|
(Monitorul Oficial nr.146-148 din 14.09.2007, art.39) Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui raionului Căuşeni dl Gh. Tabunşcic, şefului Direcţiei generale finanţe a Consiliului raional Căuşeni dl S.Buga, şefului Direcţiei finanţele economiei naţionale şi investiţii capitale a Ministerului Finanţelor dl V.Bînzari, şefului-adjunct al Direcţiei rapoarte şi dări de seamă ale bugetului public naţional a Ministerului Finanţelor dna N.Slova, şefului-adjunct al Direcţiei bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale a Ministerului Finanţelor dna M.Ciupercă, călăuzindu-se de art.27 alin.(4) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”1 (cu modificările şi completările ulterioare), a examinat raportul asupra formării şi utilizării bugetului raionului Căuşeni şi corectitudinii cheltuielilor pentru investiţiile capitale pe anul 2006.
Acţiunile de control s-au efectuat conform Programului activităţii de control (audit) a Curţii de Conturi pe anul 2007, avînd drept obiectiv stabilirea corectitudinii formării şi utilizării bugetului raionului Căuşeni şi relaţiile cu bugetele de alte niveluri, aprecierea legalităţii efectuării cheltuielilor pentru investiţiile capitale, aprecierea eficienţei gestionării patrimoniului public administrat de către autorităţile raionului. Au fost supuse controlului: aparatul preşedintelui raionului Căuşeni, unele subdiviziuni ale Consiliului raional, unele primării din raionul Căuşeni. În anul 2006, elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale ale raionului Căuşeni au fost reglementate de Legea nr.397-XV din 16.10.2003 „Privind finanţele publice locale”2 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare - Legea nr.397-XV), Legea nr. 847-XIII din 24.05.1996 „Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”3 (cu modificările şi completările ulterioare), Legea nr.123-XV din 18.03.2003 „Privind administraţia publica locala”4 (cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin Legea nr.436-XVI din 28.12.2006; în continuare – Legea nr.123-XV), de alte acte legislative şi normative. Finanţarea şi executarea investiţiilor capitale din bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2006 au fost reglementate de Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr.291-XVI din 16.11.20055 (cu completările şi modificările ulterioare), Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului” nr.1166-XIII din 30.04.19976 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare - Legea nr.1166-XIII), de alte acte legislative. În conformitate cu art.30 din Legea nr.397-XV şi art.60 alin.(1) pct.2) lit.c) din Legea nr.123-XV, funcţia de executor (ordonator) principal de buget, în perioada supusă controlului, a fost exercitată de dl Gh. Tabunşcic, preşedintele raionului Căuşeni. Probele de control au fost colectate prin metoda analizei rapoartelor financiare privind executarea bugetului raionului Căuşeni, deciziilor Consiliului raional, verificării selective a documentelor primare şi registrelor contabile, explicaţiilor persoanelor cu funcţii de răspundere, examinarea altor documente (contracte, ordine, dispoziţii) etc. Examinînd rezultatele controlului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi a constatat: 1. Constatări generale Bugetul raionului Căuşeni (în continuare – bugetul raionului) pentru anul 2006, care include ca părţi componente bugetul raional Căuşeni, bugetele oraşelor Căuşeni şi Căinari şi bugetele a 25 de sate (comune), a fost stabilit şi ulterior precizat de către Consiliul raional Căuşeni şi consiliile unităţilor administrativ-teritoriale la partea de venituri în sumă de 99395,0 mii lei, iar la partea de cheltuieli – 108023,4 mii lei, cu un deficit bugetar în sumă de 8628,4 mii lei, care urma să fie acoperit din contul soldurilor de mijloace băneşti disponibile la începutul anului în sumă de 7133,5 mii lei, precum şi din mijloacele provenite de la operaţiunile cu capital în sumă de 1499,8 mii lei. În cadrul controlului privind formarea şi utilizarea resurselor bugetului raionului Căuşeni şi corectitudinea efectuării cheltuielilor pentru investiţiile capitale pe anul 2006, au fost constatate următoarele abateri şi nereguli: - În procesul de evaluare a bugetului local, primăria oraşului Căuşeni şi unele primării au subevaluat unele categorii de venituri proprii cu 146,6 mii lei, fapt ce a influenţat negativ asupra exactităţii surselor de constituire a veniturilor proprii, precum şi asupra stabilirii corecte a transferurilor de susţinere financiară a teritoriului.
