7. Consider că normele privind reglementarea avertizării în redacţia prezentată în art.6 alin.1 şi 2 limitează considerabil posibilităţile persoanelor de a face avertizare sau de a-şi alege modul de avertizare.

Cred că pentru a crea condiţii favorabile pentru avertizarea încălcărilor de legislaţie potenţialilor avertizori ar trebui să li se ofere posibilitatea de a-şi alege şi de a folosi orice modalitate disponibilă de avertizare, adică avertizarea ar putea fi efectuată nu numai în forma scrisă, dar şi oral, prin telefon, prin poşta electronică şi, posibil, alte forme de avertizare (de exemplu, prin intermediul mijloacelor mass-media). De exemplu, dacă o persoană, care se află într-o localitate îndepărtată, ar dori să facă o avertizare privitor la vre-un posibil act de corupţie în adresa CCCEC sau Procuraturii Generale, ţinînd cont de posibilităţile tehnice din localităţi şi rezultînd din prevederile proiectului de lege, cel mai probabil persoana ar trebui să trimită prin poştă avertizarea în scris sau să se deplaseze spre aceste instituţii pentru a depune avertizarea în scris. Însă o modalitate mai simplă de avertizare ar putea fi avertizarea, de exemplu, prin telefon.

O altă problemă este care ar trebui să fie modalitatea de avertizare în cazul în care avertizorul doreşte să fie stimulat material în conformitate cu art.9 sau în cazul în care avertizor este un funcţionar public, care semnalează obligatoriu acte de corupţie despre care a luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor lor. În aceste cazuri ar putea fi pusă condiţia depunerii în scris (de îndată sau ulterior după semnalarea orală, prin telefon) a avertizării cu indicarea datelor de identitate a avertizorului. 

Este de menţionat că semnalarea de către funcţionarii publici (mai bine zis, agenţii publici) a actelor de corupţie despre care au luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor lor este reglementată de art.8 al.4 din Convenţia ONU împotriva corupţiei şi, deci, ar trebui să fie una din norme reglementate de Codul de conduită al acestora, însă legislaţia în vigoare, în special Legea cu privire la Codul de conduită a funcţionarului public, nu prevede o asemenea normă. De aceea, ori o asemenea normă urmează a fi inclusă în Legea cu privire la Codul de conduită a funcţionarului public, ori o asemenea normă ar putea fi prevăzută în Legea cu privire la protecţia avertizorilor.

De asemenea, normele din art.6 alin.1 şi 2 din proiect, care stipulează depunerea în scris a avertizării, semnarea obligatorie a avertizării şi includerea datelor de identitate a persoanei, nu ţin cont că infracţiunile pot fi semnalate de către persoanele care nu aparţin sectorului public şi care pot semnala infracţiunile inclusiv sub acoperirea anonimatului, ceea ce este prevăzut de art.13 al.2 din Convenţia ONU împotriva corupţiei. 

Totodată, în art.6 al.1 şi 2 nu se indică cui se depune avertizarea şi nu se reglementează că semnalarea privind încălcarea legislaţiei poate fi făcută alternativ (adică către autoritatea competentă respectivă) sau cumulativ (adică către 2 sau mai multe autorităţi stipulate de lege). 

În conformitate cu cele expuse, propun de a modifica şi completa art.6 din prezentul proiect de lege. De asemenea, propun de a elabora şi adopta modificări şi completări la Legea cu privire la Codul de conduită a funcţionarului public, prin care s-ar reglementa semnalarea obligatorie de către funcţionarii publici (agenţii publici) a actelor de corupţie despre care au luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor lor.

8. Propun de a completa art.6 al.4 şi art.7 cu stipulaţiile din care ar rezulta că avertizarea se înregistrează de către autoritatea competentă şi, respectiv, registrul de avertizări este ţinut de către autoritatea competentă.
9. Propun de a completa Capitolul II cu norme, care ar reglementa sistemul de reclamaţii în cadrul instituţiilor sau organizaţiilor publice şi care ar prevedea:

- desemnarea unei persoane sau a unei structuri din cadrul instituţiei/organizaţiei publice responsabile de recepţionarea, înregistrarea, întreprinderea măsurilor pentru organizarea activităţilor de examinare a avertizărilor, informarea avertizorilor pe marginea avertizărilor etc.;

- posibilitatea persoanelor de a depune reclamaţii ori semnalări: organizarea recepţionării directe şi prin poştă a avertizărilor, instalarea cutiilor poştale la intrarea în instituţia/organizaţia publică, instalarea şi promovarea liniei telefonice de încredere/fierbinte, înfiinţarea şi promovarea adresei electronice etc.;

- reguli şi proceduri clare pentru cei care semnalează nereguli, încălcări ale legislaţiei;

- examinarea semnalărilor;

- protejarea împotriva represaliilor în privinţa avertizorilor;

- măsuri de prevenire a abuzurilor de mecanismul de reclamare.

10. Din conţinutul art.6 al.5 ar rezulta că persoana care a depus avertizare primeşte statutul de avertizor doar „la iniţierea investigaţiei sau transmiterea cazului spre investigare la organul de investigare”, adică după luarea deciziei, în termen de 5 zile lucrătoare. Aceasta ar însemna că în perioada de la momentul avertizării şi pînă „la iniţierea investigaţiei sau transmiterea cazului spre investigare la organul de investigare” persoana care a depus avertizarea nu este recunoscută ca avertizor şi, deci, în această perioadă în privinţa acestei persoane nu se vor aplica unele norme prevăzute de lege, în special normele privind protecţia avertizorului. Mai mult, termenul menţionat în multe cazuri ar putea fi suficient pentru a fi întreprinse acţiuni de represalii împotriva avertizorului, limitarea acestuia în drepturi şi cauzarea de prejudicii acestuia.

Consider că nu este corectă această normă şi, de aceea, propun de a reglementa că persoana care semnalează încălcări ale legislaţiei este sau urmează a fi recunoscută ca avertizor din momentul avertizării sau semnalării încălcării legislaţiei. Aceasta se referă inclusiv la avertizorii anonimi, identitatea căror în unele condiţii sau în unele cazuri ar putea fi stabilită mai tîrziu.