| Hotărîrea Curţii de Conturi nr.30 din 30.06.2009 |
|
|
|
Pagina 3 din 7 Operaţiunile economico-financiare ce ţin de utilizarea finanţelor publice în domeniul sportului, în perioada de referinţă, cu unele excepţii, au fost confirmate de documente justificative şi au fost reflectate în registrele contabile şi cartea mare. În perioada auditată, conform Legii nr.254-XVI din 23.11.20075, Agenţiei Sportului şi instituţiilor subordonate le-au fost aprobate mijloace financiare în sumă totală de 48190,9 mii lei, inclusiv din contul cheltuielilor de bază – 46881,6 mii lei şi mijloacelor speciale – 1309,3 mii lei, __________________________________________ 5 Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr.254-XVI din 23.11.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.254-XVI). Din contul cheltuielilor de bază s-au finanţat 46741,6 mii lei, cheltuielile efective constituind 47239,5 mii lei, cu o depăşire de 357,9 mii lei (7,5%) faţă de planul precizat. Ponderea majoră în bugetul Agenţiei Sportului o constituie cheltuielile destinate acţiunilor sportive (51,6%) şi cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor sportive publice (45,2%), prin care se asigură o dezvoltare continuă a organizării şi funcţionării performante a culturii fizice şi sportului în republică. În rezultatul analizei rapoartelor privind executarea bugetului instituţiilor publice, a fost stabilit pragul de semnificaţie la cheltuielile efective de la suma veniturilor, cheltuielilor şi valoarea patrimoniului, acestea constituind nivelurile maximal admisibile ale erorilor, ce ar putea influenţa semnificativ asupra situaţiilor financiare ale entităţilor auditate în conformitate cu Standardele speciale de audit ale Curţii de Conturi. Reieşind din valoarea pragului de semnificaţie, precum şi ca urmare a identificării ca zone cu probabilitate de apariţie a riscurilor, s-a stabilit de a verifica prioritar: - efectuarea cheltuielilor de către executorii de buget cu depăşirea limitei alocaţiilor bugetare; - cheltuielile pentru retribuirea muncii; - respectarea modului de achiziţie a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor; - decontările cu debitorii şi creditorii; - situaţia privind patrimoniul, transmiterea acestuia în locaţiune/arendă; reparaţiile capitale; - cheltuielile efectuate pentru deplasările peste hotare.
Sistemul de control intern
Sistemul de control intern al Agenţiei Sportului
funcţionează, însă necesită îmbunătăţiri. Din cauza numărului redus de
personal, unele funcţii importante nu sînt exercitate la nivelul cuvenit, ceea
ce nu asigură gradul de realizare eficientă a scopurilor şi obiectivelor
trasate.
3. Constatări şi concluzii
Agenţia Sportului, în perioada auditată, a gestionat
mijloace financiare alocate conform Legii nr.254-XVI din 23.11.2007, cu
admiterea unor nereguli, ce se exprimă prin depăşirea limitei alocaţiilor
bugetare; administrarea patrimoniului public cu unele abateri de la normele
legale: nefinalizarea lucrărilor de reparaţii capitale, o parte din care n-au
fost confirmate documentar; nerespectarea normelor regulamentare la detaşarea
sportivilor peste hotare; nerespectarea prevederilor Legii contabilităţii la
înregistrarea în evidenţa contabilă a terenurilor. |
| < Precedent | Următor > |
|---|






