Friday, 10 February 2012
Home arrow Decisions of the Court of Accounts arrow Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 02.07.2009
Main Menu
Home
Newspaper Articles
Publications, Reports and Studies
Comments of TI - Moldova to draft normative acts
Legal framework
Decisions of the Court of Accounts
Activities
Reporting and Audit
ALAC/ Hotline
Media
Links
Appreciation letters
Contact us
 
 
INTR.gif
TI News Letter

ti-news


Subscribe
Unsubscribe

Who's online
We have 23 guests online

 

 

 
Content
Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 02.07.2009 Print E-mail

    Folosindu-se de aceste lacune ale contractului, precum şi urmînd exemplul altui agent economic (despre care s-a menţionat în hotărîrea sus-indicată), S.R.L. „Fintex” a adjudecat de la aparatul preşedintelui raionului Ungheni suma de 6383,2 mii lei, inclusiv 4372,4 mii lei – diferenţa de preţuri la materialele utilizate de antreprenor, 469,7 mii lei – taxa de stat, 1541,1 mii lei – restituirea prejudiciului pentru deservirea unui credit şi dobînda pentru întîrzieri, prin ce bugetul raional a suportat pierderi în suma respectivă. În aceste scopuri, pe parcursul anului 2008, au fost utilizate mijloace publice în sumă de 1883,1 mii lei, restul fiind transferate antreprenorului în anul 2009. Condiţii similare celor menţionate mai sus, care prezintă un risc la utilizarea banilor publici pentru investiţii capitale, au fost admise şi în contractele încheiate între preşedintele raionului şi, respectiv, primăria or.Ungheni cu S.R.L. „Fintex” (nr.17 din 17.04.2007, în sumă de 4800,0 mii lei, şi, respectiv, nr.244 din 20.08.2008, în sumă de 4347,0 mii lei).
    Concomitent, urmează de menţionat că, pe perioada anului 2008, aparatul preşedintelui raionului Ungheni nu a cerut de la S.R.L. „Fintex” asigurarea executării lucrărilor sub formă de garanţie de bună execuţie, care urma să constituie 5 % din valoarea lucrărilor executate, estimîndu-se la 1311,4 mii lei. În mod similar, primăria or.Ungheni nu a cerut acestui antreprenor asigurarea garanţiei de bună execuţie la executarea contractului de antrepriză în valoare de 4347,0 mii lei.
    Persoanele responsabile din cadrul primăriei s.Mereşeuca, raionul Ocniţa nu au asigurat un control efectiv asupra volumelor de lucrări efectuate de către S.R.L. „Vita Nova” la construcţia blocului de studii. Astfel, în anii 2006-2007, au fost acceptate spre recepţionare şi achitare lucrări în sumă totală de 1925,2 mii lei (78,8 % din valoarea investiţiilor contractate). Însă în anul 2009, Inspecţia de Stat în Construcţii, efectuînd verificarea volumelor lucrărilor, a constatat că nu au fost executate lucrări în sumă de 21,2 mii lei, suma respectivă fiind înregistrată ca datorie debitoare a întreprinderii. Dat fiind faptul că S.R.L. „Vita Nova” nu a asigurat executarea clauzelor contractuale, în anul 2009 primăria a decis rezilierea contractului de antrepriză, datoria debitoare rămînînd neachitată. Urmează de menţionat că primăria nu s-a condus de prevederile legale şi nu a solicitat de la antreprenor asigurarea garanţiei de bună executare a contractului.
   
Unele autorităţi ale administraţiei publice locale nu s-aucondus de prevederile normative15 şi au acceptat unele cheltuieli majorate faţă de cele recomandate de minister. Astfel, ca rezultat al acceptării în actele de recepţie a lucrărilor a cotelor majorate ale cheltuielilor de depozitare, deplasare, colectare şi altele, aparatul preşedintelui raionului Ungheni şi primăria or.Ungheni au suportat neregulamentar cheltuieli în sumă de 20,1 mii lei şi, respectiv, 37,1 mii lei.
    _______________________
    15 Scrisoarea normativă a Ministerului Finanţelor, Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului nr.11-09/3462, nr.2365-01-07  din 14.09.2007 „Cu privire la determinarea valorii obiectivelor de construcţii şi decontărilor pentru lucrările de antrepriză, executate  începînd cu 01.10.2007” (în continuare – Scrisoarea normativă nr.11-09/3462, nr.2365-01-07  din 14.09.2007).

