|
(Monitorul Oficial nr.184-187 din 30.11.2007, art.60) Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei dl Gh.Duca şi şefului Direcţiei finanţe şi contabilitate dna E.Graur, directorului Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic dl V.Afanasiev, directorului interimar al Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică dl L.Voloşciuc, vicedirectorului Grădinii Botanice (institut) dna M.Colţun, directorului interimar al Institutului Patrimoniului Cultural dl V.Dergaciov, călăuzindu-se de art.27 alin.(4) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”1 (cu modificările şi completările ulterioare), a examinat raportul asupra utilizării resurselor financiare publice şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public de către Academia de Ştiinţe a Moldovei şi unele instituţii subordonate în perioada anilor 2005-2006. __________________________ 1 Republicată în M.O., 2005, ediţie specială.
Acţiunile de control s-au efectuat conform Programului activităţii de control (audit) a Curţii de Conturi pe anul 2007, avînd drept obiectiv stabilirea gradului de executare de către Academia de Ştiinţe a Moldovei (în continuare – A.Ş.M.) a funcţiilor prevăzute în Codul cu privire la ştiinţă şi inovare a Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.259-XV din 15.07.20042 (cu modificările ulterioare; în continuare - Codul cu privire la ştiinţă şi inovare), Statutul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, aprobat prin Hotărîrea Asambleei A.Ş.M. nr.2 din 29.10.2004 (în continuare – Statutul A.Ş.M.), şi în alte Regulamente interne la utilizarea legală şi conform destinaţiei a resurselor financiare publice şi la gestionarea patrimoniului de stat. _______________________________ 2 M.O., 2004, nr.125-129, art.663. Au fost supuse controlului aparatul central al A.Ş.M. şi 4 instituţii subordonate. Activitatea A.Ş.M. este reglementată de Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, Acordul de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru anii 2005-2008, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.80 din 28.01.20053 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Acordul de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M.), Statutul A.Ş.M. şi de alte acte normative. _______________________________ 3 M.O., 2005, nr.20-23, art.133. A.Ş.M. reprezintă unica instituţie publică de interes naţional în sfera ştiinţei şi inovării, este coordonator plenipotenţiar al activităţii ştiinţifice şi de inovare, cel mai înalt for ştiinţific al ţării şi consultantul ştiinţific al autorităţilor publice ale Republicii Moldova, are statut autonom şi funcţionează în baza principiului autoadministrării. În procesul controlului efectuat la faţa locului, probele de control au fost colectate prin analiza şi verificarea rapoartelor financiare, legalităţii actelor normative interne privind utilizarea mijloacelor financiare, documentelor primare, registrelor contabile, precum şi prin analiza explicaţiilor persoanelor responsabile. Examinînd rezultatele controlului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţă, Curtea de Conturi a constatat: Consideraţii de ordin general Organul suprem de conducere al A.Ş.M. este Asambleea, constituită din membri titulari, membri-corespondenţi şi 78 de doctori habilitaţi, aleşi pe o perioadă de 4 ani. Organul executiv este Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (în continuare – C.S.Ş.D.T.), constituit din 17 persoane. În cadrul A.Ş.M. îşi desfăşoară activitatea 6 secţii de ştiinţe: economice şi matematice; biologice, chimice şi ecologice; fizice şi inginereşti; medicale; agricole; umanistice şi arte. La 01.01.2005, numărul angajaţilor A.Ş.M. constituia 2107 persoane, dintre care 352 de cercetători ştiinţifici (inclusiv 180 de doctori habilitaţi), 540 de doctori în ştiinţe. În anul 2005, în republică au activat 101 instituţii din sfera ştiinţei şi inovării, reunite în cadrul a 15 organe centrale de specialitate. Conform Hotărîrii Guvernului nr.1326 din 14.12.2005 „Cu privire la măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării”4 (în continuare - Hotărîrea Guvernului nr.1326 din 14.12.2005), au fost reorganizate prin contopire, transformare sau absorbţie 49 de organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, în rezultat fiind create 23 de organizaţii noi. Această reorganizare a avut drept scop concentrarea resurselor intelectuale, materiale şi financiare ale sferei ştiinţei şi inovării asupra eficientizării cercetărilor ştiinţifice, accelerării soluţionării problemelor stringente din domeniile: economic, social, ecologic, cultural şi creării infrastructurii inovaţionale în conformitate cu art.98 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, punctele 3-5 şi pct.10 din Acordul de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M. pentru anii 2005-2008. _______________________ 4 M.O., 2005, nr.168-171, art.1406 În urma reorganizării instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării cu finanţare preponderent de la bugetul de stat, la 01.01.2007, activau 2987 de persoane (cu 880 persoane mai mult faţă de anul 2005), inclusiv 1095 de cercetători ştiinţifici (cu 743 persoane mai mult), dintre care 342 doctori habilitaţi şi 753 doctori în ştiinţe (respectiv, cu 162 persoane şi 213 persoane mai mult). Corpul academic este constituit din 44 de academicieni şi 59 de membri-corespondenţi. Finanţarea activităţilor de cercetare ştiinţifică Sursele de finanţare a sferei ştiinţei şi inovării sînt prevăzute în art.125 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, precum şi în capitolul V din Acordul de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M. Dat fiind că în republică întreprinderile şi fondurile naţionale care utilizează rezultatele ştiinţifice nu participă la finanţarea ştiinţei, activitatea ştiinţifică se finanţează preponderent din mijloace bugetare. În anii 2005-2006, conform Legilor bugetelor de stat anuale (nr.373-XV din 11.11.20045 şi nr.291-XVI din 16.11.2005)6, pentru finanţarea sferei ştiinţei şi inovării au fost aprobate alocaţii bugetare din contul cheltuielilor de bază în volum de 124,7 mil.lei şi, respectiv, de 178,8 mil.lei. S-au prevăzut cheltuieli şi din contul mijloacelor speciale în sumă de 14,0 mil.lei (în anul 2005) şi de 14,8 mil.lei (în anul 2006), ceea ce constituie 0,37% şi, respectiv, 0,46% din produsul intern brut (PIB) al ţării. Potrivit art.125 alin.