Acasă arrow Hotărârile Curţii de Conturi arrow Hotărîrea Curţii de Conturi nr.3 din 19.02.2009
Meniu Principal
Acasă
Articole din presă
Publicaţii, rapoarte şi cercetări
Comentarii TI - Moldova la proiecte de acte normative
Cadrul legal
Hotărârile Curţii de Conturi
Activităţi
Rapoarte şi audit
Linia Fierbinte / Consultatii
Media
Referiri
Scrisori de apreciere
Informaţii de contact
 
 
INTR.gif
TI News Letter

ti-news


Abonare
Dezabonare

Cine e online
Avem 19 vizitatori online

 

 

 
Conţinut
Hotărîrea Curţii de Conturi nr.3 din 19.02.2009 Imprimare E-mail

    Reieşind din datele tabelului nr.3, pentru activitatea muzeelor, în perioada verificată, au fost preconizate mijloace bugetare în sumă de 75,7 mil.lei, din care  s-au finanţat 64,2 mil.lei, ce constituie 84,8%, cheltuielile reale însumînd 61,4 mil.lei, ceea ce denotă că, în general, entităţile verificate n-au depăşit limita stabilită.
    De la serviciile acordate, în perioada verificată, muzeele au acumulat mijloace financiare în sumă de 9,9 mil.lei, din contul cărora s-au efectuat cheltuieli în sumă de 8,9 mil.lei, totodată unele muzee dispunînd de unele rezerve la acest capitol.
    4.2. Conform Hotărîrii Guvernului nr.1326 din 14.12.2005 „Cu privire la măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării”12, MNAIM şi MNEIN au fost reorganizate prin absorbţia a două subdiviziuni ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în continuare – AŞM). Astfel, aceste muzee fiind în subordinea ministerului, au beneficiat de alocaţii de la AŞM, în perioada anilor 2006-2008 (9 luni), în sumă de 3,9 mil.lei. De menţionat că despre utilizarea acestor mijloace bugetare s-a raportat nemijlocit AŞM, ministerul nedispunînd de această informaţie.
    __________________________
    12M.O.,2005, nr.168-171, art.1406.

     4.3. Unele muzee n-au respectat modul şi limita calculării şi achitării premiilor. Astfel, conducerea MNEIN a calculat şi achitat premii în sumă de 4,5 mii lei fără coordonarea cu organul ierarhic superior, iar MNAIM a achitat suma de 9,2 mii lei nerespectînd limita stabilită, prin ce a încălcat prevederile art.33 din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 „Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar”13 (cu modificările ulterioare).
De asemenea, aceste instituţii n-au respectat limitele stabilite regulamentar pentru cheltuielile de detaşare a angajaţilor.
    ________________________
    13M.O., 2006, nr.35-38, art.148.

    Investiţii şi reparaţii capitale
    4.4. În perioada verificată (2005-2008 (9 luni)), unele muzee au beneficiat de surse financiare pentru investiţii şi reparaţii capitale, conform Legilor bugetului de stat pe anii respectivi, în sumă totală de 23,2 mil.lei, inclusiv: MNA – 15,0 mil.lei (64,7%), MNAIM – 4,1 mil.lei (17,7%), MNEIN – 2,7 mil.lei (11,6%), Complexul muzeal „Orheiul Vechi” – 1,2 mil.lei (5,2%) şi Casa-muzeu „A.S. Puşkin” – 0,2 mil.lei (0,8%).
    4.5. Utilizarea mijloacelor pentru investiţii şi reparaţii capitale, în perioada verificată, s-a efectuat cu unele abateri de la normele legale. Astfel, în anii 2007-2008 (9 luni), ministerul, MNA şi MNEIN au admis desfăşurarea licitaţiilor publice şi executarea lucrărilor de restaurare a muzeelor în lipsa documentaţiei de proiect, verificată şi aprobată în modul stabilit, prin ce n-au fost respectate prevederile art.13 din Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 „Privind calitatea în construcţii”14 (cu modificările ulterioare) şi alte norme legale.
    _____________________
    14M.O., 1996, nr.25, art.259.

    4.6. În luna iulie 2007, MNAIM, la achiziţionarea lucrărilor de reconstrucţie a „Conacului familiei Lazo” în valoare de 3,9 mil.lei, n-a cerut de la ofertant o asigurare sub formă de garanţie de bună execuţie în mărime de pînă la 15% din valoarea de deviz a contractului de achiziţie, astfel nefiind respectate prevederile art.35 din Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.199715  (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.1166-XIII).
    _______________________________________________
    15M.O., 1976, nr.67-68, art.551. Abrogată la 27.10.2007, prin Legea nr.96-XVI din 13.04.2007.

    4.7. În anii 2005-2006, MNEIN a admis  executarea lucrărilor de către antreprenor în valoare de 365,8 mii lei, pe cînd conform devizului-ofertă şi contractului, valoarea acestora a însumat 223,8 mii lei. Astfel, lucrările în valoare de 142,0 mii lei au fost îndeplinite în lipsa unui acord adiţional privind modificarea volumelor, tipurilor şi a preţurilor la lucrările executate, ceea ce contravine art.25 alin.(5) din Legea nr.1166-XIII, precum şi pct.123 din Regulamentul „Cu privire la achiziţiile publice de lucrări”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.200316.
    ______________________
    16M.O., 2003, nr.204-207, art.1181.