- Unele autorităţi executive ale unităţilor administrativ-teritoriale (în continuare – UAT) n-au întreprins măsuri eficiente în vederea executării părţii de venituri proprii şi reducerii restanţelor contribuabililor faţă de bugetul local.
- Sub aspect funcţional, gradul de execuţie a cheltuielilor bugetare precizate pe anul 2006, pe toate componentele, a fost cuprins între 75,6% şi 99,9%, nefiind valorificate mijloace financiare pentru cheltuielile preconizate în sumă totală de 5391,5 mii lei, din care cele mai mari nevalorificări ţin de domeniile învăţămînt (2222,0 mii lei), gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe (726,8 mii lei).
- Executarea cheltuielilor bugetare, inclusiv evidenţa acestora, s-a efectuat cu anumite abateri şi încălcări ale legislaţiei în vigoare, fiind admise, în consecinţă, cheltuieli ineficiente în sumă de 181,7 mii lei şi depăşirea limitelor bugetare de cheltuieli cu 143,5 mii lei.
- De către autorităţile publice din raionul Căuşeni n-au fost întreprinse măsuri eficiente în vederea încasării în termene legale a datoriilor debitoare, fapt care a dus la crearea datoriilor debitoare cu termenul de prescripţie expirat în sumă de 234,4 mii lei.
- Consiliul raional Căuşeni şi Direcţia generală finanţe, pe parcursul anului 2006, cu încălcarea prevederilor legale, au redistribuit neîntemeiat transferurile destinate bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelele I şi II în sumă de 1158,9 mii lei.
- La executarea cheltuielilor bugetare pentru investiţiile capitale s-au admis cazuri de acceptare spre executare a devizelor de cheltuieli întocmite eronat; nereflectarea în rapoartele financiare a lucrărilor nefinisate în sumă de 229,5 mii lei; neînregistrarea în evidenţa contabilă (la majorarea valorii de bilanţ a fondurilor fixe) a cheltuielilor în sumă de 65,0 mii lei, a mijloacelor fixe de 701,1 mii lei, a construcţiilor nefinisate în valoare de 913,5 mii lei la categoria mijloace fixe.
- Cu încălcarea prevederilor legale, Consiliul raional Căuşeni a decis înstrăinarea în folosul unei structuri private a patrimoniului public (gazoductul spre satul Sălcuţa) cu valoarea de 2615,6 mii lei.
1 Republicată în ediţia specială a M.O. din 09.12.2005. 2 M.O., 2003, nr.248-253, art.996. 3 Republicată în M.O., 2005, ediţie specială. 4 M.O., 2003, nr.49, art.211. 5 M.O., 2005, nr.164-167, art.810. 6 M.O., 1997, nr.67-68, art.551. 2. Elaborarea bugetului raionului Căuşeni În procesul de evaluare bugetară, autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale: or. Căuşeni, satelor (comunelor) Taraclia, Zaim şi Copanca, nerespectînd prevederile art. 35 alin.(6) din Legea 397-XV, au diminuat veniturile proprii de la darea în arendă a terenurilor agricole şi a terenurilor aferente cu 28,2 mii lei şi, respectiv, 118,4 mii lei. În acest context, se relevă subevaluarea unor categorii de venituri proprii, care a influenţat negativ asupra exactităţii şi realităţii surselor de constituire a veniturilor proprii, precum şi asupra stabilirii corecte a transferurilor de susţinere financiară a teritoriului. 