(4) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, statul va asigura pînă în anul 2009 majorarea finanţării de la buget a activităţii sferei ştiinţei şi inovării pînă la un cuantum minim de 1,0% din pib. _____________________________ 5 M.O., 2004, nr.224-225, art.978. 6 M.O., 2005, nr.164-167, art.810. Cheltuielile aprobate pentru finanţarea ştiinţei în perioada anilor 2004-2006 se prezintă în felul următor*: mil.lei *Sursă: Rapoartele activităţii ştiinţifice ale Ministerului Finanţelor, A.Ş.M., C.S.Ş.D.T. Cheltuielile aprobate pentru finanţarea ştiinţei includ atît cheltuielile prevăzute pentru instituţiile din cadrul A.Ş.M., cît şi cheltuielile prevăzute pentru instituţiile subordonate ministerelor de ramură pînă în anul 2006. Mijloacele aprobate au fost repartizate conform următoarei clasificări*: mii lei | Nr. d/o | Clasificarea cheltuielilor | Anii | % | | 2004 | 2005 | 2006 | 2006 / 2004 | | 1. | Cercetări ştiinţifice fundamentale | 17783,5 | 29999,6 | 44195,9 | 248,5 | | 2. | Cercetări ştiinţifice aplicate | 40137,2 | 66849,7 | 91517,3 | 224,7 | | 3. | Pregătirea cadrelor | 7173,5 | 8185,4 | 11512,4 | 160,5 | | 4. | Acţiuni pentru dezvoltarea procesului ştiinţific | 4546,9 | 9490,4 | 23126,1 | 508,6 | | 5. | Organe administrative | 1320,2 | 10190,5 | 8459,7 | 640,8 | | | Total | 70961,3 | 124715,6 | 178811,4 | 252,0 | *Sursă: Rapoartele activităţii de cercetări ale Ministerului Finanţelor, A.Ş.M., C.S.Ş.D.T. După cum rezultă din tabel, cheltuielile aprobate pentru finanţarea ştiinţei s-au majorat în anul 2006, faţă de anul 2004, de 2,5 ori, ceea ce a permis revitalizarea într-o oarecare măsură a bazei tehnico-materiale şi crearea unor condiţii mai favorabile pentru activitatea ştiinţifică, precum şi sporirea nivelului retribuirii muncii colaboratorilor. Au fost întreprinse măsuri concrete de orientare spre necesităţile reale ale economiei ţării, fiind elaborate: - Strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015; - Strategia de dezvoltare a industriei pentru perioada de pînă în anul 2015; - Programul naţional de utilizare a surselor regenerabile de energie pînă în anul 2010 şi în perspectivă; - Legea cu privire la parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare. Totodată, s-au consemnat unele nereguli, încălcări şi abateri la utilizarea mijloacelor bugetare şi la gestionarea patrimoniului public, dintre care se exemplifică următoarele: • N-au fost respectate prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare vizînd distribuirea mijloacelor financiare instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, formarea Fondului Naţional pentru Susţinerea Ştiinţei, precum şi principiul de utilizare a mijloacelor financiare pentru achiziţionarea echipamentului de către instituţiile subordonate. • Au fost constatate cazuri de depăşire a limitelor de cheltuieli atît pe grupele principale de cheltuieli, cît şi pe unele articole ale devizelor de cheltuieli. • Procedurile de achiziţii publice, în unele cazuri, s-au efectuat cu derogare de la cadrul legal; au fost executate lucrări de reparaţii capitale în lipsa documentaţiei de proiect. • O mare parte din imobilul gestionat a fost transmis în arendă, nefiind întreprinse măsurile de rigoare pentru încasarea plăţilor pentru arendă şi serviciile comunale. • Evidenţa contabilă în unele instituţii subordonate n-a fost organizată şi ţinută potrivit reglementărilor în domeniu, nerespectîndu-se normele de disciplină financiar-bugetară şi în evidenţa contabilă nefiind înregistrate toate valorile materiale şi patrimoniul public. Executarea cheltuielilor de bază în perioada anilor 2005-2006 În anii 2005 şi 2006, din volumul total de alocaţii prevăzute pentru sfera ştiinţei şi inovării de 124,7 mil.lei şi, respectiv, de 178,8 mil.lei, prin intermediul A.Ş.M. şi C.S.Ş.D.T., au fost executate cheltuieli în sumă de 65,7 mil.lei şi, respectiv, de 172,2 mil.lei, care pe acţiuni se prezintă în felul următor*. Dinamica finanţării sferei ştiinţei şi inovării pe acţiuni în anii 2005-20077. | Denumirea acţiunilor | 2005 | 2006 | | Plan precizat | Cheltuieli executate | Nivelul executării cheltuielilor, % | Cheltuieli efective | Devieri „+” , „ -” | Plan precizat | Cheltuieli executate | Nivelul exec. chelt., % | Cheltuieli efective | Devieri „+” , „ -” | | 1 | 2 | 3 | 4 (3:2) | 5 | 6 (5-2) | 7 | 8 | 9 (8:7) | 10 | 11 (10-7) | | Cercetări ştiinţifice fundamentale | 23736,0 | 23676,7 | 99,7 | 23597,9 | -138,1 | 44195,9 | 43950,2 | 99,4 | 43683,2 | -512,7 | | Cercetări ştiinţifice aplicate | 22980,5 | 22877,2 | 99,5 | 20986,6 | -1993,9 | 87017,3 | 86698,5 | 99,6 | 87486,3 | +469,0 | | Pregătirea cadrelor | 2628,7 | 2453,7 | 93,3 | 2471,8 | -156,9 | 11512,4 | 11280,5 | 98,0 | 11017,2 | -495,2 | | Instituţii şi acţiuni din sfera ştiinţei şi inovării | 7868,5 | 7651,5 | 9729 | 7774,3 | -94,2 | 22107,2 | 22032,8 | 99,7 | 21979,7 | -127,5 | | Organe administrative | 8998,6 | 8827,1 | 98,1 | 8446,7 | -551,9 | 6847,6 | 6796,7 | 99,3 | 7225,4 | + 377,8 | | Total, ştiinţă şi inovare | 66212,3 | 65486,1 | 98,9 | 63277,3 | -2935,0 | 171680,4 | 170758,7 | 99,5 | 171391,8 | -288,6 | | Învăţămîntul | 243,4 | 243,4 | 100 | 243,3 | -0,1 | 1415,2 | 1415,2 | 100 | 1415,2 | - | | A.