    MNEIN a admis includerea TVA în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate în anul 2007 de către agenţii economici care la momentul efectuării tranzacţiei nu erau subiecţi ai impunerii cu TVA, ceea ce a dus la majorarea nejustificată a valorii lucrărilor executate cu suma de 34,7 mii lei, inclusiv: Societatea Comercială „Rodval-Const” S.R.L. (c/f 1007600033824) – 31,6 mii lei şi „Graficon-AV” S.R.L. (c/f 1007600046745) – 3,1 mii lei. Controalele de contrapunere la aceşti agenţi economici au confirmat nejustificarea achitării sumelor indicate, suma de 34,7 mii lei fiind restituită în bugetul de stat.
    4.8. Ministerul, pentru lucrările executate la obiectivul „Restaurarea Muzeului Naţional de Artă”, a transferat, în decembrie 2006, în avans, suma alocaţiilor destinată acestuia – 5,0 mil.lei, care au fost valorificate în lunile august-noiembrie 2007. Totodată, la încheierea contractului de antrepriză nu s-a ţinut cont de prevederile art.26 din Legea nr.1530-XII din 22.06.1993 „Privind ocrotirea monumentelor”17 (cu modificările ulterioare), care stipulează că lucrările de restaurare se execută de persoane fizice şi juridice specializate în domeniul de referinţă, atestate de Ministerul Culturii şi Turismului.
    ________________________
    17Monitor, 1994, nr.1, art.3.

5. Evidenţa contabilă

    5.1. Evidenţa contabilă a fost ţinută de către entităţile verificate conform reglementărilor stabilite pentru instituţiile finanţate de la buget.
    Cît priveşte regularitatea evidenţei contabile, s-a constatat că nu toate muzeele au respectat normele stabilite. Astfel, unele muzee n-au reflectat regulamentar în evidenţă operaţiunile de procurare a mijloacelor fixe, cheltuielile pentru reparaţii capitale, precum şi majorările valorii mijloacelor fixe cu valoarea reparaţiilor efectuate; înregistrările în registrele contabile au fost efectuate cu abateri de la cerinţele stabilite; n-au fost respectate normele stabilite pentru organizarea şi desfăşurarea inventarierilor, ceea ce a determinat, în unele cazuri, denaturarea datelor din rapoartele financiare pe anii  2005-2007, precum şi riscul neasigurării integrităţii patrimoniului statului.
    5.2. Unele muzee n-au atribuit la majorarea valorii clădirilor cheltuielile efectuate pentru reparaţia capitală a lor, printre care: MNAIM (143,0 mii lei); MNEIN (442,9 mii lei); Complexul muzeal „Orheiul Vechi” (170,0 mii lei).
    5.3. Complexul muzeal „Orheiul Vechi” a executat cheltuieli, în lipsa documentelor justificative, în sumă de 5,5 mii lei, astfel nerespectînd prevederile art.16 din Legea nr.426-XIII, iar inventarierea patrimoniului aflat în gestiune s-a efectuat cu abateri de la cerinţele stabilite. În anii 2005-2006, muzeul, nemodificînd planul de finanţare, a utilizat în alte scopuri mijloace bugetare în sumă de 90,0 mii lei. La eliberarea din funcţie a şefului Serviciului contabil şi numirea în funcţie a altui contabil, n-au fost întreprinse măsuri în vederea transmiterii regulamentare a dosarelor.
    5.4. MNAIM n-a înregistrat regulamentar în bilanţ cheltuielile în sumă de 560,8 mii lei, utilizate pentru reparaţii şi investiţii capitale, acestea fiind trecute la cheltuieli.
    5.5. MNEIN a înregistrat neregulamentar mijloace în sumă de 44,9 mii lei ca obiecte de mică valoare şi scurtă durată, deşi urmau a fi luate la evidenţă ca mijloace fixe. Mijloacele fixe procurate în anii 2005-2006 au fost înregistrate în evidenţa contabilă fără TVA, fiind micşorată valoarea iniţială a acestora cu 20,5 mii lei.
   
Veniturile din comercializarea biletelor la organizarea expoziţiilor de către MNEIN au fost încasate  cu abateri de la cerinţele stabilite.
    Generalizînd cele expuse, Curtea de Conturi concluzionează că, în pofida acţiunilor de organizare şi păstrare a patrimoniului muzeal, întreprinse de către unele muzee, acesta se gestionează la un nivel scăzut, ca problemă esenţială predominînd neînregistrarea în organele cadastrale a bunurilor imobile şi a terenurilor aferente acestora.
    Totodată, controlul intern insuficient din domeniul muzeal a condiţionat situaţia de neasigurare la nivelul stabilit a integrităţii patrimoniului public, precum şi a utilizării eficiente a lui.
    Ministerul n-a determinat statutul unor entităţi din domeniul muzeal, ţinînd cont de specificul activităţii lor şi de prevederile legale; n-a monitorizat gestionarea de către muzee a  patrimoniului muzeal.
    Atît ministerul, cît şi directorii entităţilor n-au asigurat o activitate adecvată ce ţine de evidenţa şi integritatea patrimoniului public, utilizarea şi înregistrarea conformă a acestuia, ceea ce a determinat păstrarea şi utilizarea, în unele cazuri, neraţională a bunurilor. Evidenţa contabilă a fost ţinută cu abateri de la cerinţele stabilite.
   
