul com.Truşeni a decis înstrăinarea lotului de 0,5 ha din suprafaţa de terenuri destinate construcţiilor de menire socială, prin vînzare-cumpărare în cadrul licitaţiei funciare. După desfăşurarea licitaţiei, Consiliul com.Truşeni, prin decizia nr.02/2 din 29.03.2006 „Cu privire la aprobarea licitaţiei”, a aprobat vînzarea-cumpărarea lotului de teren cu suprafaţa de 0,30 ha, la preţul de 750,0 mii lei, unei persoane fizice, pentru construcţia unui centru comercial, precum şi a lotului de teren cu suprafaţa de 0,20 ha, la preţul de 550,0 mii lei, pentru construcţia unui centru de sănătate, în total – 0,5 ha la preţul de 1300,0 mii lei. Ca şi în cazurile precedente, realizarea loturilor sus-menţionate a fost efectuată fără acordul respectiv al beneficiarului cu dreptul de folosire a pămîntului. În conformitate cu extrasul din schema cadastrală a sectoarelor din s.Dumbrava, prezentat de către primăria Truşeni, la momentul controlului, toată suprafaţa terenurilor destinate construcţiei obiectelor de menire socială a fost repartizată şi constituia în total (fără drumuri) 2,82 ha, din care: 1,68 ha au fost atribuite pentru construcţia caselor de locuit, 0,5 ha au fost realizate prin licitaţie unei persoane fizice pentru construcţia unui centru comercial şi unui centru de sănătate, iar pentru suprafaţa totală de 0,64 ha primăria com.Truşeni n-a prezentat nici un document justificativ. Reieşind din cele expuse, în temeiul art.27 şi art.29 din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”, Curtea de Conturi hotărăşte: 1. Se cere primarului comunei Truşeni (dl M.Secrieru) să aducă la cunoştinţă Consiliului local rezultatele prezentului control şi să asigure: 1.1. achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţile primăriei potrivit prevederilor legale, precum şi respectarea limitelor de cheltuieli aprobate şi ţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legislaţia în vigoare; 1.2. întreprinderea măsurilor de restituire în bugetul primăriei a cheltuielilor neîntemeiate în rezultatul majorării nejustificate a lor la efectuarea lucrărilor de construcţie a străzilor în sumă totală de 51,3 mii lei, precum şi a cheltuielilor neîntemeiate legate de proiectarea aprovizionării cu energie electrică a sondei arteziene în sumă de 9,9 mii lei; 1.3. de comun cu Întreprinderea municipală „Direcţia Construcţii Capitale”, soluţionarea problemei de transmitere la destinaţie a apeductului construit în s.Truşeni în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; 1.4. reflectarea în evidenţa contabilă a reţelelor de aprovizionare cu apă, precum şi atribuirea corectă a cheltuielilor de reparaţie capitală în sumă de 145,2 mii lei la majorarea valorii de bilanţ a acestora; 1.5. de comun cu Instituţia medico-sanitară publică Centrul de sănătate Truşeni, identificarea cheltuielilor la construcţia gardului, cu înregistrarea în evidenţa contabilă a valorii nou-create conform actelor normative în vigoare, asigurînd restituirea cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 3,1 mii lei; 1.6. întreprinderea măsurilor privind aducerea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului s.Dumbrava în conformitate cu prevederile Legii nr.835-XIII din 17.05.1996 „Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului”, precum şi ale Regulamentului general de urbanism, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.5 din 05.01.1998. 2. Se ia act că: 2.1. pentru utilizarea neconformă a mijloacelor publice la lucrările de gazificare a şcolii medii şi a gimnaziului, precum şi pentru alte încălcări comise, Direcţia control financiar şi revizie Chişinău a Serviciului Control Financiar şi Revizie a Ministerului Finanţelor a aplicat primarului dl M.Secrieru şi contabilului-şef dna A.Roşioru sancţiuni administrative, cu amendarea acestora cu cîte 110 unităţi convenţionale (echivalent cu 2200 lei); 2.2. conform sentinţei din 18.04.2006 (dosarul nr.1-204/06), pentru faptele de repartizare neconformă a loturilor pentru construcţia caselor de locuit, Judecătoria Buiucani i-a aplicat dlui M.Secrieru o sancţiune administrativă sub formă de amendă în folosul statului în mărime de 150 unităţi convenţionale (3000 lei). 3. Prezenta hotărîre se remite pentru informare Fracţiunii parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat. 4. Despre executarea pct.1 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 4 luni. 5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.6 alin.(3) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”.
Nr. 60. Chişinău, 19 noiembrie 2008.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| < Precedent | Următor > |
|---|