Ş.M. - total | 66455,7 | 65729,6 | 99,9 | 63520,6 | -2935,1 | 173095,6 | 172173,9 | 99,5 | 172806,0 | -289,6 | *Sursă: Rapoartele financiare ale A.Ş.M. şi C.S.Ş.D.T. _________________________________ 7 Remarcă: Dat fiind că unele instituţii din sfera ştiinţei şi a inovării pînă în anul 2006 erau subordonate ministerelor de ramură, finanţarea cheltuielilor fiind efectuată prin intermediul acestora, iar rapoartele financiare - prezentate ministerelor respective, în tabel sînt indicate pe acţiuni doar cheltuielile instituţiilor subordonate A.Ş.M. După cum rezultă din tabel, execuţia bugetară a cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice fundamentale şi a cheltuielilor pentru cercetări ştiinţifice aplicate s-a încheiat în condiţii financiare favorabile, în anul 2005 înregistrînd nivelul de 99,7% şi, respectiv, 99,5%, iar în anul 2006 - de 99,4% şi, respectiv, 99,6%; integral pe ştiinţă şi inovare - de 98,9% în anul 2005 şi de 99,5% în anul 2006. Cheltuielile efective în întregime n-au depăşit planul precizat, însă pe unele grupe de cheltuieli au fost admise depăşiri. Astfel, în anul 2005, la grupa „Cercetări ştiinţifice fundamentale” s-a admis o depăşire la remunerarea muncii în sumă de 58,9 mii lei, la grupa „Cercetări ştiinţifice aplicate” – de 28,8 mii lei. Aceste depăşiri au fost admise la Institutul de Energetică, Grădina Botanică, Institutul de Lingvistică, Laboratorul Internaţional al A.Ş.M., Institutul de Zoologie, îndeosebi fiind condiţionate de estimarea incorectă a cheltuielilor legate de majorarea salariului. În anul 2006, astfel de depăşiri s-au admis la grupa „Cercetări ştiinţifice aplicate” - în sumă de 1221,7 mii lei, la procurarea de utilaj pentru Centrul de Metrologie şi Metode Analitice de Cercetare al A.Ş.M., la grupa „Instituţii de deservire a procesului ştiinţific” - în sumă de 599,1 mii lei, pentru reparaţia capitală a Bibliotecii Ştiinţifice Centrale, şi la grupa „Organe administrative” - în sumă de 377,8 mii lei, pentru reparaţia blocului administrativ. Aceste depăşiri au fost determinate de efectuarea cheltuielilor pentru investiţii capitale în lipsa alocaţiilor bugetare. Conform structurii cheltuielilor bugetare pe articole, în perioada supusă controlului, din volumul total de alocaţii, respectiv, de 65,7 mil.lei şi de 172,1 mil.lei, ponderea cea mai mare a revenit retribuirii muncii cu contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, care a constituit 32,2% şi, respectiv, 47,8%, plăţilor pentru mărfuri şi servicii - 16,7% şi, respectiv, 27,9%, investiţiilor şi reparaţiilor capitale - 24,6% şi, respectiv, 15,8%. Controlul a stabilit nerespectarea Legii achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.19978 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.1166-XIII) şi a Legii nr.721-XIII din 02.02.1996 „Privind calitatea în construcţii”9 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.721-XIII). Astfel, la reparaţia blocului administrativ şi construcţia centralei termice autonome, contractele au fost înregistrate la Trezorerie după demararea lucrărilor. În evidenţa contabilă la 01.01.2007 n-a fost înregistrată datoria de 427,1 mii lei, formată în rezultatul achiziţiilor. Lucrările de reparaţie la obiectul „sala mare” a A.Ş.M. au fost contractate în sumă de 999,99 mii lei, fiind evitată procedura de desfăşurare a licitaţiei publice, dar de fapt s-au executat cheltuieli cu 386,5 mii lei mai mult faţă de suma aprobată şi în lipsa documentaţiei de proiect. Unele neajunsuri au fost constatate şi la procurarea materialelor. Astfel, în urma anunţului publicitar din 30.03.2006 de desfăşurare a licitaţiei pentru achiziţionarea mobilierului, din 3 agenţi economici, s-a prezentat la licitaţie doar unul, cu oferta de 1186,0 mii lei. Grupul de lucru a acceptat oferta menţionată, motivînd cu lipsa de timp şi necesitatea urgentă, fără a fi întocmită nota justificativă privind situaţia excepţională, prin ce n-a respectat pct.3 şi pct.13 din Regulamentul „Cu privire la achiziţiile publice dintr-o singură sursă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.951 din 04.08.200310. ____________________________________ 8 M.O., 1997, nr.67-68, art.551. 9 M.O., 1996, nr.25, art.259. 10 M.O., 2003, nr.182-185, art.1018. Formarea şi utilizarea mijloacelor speciale La A.Ş.M. mijloacele speciale au fost gestionate pe 3 categorii de venituri, inclusiv: „Servicii cu plată”, „Plata pentru chiria, arenda bunurilor-proprietate publică” şi „Granturi, donaţii şi sponsorizări”. Suma veniturilor şi cheltuielilor de mijloace speciale se prezintă în felul următor*: | Categoria | Venituri 2005/ 2006 | Cheltuieli din sursa realizată 2005/ 2006 | | Plan precizat | de casă | efective | efectiv faţă de plan, % | Devieri „+”, „-„ | Plan precizat | de casă | efective | efectiv faţă de plan, % | Devieri „+”, „-„ | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 (4-2) | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 (9-7) | | Servicii cu plată | 5669,6 11037,0 | 4188,0 10143,1 | 4371,7 11526,3 | 77,1 104,4 | - 1297,9 +489,3 | 5832,9 10134,8 | 3575,6 9579,6 | 3396,6 9212,8 | 58,2 90,9 | -2436,3 -922,0 | | Plata pentru chirie | 4453,7 5767,0 | 3601,2 5089,7 | 3603,3 5703,5 | 80,9 98,9 | -850,4 -63,5 | 3415,3 5397,9 | 2324,9 4679,3 | 2336,2 4383,6 | 68,4 81,2 | -1079,1 -1014,3 | | Sponsorizări, donaţii | 1897,7 6628,8 | 1480,0 6264,8 | 1516,7 5820,1 | 79,9 87,8 | -381,0 -808,7 | 759,7 5118,8 | 517,7 4700,1 | 524,2 4370,1 | 69,0 85,4 | -235,5 -748,7 | | Total | 12021,0 23432,8 | 9269,2 21497,6 | 9491,7 23049,9 | 79,0 98,4 | -2529,3 -382,9 | 10007,9 20651,5 | 6418,2 18959,0 | 6257,0 17966,5 | 62,5 87,0 | -3750,9 -2685,0 | | Inclusiv C.S.Ş.D.T. | 3094,1 2582,6 | 2505,7 2476,0 | 2554,7 2300,0 | 82,6 89,1 | - 539,4 -282,6 | 3241,9 2419,9 | 2380,6 2131,6 | 2236,7 1933,4 | 69,0 79,9 | -1005,2 -486,5 | *Sursă: Rapoartele privind executarea bugetului instituţiilor publice din contul mijloacelor speciale ale A.