|
Pagina 9 din 20
3.17. Cheltuieli pentru salarizare
În perioada auditată (2007-2008), locurile de muncă
la Î.S. „FSC” s-au redus cu 567 de unităţi (de la 1307 unităţi pînă la 740 de
unităţi). Reducerea locurilor de muncă s-a datorat încetării producţiei la 3
cuptoare. În anul 2007, cheltuielile pentru salarizare au constituit 44746,7
mii lei, care în anul 2008 s-au menţinut la acelaşi nivel (44400,3 mii lei),
aceasta contribuind la majorarea salariului mediu pe întreprindere de 1,5 ori,
sau de la 3,1 mii lei pînă la 4,6 mii lei.
La Î.S. „FSC” salarizarea personalului este un proces
complex şi dificil de urmărit, ceea ce măreşte riscul apariţiei unor abateri de
la reglementările în vigoare, de aceea simplificarea procesului dat va diminua
acest risc. Salarizarea personalului Î.S. „FSC” s-a efectuat conform
contractului colectiv de muncă şi regulamentelor privind salarizarea şi
premierea angajaţilor Î.S. „FSC”, care prevăd mai multe tipuri de suplimente şi
modalităţi de calculare a salariului, în dependenţă de munca prestată de
fiecare angajat în parte. Multitudinea sporurilor şi tipurilor de salarizare la
diferite categorii de muncitori nu permite de a stabili explicit de care
salariu şi suplimente beneficiază fiecare categorie de salariaţi în parte. Auditul
consideră oportun ca în statele de personal aprobate să se indice nu numai
salariul tarifar, dar şi suplimentele de care poate beneficia angajatul şi
mărimea acestora, iar în regulamentul de salarizare să se indice tipul
salariilor şi sporurilor, precum şi modalitatea de calculare a lor.
Î.S. „FSC” nu a executat prevederile art.24 alin.(2) din
Legea salarizării nr.847-XV din 14.02.20027 (cu modificările şi
completările ulterioare) şi nu a sistat calcularea la 2 membri ai Consiliului
de Administraţie care n-au participat la şedinţele acestuia a indemnizaţiilor
în sumă de 4,7 mii lei şi 3,6 mii lei.
____________________________
7 M.O., 2002, nr.50-52, art.336.
Deşi în Hotărîrea nr.6 din 28 februarie 2008 „Privind
raportul asupra auditului de atestare la S.A. “Moldtelecom” pe perioada anilor
2006-2007 (9 luni)8”, Curtea de Conturi a propus Guvernului
„examinarea şi reglementarea cadrului normativ ce se referă la remunerările
suplimentare (în afara indemnizaţiei lunare), primite de către funcţionarii
publici – membri ai organelor de conducere şi ai comisiei de cenzori a
agenţilor economici cu capital majoritar de stat, în vederea compatibilităţii
acestuia cu actele legislative în vigoare”, această situaţie rămîne
nedeterminată pînă în prezent. Astfel, în anul 2008, funcţionarilor publici –
membri ai Consiliului de Administraţie al Î.S. „FSC”, pentru rezultatele pe
anul 2007, în calitate de recompensă din beneficiu, le-au fost achitate
remuneraţii în sumă de 73,0 mii lei.
_________________________
8 M.O., 2008, nr.83, art.8.
Repartizarea a 1,5% din beneficiul pe anul 2007 pentru
recompensa organelor de conducere s-a efectuat în baza vizei viceministrului
industriei şi infrastructurii (dl V. Mămăligă) – „se acceptă conform legislaţiei”.
În prezent, lipsesc reglementări specifice privind acordarea unor astfel de
remunerări organelor de conducere ale întreprinderilor de stat.
3.18. Cheltuieli pentru sponsorizare
La
Î.S. „FSC” sponsorizările se efectuează fără un control asupra modului de
utilizare a acestora de către beneficiari, ceea ce duce la sporirea riscului de
utilizare a mijloacelor alocate contrar destinaţiei stabilite şi la
nerealizarea obiectivului.
În perioada anilor 2007-2008, Î.S. „FSC” n-a dispus de un
Regulament care ar prevedea: organul sau persoana autorizată să aprobe direcţia
concretă de sponsorizare, modul de acordare şi urmărire a utilizării după
destinaţie a mijloacelor băneşti alocate pentru sponsorizări sau a confirmării
arbitrare despre faptul primirii mijloacelor băneşti şi utilizării lor conform
destinaţiei, în corespundere cu art. 23 din Legea cu privire la filantropie şi
sponsorizare nr. 1420-XV din 31.10.20029 (cu modificările
ulterioare), care prevede că „organizaţiile care au acordat mijloace financiare
şi materiale în scopuri concrete sînt în drept să primească informaţiile de
rigoare şi să exercite controlul asupra utilizării mijloacelor”. În perioada
anilor 2007 – 2008, conform deciziilor Consiliului de Administraţie, Î.S. „FSC”
a acordat ajutoare în scopuri de filantropie şi sponsorizare în sumă totală de
324,4 mii lei şi în lipsa deciziilor – în sumă de 39,4 mii lei.
_____________________________
9 M.O., 2002, nr.185-189, art.1394.
3.19. Controlul intern şi auditul intern
Evaluarea sistemului de control intern la Î.S. „FSC”
reflectă un sistem funcţional, care mai necesită îmbunătăţiri la capitolele:
stabilirea strategiei de dezvoltare pe termen lung; evaluarea riscurilor;
efectuarea investiţiilor; înregistrarea drepturilor asupra terenurilor;
achiziţia mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor; remunerarea muncii şi
sponsorizarea.
La Î.S. „FSC” este implementat Sistemul de Management al
Calităţii, care se foloseşte la evaluarea controlului intern în cadrul
activităţilor de producţie, însă nu se extinde asupra regularităţii
tranzacţiilor întreprinderii.
|