    Primăria oraşului Teleneşti şi aparatul preşedintelui raionului Teleneşti au acceptat includerea în actele de recepţie şi facturile de expediţie ale unor antreprenori a taxei pe valoarea adăugată (în continuare –TVA) în sumă totală de 40,6 mii lei, cu toate că aceştia nu erau înregistraţi ca plătitori de TVA. O situaţie similară s-a constatat şi la ÎM „Servicii Comunal-Locative” Orhei, suma fiind de 12,5 mii lei.
Pe parcursul perioadei auditate, primăria or.Teleneşti a acceptat şi a achitat antreprenorului S.R.L. „Baltari - Prim” lucrări necontractate în sumă de 139,4 mii lei, precum şi au fost recepţionate de la trei antreprenori lucrări cu preţuri exagerate faţă de cele contractuale, în sumă totală de 24,6 mii lei.
    Potrivit contractului de antrepriză încheiat între primăria or.Orhei şi S.R.L. „DRILL” (nr.241 din 16.10.2006, înregistrat la Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare la 13.10.2008, cu nr.1-7521106), au fost contractate lucrări de consolidare a terenurilor contra alunecărilor în valoare de 4061,8 mii lei şi cu termenul de execuţie de 24 luni de la semnarea contractului. În anul 2008, conform actelor de recepţie a lucrărilor, de la bugetul de stat au fost achitate lucrări în valoare totală de 1296,1mii lei. Însă, concomitent cu actele de recepţie întocmite în corespundere cu prevederile devizului-ofertă, antreprenorul a prezentat suplimentar şi alte acte de recepţie, care conţineau o diferenţă de preţ la acelaşi volum de lucrări în mărime totală de 437,6 mii lei. În lipsa unor documente relevante care argumentează această majorare, la 04.06.2008, primăria or.Orhei s-a adresat Ministerului Finanţelor cu solicitarea de a modifica devizul de cheltuieli la preţurile actuale şi de a finanţa diferenţa la costul lucrărilor îndeplinite în sumă de 437,6 mii lei, care a fost acceptată de minister. De menţionat că contractul încheiat cu S.R.L. „DRILL” a fost semnat în timpul acţiunii Legii nr.1166-XIII din 30.04.199716, care interzicea modificarea preţurilor contractate. De asemenea, se relevă că, potrivit prevederilor art.69 din Legea nr.96-XVI din 13.04.200717, se permite ajustarea valorii contractului conform procedurii stabilite de Guvern, aceasta în prezent nefiind aprobată.
    _____________________
    16 Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.1997  (cu modificările şi completările  ulterioare; în continuare – Legea nr.1166-XIII).
Abrogată la 27.10.2007, prin Legea nr.96-XVI din 13.04.2007.
    17 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 „Privind achiziţiile publice” (cu completările ulterioare; în continuare – Legea nr. 96-XVI).

    La contractarea lucrărilor de amenajare a străzilor în jurul Complexului sportiv din oraşul Orhei, primăria nu a ţinut cont de unele norme de cheltuieli reglementate, ca rezultat suportînd cheltuieli neeficiente în sumă de 23,4 mii lei. În mod similar, aparatul preşedintelui raionului Cantemir a contractat şi a acceptat astfel de cheltuieli în sumă de 17,7 mii lei.
    Deşi DGÎTS Orhei a angajat serviciile ÎS ICŞC „Incercom” pentru efectuarea unei expertize economice a devizelor de cheltuieli şi actelor de îndeplinire a lucrărilor capitale efectuate la Stadionul din or.Orhei (pentru care a achitat, la 27.12.2007, suma de 19,8 mii lei), ulterior, pe parcursul anului 2008, nu a utilizat rezultatele acesteia. Astfel, potrivit datelor expertizei, doi antreprenori au majorat neîntemeiat unele cheltuieli cu suma totală de 196,5 mii lei, din care s-au restituit doar 74,6 mii lei. Însă, cu toate acestea, pe parcursul anului 2008, DGÎTS Orhei nu a întreprins măsuri de restituire, prin intermediul instanţelor judecătoreşti, a sumei restante de 121,9 mii lei.
    Contrar art.18 alin.(3) din Legea nr.1166-XIII şi art. 13 alin.(1) şi alin.(2) din Legea privind calitatea în construcţii18, primăria com.Ivancea, raionul Orhei a efectuat cheltuieli ce ţin de reconstrucţia acoperişului clădirii blocului administrativ şi clădirii aferente în sumă totală de 492,5 mii lei, în lipsa documentaţiei de proiect, aprobată şi expertizată în modul stabilit.
    _________________________
    18 Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 „Privind calitatea în construcţii” (cu modificările şi completările ulterioare).

    Concluzii:
    Domeniul de valorificare a mijloacelor pentru investiţii şi reparaţii capitale rămîne în continuare unul dintre domeniile cele mai afectate de neregularităţi. În total, în cadrul auditului s-au constatat cheltuieli neeligibile ce ţin de valorificarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii şi reparaţii capitale în sumă de 7300,4 mii lei, din care suma de 6383,2 mii lei revine aparatului preşedintelui raionului Ungheni, cauzate şi de neexecutarea cerinţelor înaintate de Curtea de Conturi în baza rezultatelor controalelor anterioare efectuate în domeniul respectiv.
     Recomandări:
    15. Preşedintele raionului Ungheni să eficientizeze controlul asupra valorificării cheltuielilor pentru investiţii şi reparaţii capitale, să asigure depunerea de către antreprenori a garanţiei de bună execuţie a contractelor de antrepriză conform condiţiilor reglementate, precum şi să asigure restituirea cheltuielilor suportate neîntemeiat la efectuarea unor lucrări de construcţie în sumă de 20,1mii lei.
    16. DGÎTS Orhei şi primăria s.Mereşeuca, raionul Ocniţa să întreprindă măsuri în vederea restituirii sumelor de 121,9 mii lei şi, respectiv, 21,2 mii lei, achitate neîntemeiat pentru efectuarea unor lucrări capitale, care în realitate nu au fost executate.

 
< Prev   Next >