Ş.M. şi C.S.Ş.D.T. Datele din tabel denotă că în anii 2005 - 2006 au fost realizate integral venituri în proporţie de 79,0% şi, respectiv, 98,4% din volumul mijloacelor aprobate, neîncasările constituind 2529,3 mii lei şi, respectiv, 382,9 mii lei. În urma neexecutării planului aprobat, n-au fost realizate în deplină măsură activităţile preconizate pentru dezvoltarea adecvată a bazei tehnico-materiale şi executarea lucrărilor de reparaţii capitale. Controlul a stabilit unele nereguli la utilizarea mijloacelor speciale, după cum urmează: - datoriile locatarilor căminelor pentru chirie şi servicii comunale sînt în creştere, la 01.01.2007 constituind 84,7 mii lei, pe cînd în evidenţa contabilă acestea erau înregistrate în sumă de 1,9 mii lei, iar în raportul financiar - zero; - la 01.01.2007, A.Ş.M. a format datorii faţă de furnizorii de servicii comunale în sumă de 409,9 mii lei; - nerespectîndu-se prevederile Regulamentului „Cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.672 din 19.06.199811, pe teritoriul A.Ş.M. a fost deschisă o parcare auto neautorizată, iar contrar prevederilor pct.1 din Regulamentul „Cu privire la gestionarea mijloacelor speciale ale instituţiilor publice finanţate de la buget”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 31.12.200412, veniturile de la aceste servicii au fost înregistrate la categoria „Plata pentru chiria, arenda bunurilor - proprietate publică”. ______________________________ 11 M.O., 1998, nr.62-65, art.643. 12 M.O., 2005, nr.39-41, art.125. Fondul Naţional pentru Susţinerea Ştiinţei Pentru formarea Fondului Naţional pentru Susţinerea Ştiinţei, în corespundere cu art.125 alin.(9) din Codul cu privire la Ştiinţă şi inovare, s-au prevăzut 5 surse de acumulare. Conform datelor Raportului privind încasările şi utilizarea mijloacelor fondului, în anul 2005 veniturile au constituit 211,8 mii lei, faţă de 408,3 mii lei planificate, şi, respectiv, în anul 2006 - 290,5 mii lei, faţă de 311,1 mii lei planificate. La acumularea veniturilor în fondul respectiv s-a constatat încasarea veniturilor prin metoda de casă, fără a se ţine evidenţa datoriilor, prin ce n-a fost respectat art.15 alin.(1) din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.199513 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare - Legea nr.426-XIII). Nu s-a ţinut evidenţa separată pe fiecare sursă de formare a fondului, precum şi evidenţa datoriilor instituţiilor ştiinţifice, fapt care a influenţat negativ asupra formării fondului. Astfel, în anul 2005, veniturile efective ale instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării de la prestarea serviciilor şi plata pentru chirie (sursa principală de formare a fondului, care prevede defalcări de 2%) au constituit 7975,0 mii lei, din care efectiv urmau a fi transferate în fond 159,5 mii lei, în realitate fiind transferate 83,4 mii lei, sau cu 76,1 mii lei mai puţin, iar în anul 2006 n-au fost efectuate defalcări în sumă de 226,0 mii lei. ______________________________ 13 Republicată în M.O., 2003, nr.87-90, art.398 În anii 2005-2006, cheltuielile din mijloacele fondului s-au efectuat în sumă de 66,5 mii lei şi, respectiv, de 166,2 mii lei, în conformitate cu Regulamentul Fondului Naţional pentru Susţinerea Ştiinţei, aprobat prin Hotărîrea Asambleei A.Ş.M. nr.9 din 29.10.2004. Elaborarea şi executarea Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Mijloacele financiare publice destinate ştiinţei şi inovării, în anii 2005 – 2006, au fost distribuite organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării de către C.S.Ş.D.T., prin intermediul A.Ş.M., în conformitate cu art.86 lit.d) şi art.125 alin.(3) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare şi în baza Acordului de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M. Distribuirea alocaţiilor bugetare pe direcţii strategice* | Direcţia strategică | 2005 | 2006 | | Programe instituţionale | Prog-rame de stat | Progra-me de transfer tehnolo-gic | Total | Programe instituţionale | Progra-me de stat | Progra-me de transfer tehnolo-gic | Total | | fundam. | aplica-te | fundam. | aplica-te | | I. Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene (cod 410) | 6338,6 | 957,5 | - | - | 7296,1 | 10318,9 | 455,7 | 200,0 | - | 10974,6 | | II. Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă a economiei europene (cod 411) | 7054,1 | 15896,8 | - | - | 22950,9 | 9368,6 | 21033,7 | 2290,0 | 100,0 | 32792,3 | | III. Biomedicină, farmaceutică, menţinerea şi fortificarea sănătăţii (cod 420) | 3501,3 | 15142,3 | 1092,0 | 340,0 | 20075,6 | 5209,2 | 18924,9 | 1300,0 | - | 25434,1 | | IV. Biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară (cod 407) | 5811,0 | 14630,5 | 2036,0 | 510,0 | 22987,5 | 7908,2 | 17851,0 | 3600,0 | 1996,7 | 31355,9 | | V. Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi (cod 408) | 6295,9 | 7601,4 | 2246,0 | 150,0 | 16293,3 | 9068,6 | 9113,3 | 2700,0 | 218,4 | 21100,3 | | VI. Eficientizarea şi asigurarea complexului energetic şi securităţii energetice, inclusiv prin folosirea resurselor renovabile (cod 409) | 713,2 | 513,3 | 326,0 | - | 1552,5 | 984,5 | 670,0 | 910,0 | 671,5 | 3236,0 | | Total | 29714,1 | 54741,8 | 5700,0 | 1000,0 | 91155,9 | 42858,0 | 68048,6 | 11000,0 | 2986,6 | 124893,2 | *Sursă: Rapoartele activităţii ştiinţifice ale C.S.