Activitatea autorităților anticorupție degradează în lipsa unui mecanism eficient de responsabilizare instituțională: cazul Autorității Naționale de Integritate

Contextul general

În conformitate cu Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (în continuare – Legea nr. 132/2016), Autoritatea Națională de Integritate (în continuare – ANI) trebuie să prezinte anual, până la data de 31 martie, în plenul Parlamentului raportul său de activitate. Atribuția revine nemijlocit președintelui ANI, după aprobarea, până la 25 martie, a raportului de către Consiliul de integritate (în continuare – CI).

Întocmirea, publicarea, prezentarea și examinarea rapoartelor anuale de activitate este unul din instrumentele care ar trebui să asigure responsabilizarea instituțională a ANI. În acest sens, actualul mecanism nu reușește să-și demonstreze eficiența.

Concluzii și recomandări

Rapoartele anuale ale ANI rămân inutile atât timp cât autoritățile nu monitorizează, constant și obiectiv, dinamica principalilor indicatori de performanță instituțională, cum ar fi:

• numărul declarațiilor depuse în total și ponderea declarațiilor depuse repetat;
• numărul declarațiilor depuse în total și ponderea declarațiilor verificate;
• numărul proceselor-verbale privind controlul și rata de refuz în inițierea controlului;
• numărul actelor de constatare și rata de clasare a controlului;
• numărul încălcărilor constatate în funcție de regimul juridic vizat;
• statutul persoanelor în privința cărora s-au constatat încălcări;
• numărul proceselor-verbale contravenționale și valoarea totală a amenzilor aplicate;
• numărul cazurilor în care s-a constatat și s-a confiscat averea nejustificată;
• numărul persoanelor în privința cărora s-a aplicat interdicția de a exercita o funcție publică (funcție de demnitate publică) pentru o perioadă de 3 ani;
• numărul hotărârilor judecătorești irevocabile emise pe cauze și ponderea celor emise în defavoarea ANI;
• resursele alocate: buget și resurse umane.

Transparency International-Moldova continuă informarea autorităților publice și reprezentanților societății civile despre deosebirile dintre noțiunile de solicitare de informații și petițe, a căror confundare generează întârzieri nejustificate la furnizarea informației de interes public. La întâlnirile din orașul Căușeni și municipiul Bălți juristul Sergiu Bozianu, expert în domeniul protecției datelor cu caracter personal, a îndemnat reprezentanțiii societății civile să fie insistenți și să ceară informații de interes public, iar reprezentanților autorităților – să furnizeze răspunsuri rapide și clare și să nu lase loc de interpretări.

La discuția publică din sud-estul țării, desfășurată la 28 februarie 2023 la Primăria orașului Căușeni, au participat  circa 30 de funcționari publici dar și reprezentanți ai societății civile din satele Căinari, Ursoaia, Hagimus, Opaci, Grigorievca și Coșcalia.

Sergiu Bozianu le-a spus participanților că odată cu abrogarea Legii cu privire la petiționare și intrarea în vigoare a Codului administrativ, s-a lansat o serie de interpretări și neînțelegeri asupra unor prevederi ale Legii cu privire la accesul la informație: unii funcționari publici califică solicitările de acces la informații drept petiții. „Răspunsul la o cerere de acces la informație trebuie furnizat în maxim 15 zile lucrătoare, cu posibilitatea prelungirii acestui termen cu 5 zile lucrătoare, cu informarea prealabilă a solicitantului. În schimb, petiția trebuie soluționată în termen de 30 de zile (calendaristice), cu posibilitatea prelungirii cu încă 15 zile (maxim până la 90 de zile), cu informarea petiționarului”.

Vera Ciuchitu, activistă civică din Căușeni, a menționat că astfel de discuții, la care participă atât reprezentanții societății civile care sunt cei care solicită informații, cât și autoritățile publice, sunt foarte utile:  „Este foarte important ca astfel de discuții să fie organizate în cât mai multe localități și cu mai multe subiecte abordate, fiind aduse exemple practice de la experții care au analizat atât solicitări de informații, cât și răspunsuri”, a precizat activista.