3. Realizarea veniturilor bugetului raionului Căuşeni 3.1. Veniturile bugetului raionului Căuşeni pe anul 2006 au fost executate în volum de 101132,3 mii lei (sau la nivel de 101,7%), cu 1737,3 mii lei mai mult decît planul precizat pentru perioada de gestiune, inclusiv veniturile proprii – 35545,1 mii lei, sau la nivel de 105,1%. Structura executării bugetului raionului pe sursele principale de venituri (inclusiv nivelul execuţiei şi ponderea în veniturile totale ale bugetului) în anul 2006 se prezintă astfel: | Specificaţie | Planul precizat pentru perioada de gestiune | Executat (Realizări) | Depăşiri (+) Nerealizări (-) (mii lei) | Nivelul executării (%) | | Suma (mii lei) | Ponderea (%) | Suma (mii lei) | Ponderea (%) | | Venituri totale, din care: | 99395,0 | 100,0 | 101132,3 | 100,0 | +1737,3 | 101,7 | | 1. Venituri fiscale, inclusiv: | 25673,4 | 25,7 | 28011,5 | 27,7 | +2338,1 | 109,1 | | 1.1. Impozitele pe venit | 16606,1 | 17,6 | 18899,9 | 18,7 | +2293,8 | 113,8 | | 1.2. Impozitele pe proprietate | 8022,9 | 8,1 | 7926,0 | 7,2 | -96,9 | 98,8 | | 1.3. Impozitele interne pe mărfuri şi servicii | 1044,5 | 1,04 | 1185,6 | 1,1 | +141,1 | 113,5 | | 2. Încasări nefiscale, inclusiv: | 3293,2 | 3,3 | 3447,9 | 3,4 | +154,7 | 104,7 | | 2.1. Alte venituri din activitatea de întreprinzător | 1851,4 | 1,9 | 1960,9 | 1,9 | +109,5 | 105,9 | | 2.2. Taxele şi plăţile administrative | 1245,0 | 1,25 | 1305,7 | 1,3 | +60,7 | 104,9 | | 2.3. Amenzile şi sancţiunile administrative | 196,8 | 0,02 | 181,3 | 0,02 | -15,5 | 92,1 | | 3. Mijloace speciale ale instituţiilor publice | 4795,2 | 4,8 | 4031,9 | 4,0 | -763,3 | 84,1 | | 4. Venituri ale fondurilor speciale | 46,0 | - | 53,9 | - | +7,9 | 117,2 | | 5. Transferuri | 65587,2 | 66,0 | 65587,2 | 64,9 | - | 100 | Sursă: Raportul privind executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale ale raionului Căuşeni pe venituri la toate componentele pe anul 2006 Din analiza încasării impozitelor, taxelor şi altor plăţi la bugetul raionului rezultă că sursa de bază a formării veniturilor realizate sînt transferurile de la bugetul de stat, ponderea cărora în veniturile totale ale bugetului raionului reprezintă 64,9% (65587,2 mii lei). Veniturilor fiscale le revin 27,7%, iar încasărilor nefiscale - 3,4%. Din suma totală a încasărilor în bugetul raionului, veniturile proprii alcătuiesc 35,1%. 3.2. Executarea veniturilor pe categorii cu discrepanţe semnificative privind gradul de realizare, precum şi modul în care pe parcursul anului au fost operate rectificări la buget denotă o prognozare şi planificare necorespunzătoare a veniturilor bugetului raionului. Executarea acumulărilor pe categorii de venituri proprii se caracterizează prin existenţa unor discrepanţe majore. În consecinţă, încasările planificate pe structură la 20 de categorii de venituri au fost executate sub nivelul precizat – de la 0,1% pînă la 93,3%, în bugetul local neîncasîndu-se mijloace în sumă de 2496,0 mii lei (inclusiv mijloace speciale – 763,3 mii lei). La 18 categorii de venituri au fost încasate mijloace cu depăşirea nivelului preconizat - de la 100,1% pînă la 600% în sumă totală de 3948,9 mii lei. Suplimentar a fost încasată suma de 284,3 mii lei pe 3 categorii de venituri, care n-a fost planificată ca sursă de formare a bugetului. 3.3. Cu toate că potrivit prevederilor art.35 alin.(6) lit. b) din Legea nr.397-XV, autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale sînt responsabile de asigurarea colectării depline şi în termenele stabilite a veniturilor proprii, unele primării din raionul Căuşeni n-au întreprins măsuri eficiente în vederea executării părţii de venituri proprii şi reducerii restanţelor contribuabililor faţă de bugetul local. Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale nu-şi exercită la nivelul cuvenit atribuţiile şi nu iau măsuri eficiente întru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale. În conformitate cu datele din Raportul privind executarea bugetului raionului Căuşeni pe anul 2006, planul precizat pentru perioada de gestiune a fost executat la nivel de 101,7%. În acelaşi timp, 9 primării n-au executat partea ce ţine de veniturile proprii de la 0,7% pînă la 23,6%, în sumă de la 4,1 mii lei pînă la 269,4 mii lei. 3.4. La 01.01.2007, restanţa contribuabililor faţă de bugetul raionului a constituit 10733,8 mii lei, diminuîndu-se, faţă de 01.01.2006, cu 342,5 mii lei. Din 27 de primării ale raionului, 3 au înregistrat restanţă, la 01.01.2007, ce depăşeşte suma de 1,0 mil.lei, inclusiv primăriile: Tocuz - 1547,7 mii lei, Căuşeni – 1450,5 mii lei, Sălcuţa – 1137,7 mii lei. 4. Execuţia cheltuielilor bugetului raionului Căuşeni 4.1. Cheltuielile bugetului raionului au fost executate în suma totală de 102632,1 mii lei, ceea ce reprezintă 95%, cu o descreştere de 5391,3 mii lei faţă de planul precizat. Execuţia bugetară a raionului s-a încheiat cu un sold de mijloace bugetare în sumă de 8251,7 mii lei. Execuţia cheltuielilor bugetului raionului în anul 2006, în comparaţie cu prevederile bugetare, potrivit clasificaţiei funcţionale, se prezintă astfel: | Grupa | Specificaţie | Planul precizat pentru perioada de gestiune (mii lei) | Executat (realizat) (mii lei) | % executării (5:3 x 100) | | Suma (mii lei) | Ponderea în sumă totală | Suma (mii lei) | Ponderea în sumă totală | | | Cheltuieli totale, din care: | 108023,4 | 100 | 102632,1 | 100 | 95,0 | | 1 | Serviciile de stat cu destinaţie generală | 9558,6 | 8,8 | 9040,2 | 8,8 | 94,5 | | 3 | Apărarea naţională | 188,3 | 0,2 | 176,5 | 0,2 | 93,7 | | 5 | Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională | 3237,1 | 3,0 | 3199,8 | 3,1 | 98,8 | | | Cheltuieli în domeniul social-cultural, în total, din care: | 77424,6 | 71,7 | 74511,3 | 72,6 | 96,6 | | 6 | Învăţămîntul | 64876,1 | 60,1 | 62654,1 | 61,0 | 96,6 | | 8 | Cultura, arta, sportul şi acţiunile pentru tineret | 4720,4 | 4,3 | 4221,1 | 4,1 | 89,4 | | 9 | Ocrotirea sănătăţii | 948,3 | 0,9 | 947,8 | 0,9 | 99,9 | | 10 | Asigurarea şi susţinerea socială | 6879,8 | 6,4 | 6688,3 | 6,5 | 97,2 | | | Cheltuieli în domeniul economic, în total, din care: | 12611,8 | 11,7 | 11217,3 | 10,9 | 88,9 | | 11 | Agricultura, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor | 1845,9 | 1,7 | 1394,9 | 1,4 | 75,6 | | 12 | Protecţia mediului înconjurător şi hidrometeorologia | - | - | - | - | - | | 13 | Industria şi construcţiile | 157,6 | 0,2 | 156,4 | 0,2 | 99,2 | | 14 | Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicaţiile şi informatica | 1819,4 | 1,7 | 1731,7 | 1,7 | 95,2 | | 15 | Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 5411,6 | 5,0 | 4684,8 | 4,5 | 86,6 | | 16 | Complexul pentru combustibil şi energie | 3304,7 | 3,0 | 3181,4 | 3,1 | 96,3 | | 19 | Alte servicii legate de activitatea economică | 72,6 | 0,1 | 68,1 | 0,1 | 93,8 | | 20 | Cheltuieli neatribuite la alte grupuri principale | 5003,0 | 4,6 | 4491,7 | 4,4 | 89,8 | | | Creditarea netă | | | | | | Sursă: Raportul privind executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale ale raionului Căuşeni pe cheltuieli pe anul 2006 Datele din tabelul de mai sus denotă că gradul de execuţie a cheltuielilor bugetare precizate pentru anul 2006 pe toate componentele, sub aspect funcţional, a fost cuprins între 75,6% şi 99,4%, totodată, nefiind valorificate mijloace financiare pentru cheltuielile preconizate în sumă totală de 5391,3 mii lei, din care cele mai mari nevalorificări ţin de domeniile învăţămînt (2222,0 mii lei), gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe (726,8 mii lei). Partea preponderentă în cheltuielile totale revine cheltuielilor aferente domeniului social-cultural, care reprezintă 72,6%, cheltuielile domeniului economic constituind 10,9%. Gradul de finanţare a cheltuielilor din veniturile proprii a constituit 34,6%. 