Ş.D.T. După cum reiese din tabel, în perioada anilor 2005-2006 prioritar au fost alocate mijloace pentru direcţia strategică II „Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă a economiei europene” în sumă de 23,0 mil.lei şi, respectiv, 32,8 mil.lei şi pentru direcţia strategică IV „Biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară” - în sumă de 23,0 mil.lei şi, respectiv, 31,4 mil.lei. În cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare, în anul 2005, au derulat 407 proiecte instituţionale, fiind alocate mijloace în sumă de 84,4 mil.lei (inclusiv 29,7 mil.lei - pentru „Cercetări ştiinţifice fundamentale”, şi 54,7 mil.lei - pentru „Cercetări ştiinţifice aplicate”). În anul 2006 au derulat 315 programe asemănătoare, alocîndu-se 110,9 mil.lei (inclusiv pentru „Cercetări ştiinţifice fundamentale” - 42,8 mil.lei şi „Cercetări ştiinţifice aplicate” - 68,0 mil.lei). Concomitent, în anii 2005 – 2006, au demarat în cadrul a 7 şi, respectiv, 12 programe de stat 45 şi, respectiv, 66 de proiecte cu volumul finanţării în mărime de 5,7 mil.lei şi, respectiv, 11,0 mil.lei, executarea cheltuielilor constituind 5,5 mil.lei şi, respectiv, 10,5 mil.lei. Totodată, în scopul redirecţionării resurselor disponibile spre realizarea unor proiecte de însemnătate majoră în ştiinţă şi practică, în anii 2005-2006, de către C.S.Ş.D.T. au fost stopate 5 şi, respectiv, 4 proiecte cu finanţare instituţională, fiind deja utilizate în anii precedenţi mijloace în sumă de 647,0 mii lei şi, respectiv, de 587,0 mii lei. Cele menţionate sînt o consecinţă a planificării mijloacelor fără efectuarea unui studiu profund în vederea desfăşurării cercetărilor la temele anumite, precum şi a lipsei unui control riguros din partea responsabililor la examinarea rapoartelor prezentate. În anii 2005-2006 au fost alocate mijloace pentru 8 şi, respectiv, 27 de programe de transfer tehnologic pentru 3 direcţii strategice, fiind alocate din buget mijloace în sumă de 1,0 mil.lei şi, respectiv, de 3,0 mil.lei, iar cheltuite - 1,1 mil.lei şi, respectiv, 2,7 mil.lei. Pe parcursul perioadei supuse controlului au fost aprobate spre implementare doar acele programe de transfer tehnologic, care prevedeau o cofinanţare din partea antreprenoriatului privat. În realitate, astfel de programe au fost cofinanţate în anul 2005 în sumă de 1,0 mil.lei, iar în anul 2006 - în sumă de 4,0 mil.lei. Din lipsa cofinanţării, în anul 2006, din lista proiectelor de transfer tehnologic au fost excluse 12 proiecte cu volumul finanţării de 1,2 mil.lei. În urma verificării rapoartelor financiare prezentate de către executorii de teme finanţate instituţional şi prin proiectele din cadrul programelor de stat, s-a constatat că cheltuielile reale n-au fost conformate devizelor aprobate, astfel la Institutul de Pedologie şi Agrochimie „N.Dimo”, Î.S. „Mecagro”, Întreprinderea de Stat pentru Cercetare în Selecţia şi Hibridarea Suinelor „Moldsuin Hibrid”, Staţiunea de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Pisciculturii şi la Centrul Ştiinţific de Producţie „TIS” fiind admisă depăşirea devizelor de cheltuieli la unele articole. În procesul controlului s-a stabilit că o parte din instituţiile ştiinţifice n-au fost acreditate, astfel neexecutîndu-se prevederile art.99 alin.(2) lit.f) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, conform căruia, pentru a fi acreditată, instituţia urma să asigure alocarea a cel puţin 20% din bugetul său (indiferent de sursa de finanţare) pentru achiziţionarea de echipament ştiinţific, acoperirea cheltuielilor de specializare, stagiere, instruire, cooperare tehnico-ştiinţifică, participare la simpozioane, conferinţe, congrese, expoziţii şi de detaşare a personalului pentru schimb de experienţă. În anul 2005, instituţiile subordonate A.Ş.M. au utilizat în aceste scopuri 7079,3 mii lei, ceea ce constituie 18,6% din volumul total de finanţare. Din 24 de instituţii subordonate, 12 instituţii n-au respectat criteriile respective, ponderea în volumul total de finanţare constituind de la 11,4% pînă la 19%, iar în anul 2006, din 18 instituţii - 12 instituţii, la care ponderea mijloacelor alocate în aceste scopuri a constituit între 8,3% şi 19,8%. Gestionarea patrimoniului public În perioada supusă controlului, conducerea A.Ş.M. a întreprins un şir de măsuri vizînd gestionarea patrimoniului public. Astfel, începînd cu anul 2005, a încheiat cu conducătorii instituţiilor subordonate contracte de gestionare a patrimoniului public; plata pentru serviciile de arendă a fost stabilită conform Legii bugetului; a înaintat organelor judiciare materialele privind încasarea datoriilor formate de la prestarea serviciilor de arendă; a obţinut titlul de proprietate asupra 12 imobile cu suprafaţa de 27,4 mii m2; a efectuat inventarierea totală a imobilelor şi terenurilor care le aparţin. Datele inventarierii bunurilor imobile, efectuată de A.Ş.M., denotă că proprietatea statului aflată în administrarea A.Ş.M. şi a instituţiilor subordonate este situată pe terenuri cu suprafaţa totală de 93783,5 m2 şi obiecte nefinisate cu suprafaţa de 10361,2 m2 (gradul de finisare 36% - 54%), aflate la bilanţul C.S.Ş.D.T. La momentul actual, 4 obiecte situate pe o suprafaţă de 2938,2 m2 nu dispun de titlu de proprietate, iar 13 obiecte situate pe o suprafaţă de 57097,1 m2 se află în proces de înregistrare. Conducerea A.Ş.M. întreprinde în prezent şi măsuri privind legalizarea terenurilor care se află în gestiune funciară. Astfel, din cele 530,4 ha de care dispune A.Ş.M., 300,9 ha sînt documentate cu titlu ce confirmă dreptul de folosinţă a pămîntului; pentru suprafaţa de 212,0 ha sînt încheiate contracte cu Institutul pentru Organizarea Teritoriului în scopul obţinerii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, iar pentru suprafaţa de 8,78 ha documentele se află în execuţie. La 01.01.2007, valoarea totală a mijloacelor fixe înregistrate la A.Ş.M. este de 358,4 mil.lei, cu 125,7 mil.lei mai mult faţă de 01.01.2005, iar a celor gestionate de C.S.Ş.D.T. - de 9,73%. Valoarea a 3 obiecte nefinisate este de 13,2 mil.lei, construcţia cărora a fost începută în perioada anilor 1993-1994, însă din anul 1997 mijloace pentru finisarea lor n-au fost alocate. Majorarea considerabilă a mijloacelor fixe se datorează reorganizărilor în cadrul instituţiilor ştiinţifice din republică, majoritatea din ele fiind subordonate A.