Friday, 10 February 2012
Home arrow Decisions of the Court of Accounts arrow Hotărîrea Curţii de Conturi nr.40 din 18.09.2009
Main Menu
Home
Newspaper Articles
Publications, Reports and Studies
Comments of TI - Moldova to draft normative acts
Legal framework
Decisions of the Court of Accounts
Activities
Reporting and Audit
ALAC/ Hotline
Media
Links
Appreciation letters
Contact us
 
 
INTR.gif
TI News Letter

ti-news


Subscribe
Unsubscribe

Who's online
We have 21 guests online

 

 

 
Content
Hotărîrea Curţii de Conturi nr.40 din 18.09.2009 Print E-mail

    MET, neţinînd cont de faptul că CC a MET planifică şi ţine evidenţa mijloacelor financiare ale instituţiilor deservite, a aprobat în statele de personal ale 2 instituţii deservite 1,5 funcţii  similare celor exercitate de CC a MET, care au fost cumulate de 2 angajaţi ai acesteia, astfel fiind efectuate cheltuieli neîntemeiate din contul bugetului de stat în sumă de 17,3 mii lei.
    Verificînd documentele privind retribuirea muncii, s-a constatat că la Nota de contabilitate nr.5 nu sînt anexate documentele în baza cărora s-a calculat salariul (tabelele de utilizare a timpului de lucru, extrasele din ordinele de angajare, concediere şi altele), prin ce nu se respectă pct.166 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85.
    3.2. Legalitatea utilizării mijloacelor din contul alocaţiilor centralizate ale MET
    Pentru măsurile extraşcolare şi acţiunile de tineret în anul 2008 au fost precizate mijloace de la componenta de bază a bugetului de stat în sumă totală de 8,0 mil.lei, care s-au executat în sumă de 6,7 mil.lei, sau la nivel de 83,7%, cheltuielile efective însumînd 5,9 mil.lei.
    Deşi în structura aparatului central al MET este prevăzută Direcţia politică economică, patrimoniu şi investiţii, evidenţa contabilă a mijloacelor financiare pentru măsurile extra-şcolare şi acţiunile de tineret se ţine de către CC a MET.
Cheltuielile aferente măsurilor menţionate s-au efectuat, de regulă, în numerar, prin intermediul angajaţilor aparatului central al MET.
    Auditul a relevat că, nerespectîndu-se cerinţele Normelor pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova6 şi Instrucţiunii aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85, dispoziţiile de plată pentru eliberarea banilor din casă se semnează numai de către contabilul-şef al CC a MET, ceea ce reprezintă un risc de utilizare neconformă a banilor publici, dată fiind lipsa controlului intern la efectuarea acestor operaţiuni.
    __________________________
    6 Hotărîrea Guvernului nr.764 din 25.11.1992 „Privind aprobarea Normelor pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova” (cu modificările şi completările ulterioare).

    Verificarea deconturilor de avans denotă că, în majoritatea cazurilor, acestea sînt prezentate în contabilitate cu depăşirea termenului legal. Concomitent, nu sînt restituite în casă, în modul stabilit, nici sumele neutilizate de către titularii de avans. În pofida celor menţionate, contabilitatea, conform indicaţiilor conducerii MET, eliberează acestora alte sume în avans.
    La 31.12.2008, datoriile debitoare ale titularilor de avans constituiau 1,8 mil.lei, inclusiv ale angajaţilor MET – 1,4 mil.lei (77,7%), din care 106,7 mii lei – datoriile foştilor angajaţi ai ministerului, care au plecat din serviciu fără a achita datoriile respective.
    Notă: Se ia act că la finele auditului, în urma întreprinderii măsurilor de către CC a MET, datoriile debitoare ale angajaţilor MET au fost micşorate cu 290,0 mii lei.
    Echipa de audit a constatat că n-au fost întreprinse măsurile corespunzătoare privind restituirea de către unele persoane a avansurilor eliberate. Astfel, conform contractului din 08.05.2008, încheiat cu un întreprinzător pe bază de patentă, s-a prevăzut prestarea serviciilor de deservire şi regizare muzicală în valoare totală de 199,8 mii lei în cadrul Festivităţii de Premiere a Laureaţilor Concursului Naţional „Pedagogul anului”.
La 23.05.2008, acestuia i-a fost transferată în avans suma totală a contractului. Deşi MET n-a realizat, la data indicată în contract, acţiunea preconizată, ea fiind comasată cu Ziua profesională a lucrătorului din învăţămînt, nu s-au întreprins măsurile necesare privind restituirea de către persoana în cauză a avansului eliberat, aceasta beneficiind de mijloacele bugetare respective pe parcursul a 4 luni, sau cu depăşirea termenului-limită prevăzut în art.55(53) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar7.
    __________________________
    Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” (cu modificările şi completările ulterioare).

    Conform actelor de prestare a serviciilor, întocmite în baza contractelor din 08.05.2008 şi din 21.05.2008, persoana în cauză a deservit 5 manifestaţii cultural-artistice, cheltuind suma de 1304,8 mii lei, ultima manifestaţie, pentru care s-au utilizat 237,4 mii lei, desfăşurîndu-se după expirarea termenului de valabilitate a patentei de întreprinzător. Cu toate acestea, CC a MET n-a aplicat prevederile art.90 alin.(1) din Codul fiscal8 şi n-a reţinut impozitul pe venit  în mărime de 5% din suma de 237,4 mii lei, cauzînd netransferarea la bugetul de stat a sumei de 11,8 mii lei.
    ___________________________
    8 Codul fiscal adoptat prin Legea nr.1163-XIII din 24.04.1997 (cu modificările şi completările ulterioare).

    La 25.12.2008, consultantului principal din aparatul central al MET, pentru organizarea festivităţii de premiere a profesorilor animatori ai elevilor olimpici, i s-a eliberat în numerar suma de 1062,1 mii lei. Decontul de avans în sumă de 996,5 mii lei a fost prezentat în contabilitate la 23.04.2009, fapt care a determinat reflectarea incorectă a sumei menţionate la cheltuielile din exerciţiul bugetar 2009, deşi suma dată urma a fi reflectată la cheltuielile efective din anul 2008. Totodată, o parte din cheltuielile efectuate în anul 2007 au fost înregistrate neîntemeiat la cheltuielile din anul 2008. Din această cauză, cheltuielile efective reflectate în Raportul general privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază pe anul 2008 neîntemeiat au fost micşorate cu 494,6 mii lei.
    CC a MET, prin intermediul titularilor de avans din cadrul aparatului central al ministerului, a efectuat decontări în numerar, aferente procurărilor de bunuri şi servicii, depăşind limita stabilită cu suma totală de 117,8 mii lei (sancţiunile pecuniare care ar putea fi aplicate de organele abilitate cu astfel de drepturi conform legislaţiei – Serviciul Fiscal de Stat şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, constituie 11,8 mii lei).
    3.3. Privind Fondul pentru susţinerea cadrelor didactice tinere  din mediul rural
    În anul 2008, pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural au fost precizate mijloace financiare din componenta de bază a bugetului de stat în sumă de 11,0 mil.lei, care s-au finanţat la nivel de 99,8%, efectuîndu-se cheltuieli în aceeaşi mărime. Evidenţa contabilă a mijloacelor financiare respective se ţine de către CC a MET, deşi pct.4 din Regulamentul Fondului pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural9 prevede că mijloacele acestuia sînt gestionate de către MET.
    ______________________________
    9 Hotărîrea Guvernului nr.1171 din 08.11.2005 „Cu privire la aprobarea Regulamentului Fondului pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural”.


 
< Prev   Next >