Vă comunic că, activînd în cadrul Transparency International – Moldova, am examinat proiectul de Lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr.4377 din 12.12.2007, în conformitate cu care se propune modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală al Republicii Moldova în scopul ajustării legislaţiei naţionale la prevederile Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

Ţinînd cont de domeniul în care activează Transparency International – Moldova, pe marginea proiectului de Lege nr.4377 din 12.12.2007 prezint următoarele obiecţii şi propuneri:

1.       Art.I alin.1 din proiectul de Lege prevede modificarea şi completarea art.11 alin.(3) şi (4) din Codul penal. Conform stipulaţiilor din proiectul de lege se prevede responsabilitatea penală (generală) a cetăţenilor străini şi apatrizilor care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova, dar care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării, extrădarea acestora altui stat sau predarea lor unei instanţe judecătoreşti internaţionale.

Cred că normele date din acest articol ar trebui să ţină cont atît de cerinţele Statutului Curţii Penale Internaţionale (pentru ajustarea Codului penal la acest Statut), cît şi de cerinţele altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv de Convenţia penală cu privire la corupţie a Consiliului Europei, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, Convenţia ONU împotriva criminalităţii organizate transnaţionale etc.

Constatăm că art.11 al.3 în redacţia din proiectul de lege nu ţine cont pe deplin de cerinţele documentelor menţionate. Astfel, conform art.11 al.3 din proiectul de lege categoriile menţionate de cetăţeni străini şi apatrizi poartă răspundere şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova „dacă au săvîrşit, în afara teritoriului ţării, infracţiuni îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova şi prevăzute la art.278-280, 284, 285, 289, 338-343 ale prezentului cod sau infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave contra vieţii, sănătăţii, libertăţii unui cetăţean al Republicii Moldova”. Printre infracţiunile enumerate nu sunt incluse, de exemplu, infracţiunile stipulate de Convenţiile menţionate de corupţie a agenţilor publici străini şi a funcţionarilor organizaţiilor publice internaţionale, de corupţie în sectorul privat, de sustragere de bunuri în sectorul privat, de spălare a produsului infracţiunii, de obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei, comise de categoriile menţionate de persoane în afara teritoriului ţării şi îndreptate împotriva Republicii Moldova şi cetăţenilor acesteia sau în complicitate cu cetăţenii RM. Astfel, prin acceptarea art.11 al.3 în redacţia din proiectul de lege s-ar exclude posibilitatea tragerii la răspundere penală a cetăţenilor străini şi apatrizilor pentru infracţiunile menţionate de corupţie (chiar dacă aceste persoane după săvîrşirea infracţiunii s-ar afla pe teritoriul Republicii Moldova şi ar exista posibilitatea reală de a fi urmăriţi penal), ceea ce este în contradicţie cu Convenţiile internaţionale menţionate.

Totodată, art.11 al.3 din proiectul de lege este în contradicţie şi cu prevederile din art.11 al.4 sau art.303, 314 din proiectul de lege. De exemplu, conform art.11 al.4 din proiectul de lege „cetăţenii străini sau apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sînt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova ... pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”, adică în conformitate cu art.11 al.4 deja categoriile menţionate de cetăţeni poartă răspundere penală inclusiv pentru infracţiunile prevăzute de Convenţiile menţionate.

În conformitate cu cele expuse se propune să fie redactat art.I al.1 din proiectul de lege pentru a exclude neajunsurile indicate şi care ar oferi posibilitatea tragerii la răspundere penală a categoriilor menţionate de persoane pentru comiterea infracţiunilor de corupţie, spălare de bani şi altor categorii de infracţiuni în conformitate cu cerinţele Convenţiilor internaţionale menţionate.

2.       Art.I al.2 din proiectul de lege prevede completarea Codului penal cu articolul 11¹ privind Imunitatea de jurisdicţie. Completarea Codului penal cu asemenea prevederi are importanţă nu numai din punct de vedere a necesităţii ajustării legislaţiei naţionale la prevederile Statutului Curţii Penale Internaţionale, dar şi la prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi altor documente la compartimentul privind imunitatea sau privilegiile de jurisdicţie.

Este de menţionat că în conformitate cu proiectul de lege autorul proiectului propune completarea cu art.11¹ a Părţii generale a Codului penal. Deci, art.11¹ ar avea o răsfrîngere generală asupra întregului Cod. De asemenea, este de menţionat că art.11¹ din proiect presupune reglementarea privilegiilor de jurisdicţie doar a reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine sau altor persoane în conformitate cu tratatele internaţionale, însă nu şi a unor categorii de persoane, cum ar fi agenţii/funcţionarii publici naţionali, persoanele care cooperează la urmărire, martorii, experţii.