4.2. Sub aspectul clasificaţiei economice, execuţia cheltuielilor bugetului raionului în anul 2006, în comparaţie cu prevederile bugetare, se prezintă astfel: | Specificaţie | Planul precizat | Executat (cheltuieli de casă) | Cheltuieli efective | Devieri, executat faţă de plan (+, -), (mii lei) | Devieri, cheltuieli efective faţă de plan (+, -), (mii lei) | | Suma (mii lei) | Ponderea % | Suma (mii lei) | Ponderea % | % executării (4:2 x 100) | Suma (mii lei) | Ponderea % | % executării (7:2 x 100) | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | | Cheltuieli, în total | 108023,4 | 100 | 102632,1 | 100 | 95,0 | 101497,9 | 100 | 94,0 | -5391,4 | -6525,4 | | Retribuirea muncii | 46549,0 | 43,1 | 45630,5 | 44,5 | 98,0 | 46515,8 | 45,8 | 99,9 | -918,5 | -33,2 | | Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 11401,8 | 10,6 | 11154,7 | 10,9 | 97,8 | 11128,1 | 11,0 | 97,6 | -247,1 | -273,7 | | Plata mărfurilor şi serviciilor | 19526,3 | 18,1 | 16609,1 | 16,2 | 85,1 | 16497,8 | 16,3 | 84,5 | -2917,2 | -3028,5 | | Deplasări în interes de serviciu | 306,4 | 0,3 | 272,3 | 0,3 | 88,8 | 272,7 | 0,3 | 88,9 | -34,1 | -34,0 | | Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, achitate de patron | 868,1 | 0,8 | 835,8 | 0,8 | 96,3 | 864,7 | 0,8 | 99,6 | -32,3 | -3,4 | | Transferurile curente | 6541,0 | 6,1 | 6230,8 | 6,1 | 95,3 | 5564,0 | 5,5 | 85,1 | -310,2 | -977,0 | | Alte cheltuieli curente | 11044,3 | 10,2 | 10374,7 | 10,1 | 93,9 | 9644,5 | 9,5 | 87,3 | -669,6 | -1399,8 | | Cheltuieli capitale | 11786,5 | 10,8 | 11312,5 | 10,9 | 96,0 | 11010,6 | 10,8 | 93,4 | -474,0 | -775,9 | | Creditarea netă | - | - | 211,7 | 0,2 | - | - | - | - | +211,7 | - | Sursă: Raportul privind executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale ale raionului Căuşeni pe toate componentele, conform clasificaţiei economice, pe anul 2006 Ponderea cea mai mare a cheltuielilor executate revine cheltuielilor pentru: retribuirea muncii - 44,5%; plata mărfurilor şi serviciilor – 16,2%; contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 10,9% şi cheltuielile capitale – 10,9%. Cheltuielile la toate articolele clasificaţiei economice au fost executate la nivel de la 85,1% pînă la 98,0%. 4.3. Executarea cheltuielilor bugetare, inclusiv evidenţa acestora s-au efectuat cu anumite abateri şi încălcări ale legislaţiei în vigoare, în consecinţă fiind admise cheltuieli ineficiente şi depăşiri ale limitei de cheltuieli. La executarea devizelor de cheltuieli, unele instituţii finanţate de la bugetul raional n-au respectat întocmai prevederile art.7 alin.(3), art.31 din Legea nr.397-XV, şi au admis cheltuieli cu depăşirea alocaţiilor aprobate în devizele de cheltuieli. Astfel, la grupa principală „Învăţămîntul”, cheltuielile efective la art.113.02 („Gazele”) au depăşit limitele precizate cu 143,5 mii lei. 4.4. Cu derogare de la art. 9 alin.(4) din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 „Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar”7 (cu modificările şi completările ulterioare), la unele subdiviziuni ale Consiliului raional, retribuirea muncii specialiştilor cu studii medii speciale s-a efectuat la nivelul specialiştilor cu studii superioare, ca rezultat fiind admise cheltuieli ineficiente în sumă de 54,8 mii lei. 4.5. Nerespectînd prescripţiile Hotărîrii Guvernului nr.689 din 10.06.2003 „Cu privire la organigrama şi statele de personal ale aparatului preşedintelui raionului, direcţiilor, secţiilor, altor subdiviziuni din subordinea Consiliului