Ş.M. Din suprafaţa totală a imobilului gestionat de A.Ş.M. (8308,1 m2), la 01.01.2007, au fost transmise în arendă încăperi cu suprafaţa de 4111,4 m2, sau 49,5%. Din lipsa controlului din partea A.Ş.M. asupra încasării plăţilor pentru arendă, o parte din arendaşi au format la 01.01.2007 datorii în sumă de 796,3 mii lei, cu o creştere de 301,7 mii lei faţă de 01.01.2006. Atît inventarierea bunurilor materiale, cît şi casarea materialelor, obiectelor uzate s-a efectuat la A.Ş.M. în termenele stabilite de actele normative în vigoare. Totodată, n-au fost propuse spre comercializare bunurile casate pasibile în valoare de 303,6 mii lei, prin ce n-a fost respectat pct.3 din Regulamentul „Privind casarea bunurilor uzate raportate la mijloacele (fondurile) fixe”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.500 din 12.05.199814 (cu modificările ulterioare; în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.500). ____________________________ 14 M.O., 1998, nr.62-65, art.607. Ţinerea evidenţei contabile la A.Ş.M. Serviciul contabil din cadrul A.Ş.M., în perioada supusă controlului, n-a asigurat respectarea întocmai a prevederilor Legii nr.426-XIII, fiind admise unele nereguli, exprimate prin următoarele: - n-a asigurat identitatea datelor evidenţei analitice cu totalurile evidenţei sintetice şi reflectarea lor în rapoartele financiare; - n-a ţinut totalmente evidenţa datoriilor sub aspectul clasificaţiei bugetare; - fără acordul conducătorului, au fost casate datoriile cu termenul de prescripţie expirat ale arendaşilor în sumă de 198,0 mii lei; - contrar art.15 şi art.16 din Legea nr.426-XIII, au fost denaturate prin diminuare cu 3048,6 mii lei datele din rapoartele financiare ale C.S.Ş.D.T. privind cheltuielile efective la articolul „Investiţii capitale” pentru Biblioteca ştiinţifică centrală; - în evidenţa contabilă n-au fost reflectate în întregime cheltuielile legate de sărbătorirea aniversării a 60-a a A.Ş.M., fiind înregistraţi numai 219,2 mii lei, faţă de 708,5 mii lei efectiv cheltuiţi. Diferenţa nereflectată se socotea în stoc de materiale, care de fapt erau cheltuite, iar comisia de inventariere a A.Ş.M., în urma efectuării inventarierii bunurilor materiale, n-a constatat situaţia reală, ceea ce demonstrează atitudinea neadecvată a comisiei. N-au fost reflectate în raportul financiar datoriile creditoare în sumă de 116,6 mii lei, calculate pentru plăţile indemnizaţiilor viagere membrilor titulari şi membrilor-corespondenţi ai A.Ş.M.; - eronat sînt reflectate în evidenţa contabilă datoriile debitoare pentru arendă şi serviciile comunale (cu 183,6 mii lei mai puţin). Gestionarea mijloacelor publice de către instituţiile ştiinţifice din subordinea A.Ş.M. Majoritatea instituţiilor ştiinţifice din subordinea A.Ş.M. supuse controlului au realizat obiectivele prevăzute în Regulamentele de funcţionare. Totodată, au fost stabilite unele nereguli la gestionarea mijloacelor publice. Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (în continuare – A.I.T.T.) a fost creată pentru coordonarea, stimularea şi implementarea mecanismelor activităţii de inovare şi transfer tehnologic. Conform art.89 alin.(3) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, directorul general al A.I.T.T. este responsabil de corectitudinea calculelor la stabilirea necesarului de mijloace şi de utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor bugetare preconizate pentru transferul tehnologic, însă efectiv funcţiile A.I.T.T. se reduc la recepţionarea lucrărilor executate, iar rapoartele financiare privind alocarea şi utilizarea mijloacelor sînt prezentate în contabilitatea C.S.Ş.D.T., astfel nefiind examinată corectitudinea utilizării mijloacelor pe articole de cheltuieli şi confirmarea lor prin documente justificative. Controlul a constatat unele nereguli vizînd prezentarea rapoartelor financiare, după cum urmează: - unele proiecte recepţionate sînt prezentate prin acte de predare-primire, însă fără a fi prezentat şi raportul final de utilizare a mijloacelor; - nu sînt respectate termenele de prezentare a rapoartelor financiare prevăzute de contractele încheiate; - în unele cazuri, agenţii economici, din contul cofinanţării, au efectuat lucrări de cercetare, pe cînd contractele prevedeau livrarea utilajului sau a materiei prime; - costul lucrărilor şi etapele de implementare indicate în dările de seamă nu întotdeauna corespund clauzelor contractuale; - unele instituţii n-au respectat devizul de cheltuieli pe teme concrete, mijloacele utilizîndu-se pentru alte tipuri de cheltuieli decît cele prevăzute în deviz. În anul 2005, A.I.T.T. n-a organizat înregistrarea de stat a programelor şi proiectelor de transfer tehnologic. În mod grafic, executarea cheltuielilor la A.I.T.T. se prezintă astfel*:  *Sursă: Rapoartele privind executarea bugetului A.I.T.T. După cum reiese din diagramă, în anii 2005-2006 au fost executate cheltuieli de bază în sumă de 709,0 mii lei şi, respectiv, de 1005,3 mii lei, sau la nivelul de 95,4% şi, respectiv, 97,0%. Au fost executate cheltuieli din mijloace speciale în sumă de 37,6 mii lei (99,7%) şi, respectiv, de 240,6 mii lei (99,7%). În anul 2005 cheltuielile efective n-au depăşit planul aprobat, iar în anul 2006 a fost admisă o depăşire de 34,1 mii lei. Controlul a constatat unele cazuri de procurare a mărfurilor cu nerespectarea Legii nr.1166-XIII, precum şi ţinerea evidenţei contabile contrar prevederilor Legii nr.426-XIII. Institutul de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică (I.P.P.A.E.), pînă în martie 2006, a activat în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. În anul 2005, la I.P.P.A.E. n-a fost depăşită limita cheltuielilor aprobate în deviz, iar în anul 2006 au fost depăşite cheltuielile