| Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 |
|
|
|
Page 8 of 21
Capitolul III. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE
Articolul 55. Exercitarea drepturilor
şi a libertăţilor
Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu
bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile
altora.
Articolul 56. Devotamentul faţă de ţară
(1) Devotamentul faţă de ţară este sacru.
(2) Cetăţenii cărora le sînt încredinţate funcţii publice, precum şi
militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă
a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de
lege, depun jurămîntul cerut de ea.
Articolul 57. Apărarea Patriei
(1) Apărarea Patriei este un drept şi o datorie
sfîntă a fiecărui cetăţean.
(2) Serviciul militar este satisfăcut în cadrul
forţelor militare, destinate apărării naţionale, pazei
frontierei şi menţinerii ordinii publice, în condiţiile
legii.
Articolul 58. Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea
justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sînt interzise, în afara
celor stabilite prin lege.
Articolul 59. Protecţia mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor
Protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor
istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui
cetăţean.
Titlul III. AUTORITĂŢILE PUBLICE
Capitolul IV. PARLAMENTUL
Secţiunea 1. Organizare şi funcţionare
Articolul 60. Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ
(1)
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului
Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.
(2) Parlamentul este compus din 101 deputaţi.
Articolul 61. Alegerea Parlamentului
(1) Parlamentul este ales prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat.
(2) Modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit
prin lege organică.
(3) Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel
mult 3 luni de la expirarea
mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului
precedent.
Articolul 62. Validarea mandatului de deputat
Curtea Constituţională, la propunerea Comisiei Electorale
Centrale, hotărăşte validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui
în cazul încălcării legislaţiei electorale.
Articolul 63. Durata mandatului
(1) Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani, care
poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă.
(2) Parlamentul se întruneşte,
la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova, în cel
mult 30 de zile de la alegeri.
(3) Mandatul Parlamentului se prelungeşte pînă la întrunirea
legală a noii componenţe. În această perioadă nu poate fi
modificată Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate
sau abrogate legi organice.
(4) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe
ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura
în noul Parlament. |
| < Prev | Next > |
|---|