raional”8, pe perioada anului 2006 au fost angajaţi 3 specialişti cu depăşirea limitei de state, fiind admise cheltuieli suplimentare la retribuirea muncii în sumă de 67,7 mii lei. 4.6. Cu derogare de la prescripţiile Hotărîrii Guvernului nr.1404 din 30.12.2005 „Privind reglementarea utilizării autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice”9, a fost depăşit parcursul-limită al autoturismelor de serviciu din aparatul preşedintelui raionului şi alte subdiviziuni din subordinea Consiliului raional cu 47,8 mii km, supraconsumul de benzină constituind 4931 litri, în sumă de 50,6 mii lei. 4.7. Cu încălcarea prevederilor art.25 alin.(5) şi alin.(6) din Legea nr. 1166-XIII, unele subdiviziuni din subordinea Consiliului raional Căuşeni au procurat valori materiale la preţuri majorate faţă de preţurile contractate, suma depăşirilor constituind 8,6 mii lei. 5. Situaţia decontărilor. Realitatea datoriilor debitoare şi creditoare La 01.01.2006, bugetul raionului înregistra datorii debitoare în sumă de 1255,6 mii lei şi datorii creditoare de 5469,2 mii lei. La 01.01.2007, datoriile debitoare s-au micşorat cu 152,8 mii lei faţă de 01.01.2006, constituind 1102,8 mii lei, iar datoriile creditoare - s-au majorat cu 803,7 mii lei, alcătuind 6272,9 mii lei. În suma totală a datoriilor debitoare ponderea cea mai mare o deţin decontările cu furnizorii şi antreprenorii - 74,2% (818,1 mii lei), iar în datoriile creditoare - 57,7%, sau 3329,2 mii lei, revin retribuirii muncii. De către autorităţile publice din raionul Căuşeni n-au fost întreprinse măsurile de rigoare în vederea încasării datoriilor debitoare cu termenul de prescripţie expirat, care la 01.01.2007 constituiau 234,4 mii lei. Totodată, la bilanţul autorităţilor locale sînt înregistrate datorii creditoare cu termenul de prescripţie expirat în sumă de 219,3 mii lei. 6. Corectitudinea efectuării şi utilizării transferurilor Pe parcursul anului 2006, Direcţia generală finanţe a Consiliului raional Căuşeni a majorat cuantumul transferurilor către bugetul raional cu 188,0 mii lei, respectiv, diminuînd cu aceeaşi sumă transferurile cu destinaţie specială către bugetele primăriilor. Totodată, cu 280,7 mii lei au fost majorate transferurile la unele primării, din contul micşorării acestora la alte primării. Conform deciziilor Consiliului raional nr. 6/15 din 25.12.2006 şi nr.6/27 din 25.12.2006, neîntemeiat au fost majorate transferurile pentru susţinerea financiară a teritoriului la bugetele primăriilor s.Opaci - cu 170,0 mii lei, s.Tocuz - cu 200,9 mii lei, s.Ucrainca - cu 319,3 mii lei. 7. Corectitudinea cheltuielilor pentru investiţiile capitale 7.1. În bugetul raionului Căuşeni pe anul 2006 au fost programate cheltuieli pentru investiţii capitale şi reparaţii capitale în sumă de 9171,3 mii lei, inclusiv din bugetul de stat - 5638,0 mii lei, din bugetul raional - 3533,3 mii lei, care au fost finanţate la nivel de 96,1% (8813,0 mii lei, sau cu 573,3 mii lei mai puţin decît alocaţiile programate). 7.2. Încălcînd prevederile pct.4.3.2 din C.P.L.01.01.2001 „Instrucţiunea privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcţii-montaj prin metoda de resurse”, aprobată de Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului prin Ordinul nr.69 din 07.09.200110, Secţia construcţii, gospodărie comunală şi drumuri din cadrul aparatului preşedintelui raionului a acceptat beneficiu de la cheltuielile privind detaşarea personalului în devizul de ofertă şi contractul de achiziţii privind construcţia şcolii, executate de către Î.I. „Maxim Cucu” (c/f 23529405), ca urmare suportînd cheltuieli ineficiente în sumă de 11,1 mii lei. 7.3. Contrar prescripţiilor pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.1570 din 09.12.2002 „Cu privire la măsurile urgente de trecere la noua bază normativă de deviz în construcţii”11, primăria s.Ursoaia a acceptat devizul de cheltuieli la construcţia gazoductului Ursoaia-Tănătari, întocmit de S.R.L. „Fulşerul-Com”(c/f 1003608001111) conform bazei normative a anilor 1984, 1991. 