|
Pagina 6 din 6
7. Recreditarea de stat (Administrarea şi rambursarea
mijloacelor financiare recreditate). Conform Legii nr.254-XVI, pentru
stingerea datoriilor agenţilor economici faţă de Ministerul Finanţelor pentru
creditele interne şi externe, precum şi a garanţiilor de stat interne şi
externe, a fost prevăzută suma de 66,0 mil.lei, fiind achitată în mărime de 64,7
mil.lei (la nivel 98,0%), inclusiv în contul creditelor externe şi interne
– 22,6 mil.lei şi în contul mijloacelor recreditate – 42,1 mil.lei.
Datoria integrală faţă de Ministerul Finanţelor pentru
împrumuturile contractate şi garantate de Guvern, recreditate agenţilor
economici, la 31.12.2008, constituia 2633,6 mil.lei, cu o diminuare faţă
de începutul anului 2008 cu 903,7 mil.lei (25,5%), şi se prezintă, după
cum urmează:
(mil.lei)
|
Nr.
d/o
|
Tipul datoriei
|
Situaţia la 31.12.2007
|
Situaţia la 31.12.2008
|
|
1.
|
Datoria faţă de bugetul de
stat pentru împrumuturile recreditate agenţilor economici din surse interne
şi externe
|
1135,4
|
1075,9
|
|
2.
|
Datoriile faţă de bugetul de stat pentru
împrumuturile recreditate autorităţilor executive ale unităţilor
administrativ-teritoriale, formate din proiecte investiţionale
|
38,7
|
52,8
|
|
3.
|
Datoria faţă de bugetul de
stat pentru garanţiile interne acordate agenţilor economici
|
8,1
|
4,9
|
|
4.
|
Datoria faţă de bugetul de
stat a agenţilor economici recreditaţi din surse externe
|
1021,8
|
1003,3
|
|
5.
|
Datoria faţă de bugetul de
stat pentru garanţiile de stat externe acordate agenţilor economici
|
546,3
|
496,7
|
|
6.
|
Datoria faţă de bugetul de
stat a S.A.”Moldovagaz”
|
787,0
|
-
|
|
|
TOTAL
|
3537,3
|
2633,6
|
Sursă:
Informaţia Ministerului Finanţelor pe anii 2007-2008
Datoria faţă de
bugetul de stat pentru împrumuturile recreditate agenţilor economici din surse
interne şi externe, la situaţia din 31.12.2008, s-a diminuat faţă de începutul
anului cu 45,4 mil.lei şi constituie 1128,7 mil.lei, inclusiv datoria cu
termenul expirat a acestora – 382,9 mil.lei şi 25,1 mil.dolari SUA (în total,
echivalent cu 644,3 mil.lei, sau 57,1% din suma totală a datoriei). La diminuarea datoriei a
influenţat preponderent deprecierea monedei naţionale faţă de dolar. Totodată,
datoriile faţă de bugetul de stat pentru împrumuturile recreditate
autorităţilor executive ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), formate
din proiecte investiţionale, s-au majorat cu 14,1 mil.lei. La majorarea
soldului acestor datorii a influenţat debursarea mijloacelor financiare din
contul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru Implementarea
Proiectului Construcţia Locuinţelor Sociale.
Evoluţia datoriilor se explică prin recreditarea agenţilor
economici din contul liniei de creditare a Băncii Mondiale pentru implementarea
proiectelor investiţionale în sumă de 3,6 mil.dolari SUA şi 1,4 mil.euro.
Concomitent, agenţilor economici li s-au calculat plăţi obligatorii pentru
utilizarea împrumuturilor în sumă de 1,0 mil.dolari SUA şi 16,1 mii euro, în
total – circa 10,7 mil.lei, inclusiv dobînda – 10,6 mil.lei, penalităţi şi alte
plăţi – 0,1 mil.lei.
În perioada de referinţă au fost rambursate, anulate şi
convertite în acţiuni ale statului datorii ale agenţilor economici în sumă
totală de 868,8 mil.lei.
