Acasă arrow Comentarii TI - Moldova la proiecte de acte normative arrow Comentarii TI - Moldova la proiectul Hotărîrii Parlamentului cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2009-2012
Meniu Principal
Acasă
Articole din presă
Publicaţii, rapoarte şi cercetări
Comentarii TI - Moldova la proiecte de acte normative
Cadrul legal
Hotărârile Curţii de Conturi
Activităţi
Rapoarte şi audit
Linia Fierbinte / Consultatii
Media
Referiri
Scrisori de apreciere
Informaţii de contact
 
 
INTR.gif
TI News Letter

ti-news


Abonare
Dezabonare

Cine e online
Avem 23 vizitatori online

 

 

 
Conţinut
Comentarii TI - Moldova la proiectul Hotărîrii Parlamentului cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2009-2012 Imprimare E-mail

  1. În avizul său pe marginea I variante a proiectului Planului de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2009-2012 a fost deja menţionat că, rezultînd din experienţa Grupului de Monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, în diverse instituţii publice sistemul de petiţionare funcţionează nesatisfăcător sau ineficient. Astfel, în instituţiile publice supuse verificării s-a relevat că în multe cazuri funcţionarii publici sau persoanele responsabile manifestă o atitudine superficială la implementarea sistemului de petiţionare, în special primirea, evidenţa şi examinarea petiţiilor, verificarea respectării legislaţiei legate de primirea, evidenţa şi examinarea petiţiilor, primirea cetăţenilor în audienţă. Funcţionarii respectivi nu conştientizează deplin importanţa sistemului de petiţionare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi în multe cazuri nu intră în esenţa problemelor ridicate în petiţii de către diverse categorii de persoane, de aceea, o bună parte din problemele ridicate în petiţii nu se rezolvă adecvat. Ca rezultat, în cazurile respective cetăţenii sunt nevoiţi să solicite ajutorul a mai multor instituţii sau să se adreseze în instanţa de judecată pentru a-şi rezolva problemele (care fără dificultăţi puteau fi rezolvate de aceste instituţii) şi a-şi apăra drepturile şi interesele legitime. Printr-o asemenea atitudine se limitează dreptul la petiţionare şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică prevăzute, respectiv, de art.52 şi 53 din Constituţie.

Ţinînd cont de problema relevată, pentru a îmbunătăţi situaţia şi a contribui la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei a fost propus de a completa proiectul Planului de acţiuni cu măsuri pentru asigurarea unui sistem funcţional de petiţionare:

- de a organiza în instituţiile publice de diferit nivel instruirea funcţionarilor, inclusiv persoanelor responsabile de organizarea şi implementarea sistemului de petiţionare, în subiectul privind legislaţia cu privire la petiţionare;

- a informa publicul (în special pe panourile informative, pe paginile web ale acestora, alte mijloace) despre modul de depunere, evidenţă, examinare şi rezolvare a petiţiilor, primirea cetăţenilor în audienţă şi de contestare a acţiunilor şi deciziilor autorităţilor sau persoanelor competente;

- a întreprinde măsurile pentru asigurarea primirii şi evidenţei de către instituţiile/organizaţiile publice a petiţiilor sau reclamaţiilor: instalarea unor cutii (poştale) de recepţionare a petiţiilor/reclamaţiilor la intrarea în instituţiile publice sau în alt loc accesibil pentru cetăţeni, a determina modul de trimitere a petiţiilor/reclamaţiilor prin poşta electronică, a da publicităţii datele despre persoanele şi adresele la care se pot înainta petiţii/reclamaţii, a asigura înregistrarea petiţiilor/reclamaţiilor şi răspunsurile expediate;

- a implementa un sistem eficient de control intern în scopul verificării respectării legislaţiei la primirea, evidenţa, examinarea şi soluţionarea petiţiilor, la primirea cetăţenilor în audienţă, precum şi la examinarea contestaţiilor;

- a implementa măsuri pentru sporirea responsabilităţii serviciilor juridice ale ministerelor, departamentelor şi altor instituţii sau organizaţii publice în asigurarea respectării legislaţiei de către instituţiile publice şi funcţionarii acestora, precum şi de către persoanele care contactează aceste instituţii.

În rezultatul examinării acestor propuneri, Grupul de lucru din cadrul Ministerului Justiţiei pentru elaborarea proiectului Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2009-2012 a acceptat doar două din aceste propuneri (a II şi a III) (vezi măsura 3 p.5, 6 din proiect). Mai mult, aceste propuneri au fost incuse la măsura 3 din proiectul Planului naţional de acţiuni care prevede „Promovarea dreptului la informare şi asigurarea transparenţei în procesul decizional” prin ce se diminuează importanţa acestora pentru realizarea deplină a dreptului la petiţionare şi dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică prevăzute de art.52 şi 53 din Constituţie.  