7.4. Serviciul contabil al primăriei comunei Taraclia n-a reflectat în rapoartele financiare cheltuielile ce ţin de lucrările nefinisate la unele obiective în sumă de 229,5 mii lei, astfel neasigurînd autenticitatea acestora. 7 M.O., 2006, nr.35-38, art.148. 8 M.O., 2003, nr.116-120, art.711. 9 M.O., 2006, nr.5-8, art.32. 10 Nu este dată publicităţii. 11 M.O., 2002, nr.170-172, art.1708. 7.5. Lucrările de proiectare la reconstrucţia apeductului or. Căuşeni în sumă de 65,0 mii lei n-au fost atribuite la majorarea valorii de bilanţ a obiectivului, prin ce nu s-au respectat prevederile capitolului III, pct.60 din Instrucţiunea „Cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor), oraşelor”, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.137 din 25.11.199812. 7.6. În lipsa documentelor justificative, cu derogare de la art. 15 alin.(1) lit.a) din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.199513 (cu modificările şi completările ulterioare), de către primăria s. Copanca neîntemeiat a fost majorat în evidenţa contabilă şi raportul financiar soldul construcţiilor nefinisate cu 14,1 mii lei. 7.7. În evidenţa contabilă la categoria mijloace fixe nu s-a reflectat gazoductul Copanca-Valea Verde în valoare de 707,1 mii lei, actul de recepţie finală fiind întocmit la 23.08.2006. Concomitent, la 01.01.2007, la autorităţile publice locale din raion în evidenţa contabilă erau înregistrate 10 obiective cu valoarea de 913,5 mii lei, la care au fost finisate lucrările de construcţie şi montaj şi acestea funcţionează, însă nefiind întocmite actele de recepţie finală a lucrărilor, ele figurează ca construcţii nefinisate. 7.8. Unele primării au depăşit limitele precizate la art.241 „Investiţii capitale în construcţie” cu suma totală de 156,5 mii lei, inclusiv: primăria or.Căinari - cu 137,5 mii lei, primăria s.Copanca - cu 19,0 mii lei. 7.9. Contrar prevederilor art.11 alin.(1) şi art.12 din Legea nr.523-XIV din 16.07.1999 „Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale”(cu modificările şi completările ulterioare)14, Consiliul raional Căuşeni, conform deciziei nr.4/26 din 09.11.2006, a hotărît transmiterea de la bilanţul Consiliului raional în proprietatea privată a S.R.L. „Ştefan Vodă Gaz” (c/f 33078407) a gazoductului spre satul Sălcuţa cu valoarea de bilanţ de 2615,6 mii lei, în contul investiţiilor care urmau a fi efectuate la construcţia gazoductului Tocuz-Ucrainca. În baza actului de primire-predare din 15.01.2007 şi notei contabile nr.9 din ianuarie 2007, gazoductul i-a fost transmis S.R.L. „Ştefan Vodă Gaz” şi exclus din evidenţa contabilă a Consiliului raional. 8. Controlul intern În perioada efectuării actualului control a fost evaluată activitatea sistemului de control intern în cadrul aparatului preşedintelui raionului Căuşeni. În urma discuţiilor cu personalul aparatului preşedintelui, analizei răspunsurilor obţinute, verificării şi estimării unor documente, precum şi a anchetelor completate, s-au constatat următoarele. Ca rezultat al lipsei, la nivel de ţară, a reglementărilor normative respective referitor la modul de organizare şi funcţionare a sistemului de control intern, precum şi