La 31.12.2008, datoriile pentru împrumuturi recreditate
agenţilor economici din surse interne şi externe, prin intermediul Ministerului
Finanţelor, se numără după 114 beneficiari, în sumă de 485,3 mil.lei,
75,9 mil.dolari SUA şi 24,1 mil.euro, echivalent cu 1630,3
mil.lei, din care datorii cu termen expirat – 387,8 mil.lei, 28,8 mil.dolari
SUA şi 18,5 mil.euro, echivalent cu 960,8 mil.lei. Datoriile nominalizate se
clasifică, după cum urmează:
- 4,2% din datorii sînt îngheţate pînă la 31.12.2009;
- 44,4% din datorii sînt ale entităţilor aflate în
proces de insolvabilitate;
- 3,3% din datorii sînt ale entităţilor care activează în
condiţii de acorduri-memorandum;
- 38,8% din datorii sînt ale entităţilor care activează în
regim ordinar;
- 7,6% din datorii sînt ale entităţilor potenţial
falite etc.
Concluzie: Datoria faţă de Ministerul
Finanţelor a agenţilor economici recreditaţi din surse interne, externe şi
proiecte investiţionale în total s-a diminuat, în comparaţie cu anul 2007, cu
903,7 mil.lei (25,5%), acest fapt fiind condiţionat preponderent de anularea
unor datorii. Întreprinderea de către minister a unor măsuri de redresare a
situaţiei privind rambursarea unor datorii ale agenţilor economici recreditaţi
nu a avut un efect pozitiv.
8. Datoriile agenţilor economici pentru împrumuturile
externe acordate cu garanţie de stat. Datoria pentru împrumuturile
contractate de agenţii economici direct cu instituţiile financiare de peste
hotare, garantate de stat şi activate, la 31.12.2008, a constituit 15,5 mil.dolari
SUA (161,6 mil.lei) şi s-a diminuat, faţă de începutul anului, cu 3,1
mil.dolari SUA.
În acelaşi timp, datoria agenţilor economici faţă de
Ministerul Finanţelor pentru mijloacele dezafectate din bugetul de stat a
constituit 47,8 mil.dolari SUA, echivalent cu 496,7 mil.lei, sau cu 0,5
mil.dolari SUA mai puţin decît la situaţia din 31.12.2007. Datoria cu
termenul de achitare expirat a însumat circa 30,0 mil.dolari SUA (311,7
mil.lei), constituind 62,8% din totalul datoriilor pentru garanţii faţă de
Ministerul Finanţelor, sau cu 4,3 mil.dolari SUA mai mult în
comparaţie cu anul 2007.
Pentru restabilirea mijloacelor dezafectate întru onorarea
garanţiilor de stat la împrumuturile interne, în Legea bugetului de stat pe
anul 2008 s-au prevăzut mijloace în sumă de 296,2 mii lei, efectiv s-a executat
în sumă de 668,5 mii lei.
În anul 2008, datoria agenţilor economici pentru
împrumuturile interne acordate, garantate de stat, s-a micşorat cu 3,2 mil.lei
şi, la 31.12.2008, constituia 4,9 mil.lei. La buget au fost încasate datoriile
agenţilor economici beneficiari de împrumuturi interne, acordate sub garanţia
statului, în sumă de 1,8 mil.lei.
Concomitent, conform subregistrului garanţiilor de stat
externe, şi în conformitate cu art.19 din Legea nr.254-XVI, la situaţia din
31.12.2008, datoria externă garantată de stat a agenţilor economici constituia 10,9
mil.dolari SUA.
Concluzie: Datoriile pentru creditele agenţilor
economici, garantate de stat şi activate, în comparaţie cu începutul anului 2008,
s-au diminuat, iar datoria cu termenul de achitare expirat faţă de Ministerul
Finanţelor a înregistrat o creştere.
9. Sistemul informaţional de gestionare a datoriei de
stat. Pentru ţinerea evidenţei datoriei de stat, Ministerul Finanţelor
a implementat Sistemul DMFAS, care a fost inclus ca componentă a Proiectului de
Susţinere în Administrarea Datoriei Publice. Sistemul DMFAS este utilizat
pentru managementul datoriei de stat externe, precum şi al datoriei UAT,
datoriei societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cel puţin 50 la sută din
capitalul social şi datoriei întreprinderilor de stat. Cît priveşte datoria de
stat internă, aceasta este gestionată printr-un sistem separat al Ministerului
Finanţelor, responsabilă de administrarea ambelor sisteme fiind Î.S.