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.15 alin.(2) şi alin. (4), art.34 alin. (3) şi art.37 alin.(4) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

h o t ă r ă ş t e :

    1. Se informează Guvernul despre gestionarea neconformă cerinţelor stabilite a patrimoniului muzeal, ce condiţionează riscul neasigurării păstrării, înregistrării conforme şi integrităţii lui, şi se recomandă aprecierea oportunităţii examinării Raportului Ministerului Culturii şi Turismului asupra gestionării patrimoniului muzeal în perioada anilor 2005-2008 (9 luni) în cadrul şedinţei de Guvern.
    2. Se cere de la conducerea Ministerului Culturii şi Turismului să examineze la şedinţa Colegiului ministerului rezultatele controlului asupra gestionării patrimoniului public de către muzee în perioada anilor 2005-2008 (9 luni) şi să întreprindă măsuri de lichidare a neregularităţilor stabilite, inclusiv:
    2.1. să reexamineze statutul MNA, ţinînd cont de prevederile legale şi de caracterul activităţii lui;
    2.2. să generalizeze rapoartele muzeelor pe perioada verificată privind administrarea patrimoniului public transmis în gestiunea acestora, cu revizuirea plenitudinii înregistrării bunurilor publice;
    2.3. să asigure întocmirea şi ţinerea evidenţei bunurilor culturale mobile în Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil;
    2.4. să elaboreze şi să aprobe metodologia evidenţei valorice şi cantitative a bunurilor muzeale mobile;
    2.5. de comun acord cu organele administraţiei publice locale şi conducerea muzeelor, să asigure înregistrarea regulamentară a dreptului asupra bunurilor imobile şi terenurilor aferente acestora, precum şi asupra celor transmise în posesie din zonele de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor istorice, cu înregistrarea conformă a lor în evidenţa contabilă;
    2.6. să reexamineze eficienţa administrării contractelor de dare în locaţiune a spaţiilor şi terenurilor muzeelor, raportate la utilizarea patrimoniului muzeal conform destinaţiei stabilite;
    2.7. să asigure utilizarea mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale conform normelor legale.
    3. Se cere de la Inspecţia de Stat în Construcţii efectuarea controlului asupra volumelor şi calităţii lucrărilor la Casa-memorială „Constantin Stamati”, cu sediul în satul Ocniţa, raionul Ocniţa.
    4. Se ia act că:
    - Casa-muzeu „A.S. Puşkin”, pe parcursul controlului (noiembrie 2008), a corectat extrasul din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor cu forma organizatorico-juridică – instituţie culturală; s-au întocmit fişele postului pentru angajaţii muzeului şi s-au reîncheiat contracte de răspundere materială; piesele muzeale au fost înregistrate integral în Registrul fondului de bază; s-au perfectat actele de donaţie pentru 647 de piese muzeale şi actele de primire-predare a fondurilor muzeistice la filiala „Conacul familiei Ralli” din s.Dolna, r-nul Străşeni.
    - Ministerul şi MNA, la 17.02.2009, au încheiat un acord adiţional, prin care s-au aprobat suprafeţele terenurilor aferente imobilelor (5000 m2 şi 4366 m2), indicate în  actele de primire-predare.
   
- Ministerul, la 04.12.2008 şi 18.02.2009, a acceptat casarea imobilelor situate pe str. Sfatul Ţării, 39, în valoare de 279,7 mii lei, şi pe str. Ştefan cel Mare,115, în valoare de 66,9 mii lei.
    - Societatea Comercială „Rodval-Const” S.R.L. şi „Graficon-AV” S.R.L. au restituit în bugetul de stat mijloacele financiare în sumă de 34,7 mii lei.
    - Complexul muzeal „Orheiul Vechi”, pe parcursul controlului, a iniţiat şi a dobîndit prin instanţa de judecată (la 17.12.2008) dreptul de proprietate asupra 4 imobile cu terenurile aferente, organele cadastrale fiind obligate să înregistreze acest drept; au fost justificate cheltuielile în sumă de 5,5 mii lei; s-au efectuat corectări în evidenţa contabilă.
   
- MNAIM a efectuat corectări în evidenţa contabilă privind cheltuielile în sumele de 143,0 mii lei şi 560,8 mii lei.
    5. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţă Preşedintelui Republicii Moldova şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţămînt, tineret, sport şi mijloace de informare în masă a Parlamentului.
    6. Despre executarea punctelor 2 şi 3 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.
    7. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi.

   
PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI                                  Ala POPESCU

    Nr. 3. Chişinău, 19 februarie 2009.

 



 
< Precedent   Următor >