pentru „Cercetări ştiinţifice fundamentale” cu 40,7 mii lei şi pentru „Cercetări ştiinţifice aplicate” - cu 17,4 mii lei, în urma decontării materialelor neprevăzute în deviz. Atît în anul 2005, cît şi în anul 2006, în evidenţa contabilă au fost diminuate cheltuielile efective privind salariul calculat cu 53,9 mii lei şi, respectiv, cu 78,6 mii lei, precum şi veniturile pe mijloacele speciale în anul 2006 - cu 152,0 mii lei. N-au fost reflectate datoriile debitoare privind serviciile prestate, nu corespundeau realităţii soldurile. Fără documente justificative s-au înregistrat la cheltuieli mijloace în sumă de 12,6 mii lei. Cheltuielile de protocol au fost decontate în baza devizelor de cheltuieli, fără anexarea documentelor justificative. În evidenţa contabilă n-a fost reflectată producţia agricolă şi materialul biologic. Nu s-au înregistrat în termenele stabilite la intrări bunurile procurate. Nu sînt înregistrate în evidenţa contabilă şi nu sînt estimate un şir de clădiri ale I.P.P.A.E, situate pe str. Dacia 58, inclusiv 2 încăperi pentru producerea mijloacelor biologice de reproducţie a plantelor, depozit, atelier de lemnărie. Nu sînt transmise administraţiei publice locale 9 case de locuit cu suprafaţa de 3136,9 m2, majoritatea din ele fiind privatizate. Nefiind executată Hotărîrea C.S.Ş.D.T. al A.Ş.M. nr.148 din 27.07.2006, Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor n-a transmis I.P.P.A.E 12 încăperi cu suprafaţa de 220,7 m2. N-a fost executată Hotărîrea Guvernului nr.1262 din 01.11.2006 „Cu privire la transmiterea subdiviziunilor unei instituţii”15, prin care s-a dispus transmiterea în cadrul I.P.P.A.E a 2 subdiviziuni ale Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Toate acestea denotă ţinerea evidenţei contabile la această instituţie cu nerespectarea art.15 şi art.16 din Legea nr.426-XIII. Nerespectîndu-se pct.19 din Hotărîrea Guvernului nr.1120 din 14.10.2004 „Cu privire la salarizarea angajaţilor organizaţiilor de drept public din sfera ştiinţei şi inovării finanţate de la bugetul de stat”16 (cu modificările ulterioare; abrogată prin Hotărîrea Guvernului nr.47 din 12.01.2007), fostului şi actualului conducător al acestei instituţii le-au fost achitate premii fără acordul organului ierarhic superior, respectiv, în sumă de 12,1 mii lei şi 38,2 mii lei. __________________________ 15 M.O., 2006, nr.174-177, art.1355. 16 M.O., 2004, nr.189-192, art.1310. La 30.12.2003, I.P.P.A.E, cu acordul organului ierarhic superior, a transmis în arendă firmei „Universal-Farm” S.R.L. (c/f 1003600049081) încăperi cu o suprafaţă de 440 m2, care, potrivit actului de primire-predare din 01.01.2004, se aflau în stare satisfăcătoare. După 4 zile de la încheiere, fără permisiunea organului ierarhic superior, contractul a fost modificat, fiind permisă reutilarea, reconstrucţia şi reparaţia capitală a bunurilor arendate, cu suportarea a 45% din cheltuieli din contul plăţii pentru arendă. Astfel, în anul 2005, a fost micşorată cu suma de 102,7 mii lei plata pentru arendă din contul reparaţiei capitale efectuate în aprilie 2004. La 01.01.2007, datoriile arendaşilor constituiau 324,0 mii lei, inclusiv ale „Universal-Farm” S.R.L. (c/f 1003600049081) – 142,0 mii lei, „Sautint Lux” S.R.L. (c/f 1005600021401) – 95,0 mii lei. Grădina Botanică (institut) (în continuare – G.B.I.), în perioada anilor 2005-2006, a beneficiat de mijloace, după cum urmează*: mii lei  *Sursă: Rapoartele privind executarea bugetului G.B.I. După cum rezultă din diagramă, în anul 2005 a fost admisă depăşirea cheltuielilor efective faţă de planul aprobat la grupa „Cercetări aplicate” - cu 117,3 mii lei, iar în anul 2006, la grupa „Cercetări fundamentale” - cu 70,5 mii lei. La această instituţie s-au constatat unele nereguli în ce priveşte gestionarea patrimoniului public. Astfel, pînă în prezent instituţia nu dispune de titlu de proprietate asupra terenului transmis în folosinţă cu suprafaţa de 1072 m2. Se tergiversează transmiterea către administraţia publică locală a căminelor situate pe suprafaţa de 1,6 ha (cu terenul aferent), care sînt privatizate şi gestionate de Asociaţia de locatari. O parte din patrimoniul instituţiei se află în stare deplorabilă. Astfel, din cele 34 de sere, la momentul actual sînt utilizate şi se află în stare satisfăcătoare doar 10. Din cele 5 etaje ale clădirii administrative sînt utilizate numai 3, celelalte 2 se află în stare nesatisfăcătoare. În secţia de mecanizare nu sînt utilizate bunurile materiale în valoare de 476,9 mii lei, unele fiind defectate, altele dezasamblate. La momentul efectuării controlului n-a fost întocmit actul de recepţie a lucrărilor executate la finalizarea construcţiei cazangeriei, după cum prevede cap.II din Regulamentul de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23.05.199617 (cu modificările ulterioare), aceasta fiind reflectată în evidenţa contabilă pe componente. La executarea lucrărilor de construcţie, antreprenorul n-a respectat proiectul aprobat şi condiţiile contractuale, G.B.I. suportînd în anul 2005 cheltuieli suplimentare din contul mijloacelor speciale în sumă de 61,7 mii lei la procurarea şi instalarea a 2 pompe, care erau prevăzute în contractul de antrepriză, astfel fiind ignorat art.34 din Legea nr.721-XIII. ________________________ 17 M.O., 1996, nr.42-44, art.349 Nu este înregistrată în evidenţa contabilă construcţia efectuată pe teritoriul institutului de către „Elat-Service” S.R.L. (c/f 1003600017279) în perioada anilor 2002-2003, prin ce n-a fost respectat pct.209 din Instrucţiunea „Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.199618 (cu modificările ulterioare). ________________________ 18 Nu este dată publicităţii. Institutul Patrimoniului Cultural (în continuare – I.P.C.) a fost creat conform Hotărîrii Guvernului nr.1326 din 14.12.2005, prin contopirea a 3 institute din cadrul A.Ş.M.: Institutul de Arheologie şi Etnografie, Institutul de Cercetări Interetnice şi Institutul Studiul Artelor. În mod grafic, finanţarea I.P.C. în perioada anilor 2005-2006 se prezintă în felul următor*: 