În legătură cu acest fapt şi, ţinînd cont că Republica Moldova este parte la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, consider că este necesar de a completa articolul dat cu alineate suplimentare prin care s-ar reglementa privilegiile de jurisdicţie acordate unor categorii de agenţi publici naţionali în exerciţiul funcţiilor lor (de exemplu, şefilor de stat şi de guvern, deputaţilor, membrilor guvernului, reprezentanţilor aleşi, judecătorilor) şi decăderea acestora din privilegiile de jurisdicţie pentru a asigura un echilibru adecvat între orice imunitate sau privilegiu de jurisdicţie şi posibilitatea, dacă este necesar, de a cerceta, urmări şi judeca infracţiunile comise de corupţie, spălare de bani şi altor infracţiuni, prin ce s-ar ajusta legislaţia naţională la cerinţele art.30 al.2 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.

Includerea unei asemenea prevederi ar fi în concordanţă, de asemenea, cu cerinţele art.27 (Lipsa pertinenţei calităţii oficiale) din Statutul Curţii Penale Internaţionale.

De asemenea, urmează a fi reglementate imunităţile de urmărire acordate persoanelor care cooperează în mod substanţial la anchetă sau la urmăriri referitoare la o infracţiune în corespundere cu art.37 al.3 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, precum şi imunităţile acordate martorilor, experţilor şi altor categorii de persoane în conformitate cu art.46 al.27 din aceeaşi Convenţie.

3.       Art.I p.4 din proiectul de lege prevede completarea Codului penal cu art.40¹ (Executarea ordinului sau a dispoziţiei). S-ar subînţelege că Codul penal se completează cu acest articol pentru a ajusta Codul penal la cerinţele art.33 (Ordinul ierarhic şi ordinul legii) din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

Art.33 din Statutul Curţii Penale Internaţionale stipulează în care cazuri persoana nu poartă răspundere penală pentru crimele care ţin de competenţa Curţii comise la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil.

Este de menţionat că prevederile art.33 din Statutul Curţii Penale Internaţionale se răsfrîng numai asupra competenţei Curţii Penale Internaţionale de a trage la răspundere penală persoanele în cazul crimelor ce ţin de competenţa Curţii. Prevederile art.33 nu se răsfrîng asupra competenţei altor instanţe de judecată, în special a celor de nivel naţional, precum şi asupra altor categorii de infracţiuni.

Autorul proiectului de lege însă propune completarea Părţii generale a Codului penal cu art.40¹, prin care se stipulează inclusiv că „Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în vederea executării unui ordin sau dispoziţii, care este obligatorie pentru făptuitor, dacă ordinul sau dispoziţia nu este vădit ilegal (ă) şi dacă  persoana care l-a executat nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia este ilegal (ă).”.

Spre deosebire de prevederile art.33 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, prin norma indicată din art.40¹ se stipulează nu responsabilitatea penală a persoanei care a săvîrşit o faptă „în vederea executării unui ordin sau dispoziţii ...”, dar se stipulează dacă fapta constituie infracţiune.

Totodată, art.40¹ fiind plasat în Partea generală a Codului penal, în cazul adoptării normele menţionate s-ar răsfrînge asupra competenţei instanţelor judecătoreşti naţionale şi asupra întregului spectru de infracţiuni, inclusiv celor de corupţie şi conexe acestora, de spălare de bani etc., ceea ce nu este corect şi, totodată, ar intra în contradicţie cu mai multe documente internaţionale.

Sunt de părerea că acceptarea completării Codului penal cu articolul menţionat ar crea condiţii favorabile pentru eschivarea în diverse cazuri de la răspunderea penală, în special în cazul săvîrşirii actelor de corupţie, spălare de bani etc.

Din motivele expuse consider necesar de a exclude art.40¹ din proiectul de lege. Cred că neacceptarea articolului dat nu afectează competenţa Curţii Penale Internaţionale în conformitate cu art.33 din Statut.

4.       Art.I p.13 din proiectul de lege prevede adoptarea art.138 din Codul penal în redacţie nouă. Conform proiectului de lege art.138 urmează să reglementeze „Răspunderea şefilor şi a altor superiori ierarhici”.

Privitor la răspunderea şefilor militari şi a altor superiori ierarhici, menţionăm că art.28 din Statutul Curţii Penale Internaţionale prevede răspunderea penală a acestora pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii comise atît de ei personal, cît şi de forţele plasate sub comanda/autoritatea şi controlul efectiv al acestora.

Stipulaţia din art.138 din proiectul de lege în redacţia prezentată este contradictorie:

- denumirea art.138 din proiectul de lege nu reprezintă denumirea infracţiunii, dar reglementarea răspunderii şefilor ...;

- în conţinutul art.138 din proiectul de lege se urmăreşte o situaţie de non-sens pentru că în conformitate cu acest articol se prevede răspunderea penală pentru „neexercitarea controlului cuvenit de către un şef militar ... care a condus la săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art.135-139, 141, 142 ...”, adică, inclusiv răspunderea penală pentru neexercitarea controlului cuvenit de către un şef militar ... care a condus la săvîrşirea infracţiunii de neexercitare a controlului cuvenit de către un şef militar ... care a condus la săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art.135-139 ..., ceea ce nu este logic.   