a termenelor de referinţă la acest aspect, la momentul controlului, entitatea supusă controlului nu avea stabilite criterii de performanţă, nu dispunea de regulamente interne şi proceduri scrise cu privire la controlul intern, nu erau stabilite standarde ale activităţilor de control. Reieşind din cele expuse, în temeiul art.27 şi art.29 din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”, Curtea de Conturi hotărăşte: 1. Se cere de la preşedintele raionului Căuşeni: 1.1. să informeze în şedinţa Consiliului raional despre rezultatele controlului asupra formării şi utilizării resurselor bugetului raionului Căuşeni şi corectitudinii cheltuielilor pentru investiţiile capitale pe anul 2006; 1.2. În comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, să elaboreze şi să aprobe un plan concret de acţiuni privind lichidarea neajunsurilor constatate; 1.3. să asigure: - inventarierea completă a materiei impozabile, în scopul plenitudinii acumulării surselor de venituri proprii, precum şi corectitudinea efectuării şi utilizării transferurilor către autorităţile publice locale de nivelul I; - intensificarea controlului privind legalitatea utilizării mijloacelor financiare, inclusiv a celor destinate investiţiilor capitale; - analiza cauzelor de tergiversare a dării în exploatare a 10 obiecte cu valoarea de 913,5 mii lei, care deja funcţionează, precum şi luarea de măsuri concrete de recepţionare finală a lucrărilor; - înregistrarea în evidenţa contabilă a gazoductului Copanca-Valea Verde în sumă de 707,1 mii lei. 2. Se cere de la Direcţia generală finanţe a Consiliului raional Căuşeni: 2.1. să eficientizeze controlul privind elaborarea, conform principiilor de bază ale politicii statului în domeniul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, a pronosticului bugetului raionului, cu analiza corespunzătoare a surselor de venituri ale UAT şi a planificării corecte a acestora; 2.2. să utilizeze cu maximă eficienţă metodele de identificare a impozitelor şi taxelor cuvenite bugetelor locale; 2.3. să organizeze instruiri în probleme ce ţin de aplicarea actelor normative la elaborarea bugetelor UAT, evidenţa contabilă şi întocmirea rapoartelor financiare privind executarea bugetelor; 2.4. să întreprindă măsuri regulamentare pentru lichidarea datoriilor creditoare cu termenul de prescripţie expirat în sumă de 219,3 mii lei. 3. Se informează Ministerul Finanţelor despre încălcările şi neajunsurile constatate la formarea şi utilizarea bugetului raionului Căuşeni. 4. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţă Ministerului Administraţiei Publice Locale, pentru luare de atitudine. 5. Se ia act că: 5.1. Consiliul raional Căuşeni a anulat decizia de transmitere cu titlu gratuit în proprietate privată a gazoductului spre satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, cu valoarea de bilanţ de 2615,6 mii lei; 5.2. lucrările nefinisate în sumă de 229,5 mii lei au fost reflectate în raportul financiar; 5.3. valoarea lucrărilor de proiectare privind reconstrucţia apeductului or.Căuşeni în sumă de 65,0 mii lei a fost înregistrată la majorarea valorii de bilanţ. 6. Despre executarea cerinţelor pct.1 şi pct.2 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 2 luni. 7. Prezenta hotărîre poate fi atacată în modul stabilit de legislaţie şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.6 alin.(3) din Legea privind Curtea de Conturi. Preşedintele Curţii de Conturi Ala Popescu Nr. 47. Chişinău, 21 iunie 2007. 12 Nu este dată publicităţii. 13 Republicată în M.O., 2003, nr.87-90, art.398. 14 M.O., 1999, nr.124-125, art.611. |