Solicitantul nu este obligat să își justifice interesul pentru informaţiile oficiale solicitate

O discuție similară a avut loc și în incinta Primăriei municipiului Bălți la 16 martie 2023. Expertul Sergiu Bozianu le-a spus celor circa 50 de participanți că, în unele cazuri, autoritățile publice le cer solicitanților de informații să își justifice cererea de acces la informații, acțiune ce constituie o abatere.  „Dreptul de acces la informație presupune informarea publicului de către stat. Statul este reprezentat de angajații din instituțiile publice. Solicitantul este absolvit de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru informaţiile oficiale solicitate. Cu cât este mai înaltă poziția persoanei, interesul pentru această persoană este mai mare. Când vorbim de un prim ministru și un alt funcționar public, desigur că interesul pentru premier e mai mare”, a mai adăugat expertul.

Participanții la discuție au adresat diverse întrebări, în special legate de relațiile autorităților publice cu mass-media. Cristina Craevscaia-Derenova, consilieră municipală, a spus că, de multe ori, portaluri care se dau drept resurse informative independente, dar care ar fi afiliate politic, solicită informații de interes public, apoi denaturează și trunchiază răspunsurile, scoțând din context informația furnizată. „Ne confruntăm și aici cu problema fake-news-urilor, iar când așa-zisele surse independente publică o informație rău-intenționată, autoritățile publice nu știu cum să reacționeze. Am apelat de câteva ori și la poliție, dar e mai greu”, susține consiliera.

Lilia Zaharia-Cravcenco, directoarea Transparency International-Moldova, a precizat că în astfel de cazuri autoritățile publice pot sesiza Consiliul de Presă din Moldova, care va analiza conținutul materialului jurnalistic și va constata dacă sursa media a încălcat sau nu Codul Deontologic al jurnalistului. Ea le-a recomandat autorităților să furnizeze informațiile cât de repede pot, să nu tărăgăneze expedierea răspunsurilor.

Directoarea TI-Moldova a mai spus că, din practica sa anterioară de jurnalistă, unele autorităţi pun la dispoziția solicitanţilor doar informaţiile oficiale, în baza unei cereri scrise sau în format electronic, cu aplicarea semnăturii digitale, chiar dacă legea prevede expres că cererea de acces la informaţie poate fi înaintată și verbal sau prin e-mail. Ea a conchis că această confuzie creată de autorități îngreunează munca jurnaliștilor, care au nevoie de informații într-un termen scurt, având de suferit într-un final cetățeanul, care este consumator de media.

TI-Moldova

Discuțiile au fost organizate în cadrul proiectului „Mobilizarea societăţii civile pentru monitorizarea şi sesizarea asupra integrităţii instituţiilor statului şi activităţilor anticorupţie în Moldova” implementat de Transparency International – Moldova cu suportul Secţiei Justiţie Penală şi Aplicare a Legii a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chişinău.

Ridicarea imunității deputaților – între lege și practică

Proiectul de lege pentru modificarea art. 70 din Constituție și avizul Curții Constituționale

La 14 februarie 2023, Curtea Constituțională a adoptat avizul la Proiectul de lege pentru modificarea art. 70 din Constituție (Imunitatea deputatului).[1] La originea cauzei s-a aflat solicitarea depusă de către 34 de deputați la 9 decembrie 2022.

[Avizul Curții Constituționale nr. 1/2023 la proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituție (imunitatea deputatului) (sesizarea nr. 211c/2022), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr. 57-60, art. 37.

Ce-i de făcut?

Pornind de la actuala redacție a art. 70 alin. (3) din Constituție, în cazul mai multor infracțiuni de corupție, care, în buna lor parte, sunt infracțiuni flagrante, nu este necesară încuviințarea Parlamentului pentru reținerea, arestarea și percheziționarea deputatului. Astfel, implementarea recomandării GRECO în partea ce ține de imunitatea deputaților nu neapărat solicită modificări constituționale. GRECO insistă nu asupra excluderii regimului de imunități acordat deputaților, ci asupra necesității dezvoltării unor linii directorii și criterii, clare și obiective, care ar ghida procedurile parlamentare și deciziile privind ridicarea imunității. Acestea ar trebui să precizeze că parlamentarii nu trebuie să examineze fondul cauzei și că imunitatea trebuie interpretată și aplicată restrictiv. De altfel, acest lucru este esențial în cazul unei decizii privind încuviințarea trimiterii în judecată. Trimiterea în judecată este mai mult decât o măsură de constrângere. Prin această decizie, de fapt, se decide perspectiva nemijlocită a dosarului, finalizându-se urmărirea penală pe caz.