De aceea, în scopul asigurării dreptului la petiţionare şi dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică prevăzute de art.52 şi 53 din Constituţie propun de a completa Partea I Capitolul II din proiectul Planului naţional de acţiuni cu compartimentul dedicat asigurării dreptului la petiţionare şi dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, propun de a completa Partea a II a proiectului Planului naţional de acţiuni cu un capitol dedicat asigurării dreptului la petiţionare şi dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, în care urmează a fi incluse măsurile menţionate mai sus, precum şi, eventual, alte măsuri pentru asigurarea acestor drepturi constituţionale.

  1. În scopul facilitării accesului la justiţie propun de a completa proiectul Planului naţional de acţiuni cu măsura privind elaborarea şi distribuirea ghidurilor de orientare pentru cetăţeni în scopul facilitării accesului la justiţie. Necesitatea adoptării şi implementării acestei măsuri este legată de faptul că mai multe persoane nu dispun de cunoştinţele respective ce le-ar oferi posibilitatea realizării dreptului de acces la justiţie.
  2. În scopul consolidării Sistemului Judiciar propun de a completa Partea II Capitolul 3 (Consolidarea justiţiei şi perfecţionarea sistemului organelor de stat pentru protecţia drepturilor omului) din proiectul Planului naţional de acţiuni cu următoarele măsuri:

- a elabora şi a adopta modificări şi completări în legislaţie prin care s-ar reglementa posibilitatea fiecărui judecător de a sesiza o instanţă independentă în cazul în care consideră că drepturile sale statutare sau, în general, independenţa sa personală sau independenţa justiţiei sunt puse în pericol sau sunt ignorate într-un mod oarecare. În acest sens, se cere inclusiv modificarea art.4 al.a) a Legii contenciosului administrativ în privinţa judecătorilor pentru a oferi acestora posibilitatea de a apela în cazul respectiv la instanţa de contencios administrativ.

- în scopul asigurării accesului liber la judecătoriile specializate, mai cu seamă la instanţele judecătoreşti economice, şi consolidării mediului de afaceri propun de a include în proiectul Planului de acţiuni măsura privind completarea legislaţiei cu norma privind înfiinţarea judecătoriilor specializate economice în alte localităţi ale ţării, de exemplu, în localităţile unde sunt situate Curţile de Apel: Bălţi, Bender, Cahul, Comrat, sau atribuirea curţilor de apel menţionate a competenţei de examinare a cauzelor economice cu specializarea respectivă a judecătorilor.

- a elabora şi adopta modificări şi completări în Constituţie şi în Legea cu privire la statutul judecătorului, prin care s-ar stipula că judecătorul este numit în funcţie din prima dată pînă la atingerea plafonului de vîrstă, posibil, cu o perioadă de încercare, neapărat scurtă (de cîteva luni).

- a elabora şi adopta modificări în art.55 din Legea privind organizarea judecătorească pentru a exclude prevederile în conformitate cu care Ministerul Justiţiei exercită controlul asupra judecătoriilor, curţilor de apel în problemele organizatorice şi financiare. Este necesar de a stipula în lege că activităţile date sunt efectuate de către structurile respective ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ de autoadministrare judecătorească. Consider că prin implementarea acestei măsuri nu se afectează sau nu se diminuează atribuţiile şi rolul Ministerului Justiţiei în promovarea justiţiei şi statului de drept.

Consider că acceptarea obiecţiilor şi propunerilor înaintate va contribui la îmbunătăţirea Planului naţional de acţiuni şi, în consecinţă, la atingerea scopului de facilitare a respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 

Este de menţionat că mai multe din propunerile înaintate în legătură cu examinarea variantei I a proiectului Planului de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2009-2012 nu au fost acceptate şi nu au fost incluse de către Grupul de lucru al Ministerului Justiţiei în varianta a II a proiectului Planului naţional de acţiuni. Cred că această decizie a Ministerului Justiţiei nu este una bună, de aceea, propun de a reexamina suplimentar propunerile înaintate în scopul includerii acestora în proiectul elaborat al Planului naţional de acţiuni şi sporirii eficienţei acestuia, ceea ce ar contribui la asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. AO Transparency International – Moldova este disponibilă de a participa la discuţiile pe marginea propunerilor înaintate pentru prezentarea argumentelor suplimentare.



 
< Precedent   Următor >