*Sursă: Rapoartele privind executarea bugetului instituţiilor publice După cum reiese din diagramă, în anii 2005-2006 au fost executate cheltuieli de bază în mărime de 2620,9 mii lei şi, respectiv, de 4343,9 mii lei, sau la nivelul de 99,1% şi, respectiv, 99,9%. Au fost executate cheltuieli din mijloace speciale în sumă de 136,7 mii lei (63,4%) şi, respectiv, de 115,6 mii lei (84,4%). Cheltuielile au fost efectuate în limita devizelor de cheltuieli integrale şi pe fiecare temă în parte. Totodată,s-au efectuat unele cheltuieli în lipsa documentelor justificative şi peste normele stabilite. Generalizînd cele menţionate, Curtea de Conturi concluzionează următoarele. Aprobarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, precum şi încheierea Acordului de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M. au contribuit la ameliorarea situaţiei financiare în sfera de cercetare-dezvoltare, la elaborarea unor măsuri pentru reformarea sistemului de organizare şi administrare în sfera ştiinţei şi inovării. Comparativ cu anii precedenţi, în anii 2005-2006, s-a înregistrat o creştere a finanţării sferei ştiinţei şi inovării. În baza Acordului de parteneriat între Guvern şi A.Ş.M. şi a Regulamentului privind finanţarea activităţilor în sfera ştiinţei şi inovării, mijloacele financiare publice destinate ştiinţei şi inovării au fost distribuite instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării conform direcţiilor strategice. Totodată, în rezultatul controlului, au fost constatate unele nereguli şi neconformităţi, exprimate prin nerespectarea cu stricteţe a prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare vizînd distribuirea şi repartizarea mijloacelor financiare, acreditarea instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, înregistrarea de stat a proiectelor de transfer tehnologic, prezentarea şi analiza dărilor de seamă privind transferul tehnologic, care au influenţat negativ asupra realizării obiectivelor propuse. Controlul insuficient din partea unor conducători ai instituţiilor subordonate A.Ş.M. a făcut posibilă comiterea încălcărilor legislaţiei la utilizarea mijloacelor financiare şi materiale, precum şi gestionarea ineficientă a patrimoniului de stat. Evidenţa contabilă a fost ţinută cu unele abateri de la legislaţie. Reieşind din cele expuse, în temeiul art.27 şi art.29 din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 „Privind Curtea de Conturi”, Curtea de Conturi h o t ă r ă ş t e: 1. Se cere de la conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei (dl Gh. Duca): 1.1. să examineze rezultatele controlului efectuat, să întreprindă măsuri în vederea lichidării încălcărilor şi neajunsurilor constatate de control, cu aplicarea sancţiunilor disciplinare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, faţă de persoanele cu funcţii de răspundere, şi să informeze Asambleea Academiei de Ştiinţe a Moldovei despre măsurile întreprinse; 1.2. să asigure gestionarea eficientă a resurselor financiare şi a patrimoniului public, respectarea normativelor de cheltuieli stabilite, achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor în conformitate cu legislaţia şi să intensifice controlul asupra utilizării conform destinaţiei a alocaţiilor aprobate; 1.3. să întreprindă măsuri privind îmbunătăţirea sistemului de control intern, de organizare şi conducere a contabilităţii şi să asigure evaluarea şi înregistrarea în evidenţa contabilă a bunurilor materiale în conformitate cu Legea contabilităţii, precum şi autenticitatea rapoartelor financiare; 1.4. să asigure condiţiile necesare pentru acreditarea instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, inclusiv utilizarea a cel puţin 20% din bugetul acestora pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în art.99 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare; 1.5. să ajusteze la prevederile legislaţiei contractele de locaţiune încheiate cu abateri de la actele normative şi să întreprindă măsuri adecvate vizînd transmiterea căminelor privatizate Asociaţiilor proprietarilor de locuinţe; 1.6. să delimiteze terenurile aferente şi să obţină actele de proprietate asupra acestora şi asupra bunurilor imobile deţinute; 1.7. să examineze rezultatele controalelor efectuate la instituţiile subordonate supuse controlului, cu întreprinderea măsurilor corespunzătoare conform legislaţiei pentru lichidarea încălcărilor şi neajunsurilor constatate în urma controlului. 2. Se cere de la conducerea Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (dl V.Afanasiev), Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică (dl L.Voloşciuc), Grădinii Botanice (institut) (dl Al.Teleuţă), Institutului Patrimoniului Cultural (dl V.Dergaciov) să întreprindă măsuri de lichidare a tuturor neajunsurilor şi neregulilor constatate în actele de control. 3. Se informează Ministerul Finanţelor (dl M.Pop) despre rezultatele controlului asupra utilizării resurselor financiare publice şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public de către Academia de Ştiinţe a Moldovei şi unele instituţii subordonate în perioada anilor 2005-2006, pentru intensificarea controlului asupra utilizării finanţelor publice. 4. Despre rezultatele controlului se informează Parlamentul şi Guvernul. 5. Despre executarea pct.1 şi pct.2 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 2 luni. 6. Prezenta hotărîre poate fi atacată în modul stabilit de legislaţie şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.6 alin.(3) din Legea privind Curtea de Conturi. Preşedintele Curţii de Conturi Ala Popescu Nr. 67. Chişinău, 25 septembrie 2007. |