„Fintehinform”. Întru executarea Legii nr.419-XVI, Ministerul Finanţelor a
integrat informaţia cu privire la datoria de stat internă şi externă într-un
sistem comun de procesare. Potrivit Notei informative prezentate de
conducătorul Î.S. „Fintehinform”, în luna decembrie 2008 a avut loc misiunea
tehnică a specialistului din sediul central al DMFAS/UNCTAD, care a constatat
că sistemul informaţional de migrare a datelor din sistemul existent al
datoriei de stat interne în sistemul DMFAS necesită efectuarea unor ajustări
esenţiale, fapt pentru care a apărut necesitatea prelungirii termenului de
prestare a serviciilor prin semnarea unui acord adiţional.
10. Realizarea măsurilor prescrise în urma
controalelor precedente
Deşi de către Ministerul Finanţelor au fost întreprinse
unele măsuri prescrise în urma controalelor precedente, situaţia privind
restabilirea mijloacelor dezafectate din buget pentru onorarea garanţiilor
asumate nu s-a ameliorat. În perioada de referinţă au fost dezafectate mijloace
în sumă de 12,7 mil.lei. Datoriile cu termenul de achitare expirat pentru
mijloacele dezafectate s-au majorat cu 4,2 mil.dolari SUA. Nu toţi agenţii
economici debitori confirmă datoria existentă faţă de Ministerul Finanţelor
prin acte de verificare. Concomitent, se atestă că Ministerul Finanţelor n-a
elaborat şi n-a aprobat indicatorii de performanţă privind datoria de stat,
care ar contribui la administrarea eficientă a datoriei de stat.
Concluzie: Măsurile întreprinse de către
minister privind restabilirea în bugetul de stat a mijloacelor financiare
dezafectate anterior, rambursarea împrumuturilor acordate anterior nu au avut
impactul pozitiv preconizat, mijloacele dezafectate din buget au fost în
creştere. Ministerul Finanţelor n-a elaborat şi n-a aprobat indicatorii de
performanţă privind datoria de stat.
Recomandări Ministerului Finanţelor
1. Monitorizare strictă şi control la beneficiarii de
mijloace din împrumuturile de stat şi/sau de garanţii de stat pînă la
îndeplinirea completă şi/sau încetarea obligaţiunilor apărute din relaţiile
contractuale, inclusiv suspendarea pe cale extrajudiciară a operaţiunilor
bancare, cu sechestrarea şi perceperea în mod incontestabil, conform procedurii
stabilite de legislaţia în vigoare, a mijloacelor datorate de beneficiarii care
încalcă clauzele contractuale.
2. Asigurarea verificării reciproce a datoriilor pe
împrumuturile acordate sub garanţia Guvernului între Ministerul Finanţelor şi
agenţii economici, cu reflectarea lor în Registrele de stat privind datoria de
stat, garanţiile de stat şi recreditarea de stat şi în Raportul privind
situaţia în domeniul datoriei publice, garanţiilor de stat şi recreditării de
stat.
3. Elaborarea indicatorilor de performanţă privind
datoria de stat, ce ar contribui la administrarea eficientă a datoriei, cu
determinarea preferinţelor în coraport cu nivelul admisibil şi acceptabil al
riscului.
4. Monitorizarea activităţilor organelor fiscale
întru aplicarea pe deplin a prevederilor legislaţiei privind modul de executare
silită a obligaţiilor fiscale neonorate în termen asupra împrumuturilor interne
şi externe cu destinaţie specială, acordate agenţilor economici prin
intermediul Ministerului Finanţelor, prin auditarea periodică a rapoartelor
persoanelor responsabile
.
Şeful echipei de audit
M. Filip
<< Start < Înapoi 1 2 3 4 5 6 Înainte > Sfârşit >> |