Cred că răspunderea şefilor militari şi a altor superiori ierarhici ar putea fi reglementată în Partea generală a Codului penal, de exemplu, în Capitolul II, iar sancţiunile pentru crimele comise de ei personal, ce ţin de competenţa Curţii Penale Internaţionale, cît şi pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii comise de forţele plasate sub comanda/autoritatea şi controlul efectiv al acestora să fie reglementate în alineate separate la articolele respective din Codul penal care reglementează răspunderea penală pentru infracţiunile ce ţin de competenţa Curţii Penale Internaţionale. Astfel s-ar exclude contradicţiile menţionate mai sus.

5.       Conform art.I alin.15 şi alin.17 din proiectul de lege autorul proiectului propune modificarea şi completarea art.303 şi art.314 din Codul penal (Capitolul XIV. Infracţiuni contra justiţiei) în scopul de a extinde prevederile acestora asupra instanţelor judecătoreşti internaţionale şi personalului instanţelor judecătoreşti internaţionale.

Nu se pune la îndoială necesitatea extinderii răspunderii persoanelor pentru împiedicarea bunei funcţionări a justiţiei la nivel internaţional. Cu toate acestea, pe marginea art.303 şi 314 din Codul penal este necesar de menţionat următoarele.

Art.303 din Codul penal (Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală) reglementează răspunderea penală pentru “Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti ilegale” (alin.1) şi pentru “Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale” (alin.2).

Art.314 din Codul penal (Constrîngerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţii) reglementează răspunderea penală pentru “Constrîngerea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii mincinoase, a expertului de a face concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului de a face interpretări ori de a face traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţii”.

Infracţiunile stipulate de art.303 şi art.314 din Codul penal constituie unele elemente ale infracţiunii de „Obstrucţionare[1] a bunei funcţionări a justiţiei„ stipulate de art.25 din Convenţia ONU împotriva corupţiei.  

Conform art.25 din Convenţia ONU împotriva corupţiei se „… atribuie caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie:

a) faptei de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare ori de a promite, oferi sau a da un folos necuvenit pentru a obţine o mărturie mincinoasă ori pentru a împiedica o mărturie sau prezentarea elementelor de probă într-o procedură în raport cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie;

b) faptei de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare pentru a împiedica un agent al justiţiei ori un agent al serviciilor de investigaţii şi de reprimare să-şi exercite îndatoririle în raport cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie”.

Se relevă că în art.303 din Codul penal:

• nu se stipulează ce înseamnă termenul „amestec” şi care acţiuni pot fi considerate ca fapte de „amestec”;
• nu se reglementează dacă fapta de „amestec” presupune sau conţine în sine acţiunile de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare pentru a ..., ceea ce ar întruni elementele infracţiunii;
• în articolul dat nu se stipulează dacă fapta de „amestec” este intenţionată.

În articolul 314 din Codul penal:

• nu se stipulează ce înseamnă termenul „constrîngere” şi care acţiuni pot fi considerate ca fapte de „constrîngere”;
• nu se reglementează dacă fapta de „constrîngere” presupune sau conţine în sine acţiunile de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare, ceea ce ar întruni elementele unei infracţiuni;
• nu se stipulează dacă fapta de „constrîngere” este intenţionată;
• nu se stipulează dacă fapta de „constrîngere” mai are scopul de a împiedica nu numai o mărturie, dar şi prezentarea elementelor de probă;
• nu se stipulează, de asemenea, fapta de a promite, oferi sau a da un folos necuvenit pentru a obţine o mărturie mincinoasă ori pentru a împiedica o mărturie sau prezentarea elementelor de probă.

Art.303 şi 314 din Codul penal ar putea fi interpretate incorect. Fără o reglementare clară un şir de acţiuni ar putea fi neîntemeiat clasificate ca fapte de „amestec” sau de „constrîngere”.

Mai menţionăm că în cazul în care „amestecul” este comis prin înţelegerea dintre cele două părţi, atunci avem de faţă un act de corupţie tradiţional ce se clasifică conform prevederilor altor articole din Codul penal.

Cred că art.303 şi 314 din Codul penal trebuie să reglementeze clar/concret  acţiunile ilegale care împiedică funcţionarea corectă a justiţiei atît de nivel naţional, cît şi internaţional, ceea ce ar corespunde cerinţelor art.25 din Convenţia ONU privind infracţiunea de „obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”, cît şi cerinţelor art.70 din Statutul Curţii Penale Internaţionale.

Avînd în vedere că autorul proiectului de lege propune modificarea şi completarea art.303 şi 314 din Codul penal şi, ţinînd cont de faptul că Republica Moldova a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, în scopul de a exclude neajunsurile expuse mai sus se propune de a completa art.303 şi 314 din Codul penal sau de a le comasa într-un articol cu denumirea „Obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei” şi a le prezenta (sau a-l prezenta) în redacţia ce ar ţine cont de cerinţele art.25 din Convenţia ONU privind infracţiunea de „obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”, precum şi care ar reglementa răspunderea penală pentru obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei atît de nivel naţional, cît şi de nivel internaţional.