| Trafic de influenţă pentru obţinerea permiselor de conducere |
|
|
|
24.05.2012
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, anterior, a documentat un locuitor al raionului Anenii Noi fiind bănuit de trafic de influenţă. Aşadar, în rezultatul mai multor măsuri operative de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, efectuate de către ofiţerii Centrului, a fost demonstrată primirea de către bănuit a mijloacelor băneşti în sumă de 380 euro pentru eliberarea unui permis de conducere de categoria „B”. Ulterior, a fost efectuată o altă livrare de control în sumă de 180 euro, în urma căreia bărbatul afirma că are influenţă asupra angajaţilor Ministerului Tehnologii Informaţionale pentru favorizarea susţinerii examenelor pentru categoria „C”. În rezultatul percheziţiei efectuate la domiciliul şi în automobilul bănuitului, au fost depistate mijloace băneşti livrate anterior precum şi înscrisuri de ciornă, agende cu notiţe referitor la persoanele care anterior s-au adresat pentru obţinerea ilegală a permisului de conducere. Actualmente bărbatul este reţinut pentru 72 de ore şi se află în Izolatorul de detenţie provizorie al CCCEC. Astfel, a fost pornită o cauză penală în temeiul lit. b), al. (2), art. 326 Cod penal al Republicii Moldova – „trafic de influenţă”. www.cccec.md |
| < Precedent | Următor > |
|---|






