Instituțiile regulatorii și guvernele trebuie să acționeze pentru stoparea corupției din sistemul financiar

Emis de către Secretariatul Transparency International

Revelațiile din „Documentele din Paradis”/”Paradise Papers” publicate în ziua de 5 noiembrie de către Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) și partenerii săi arată abilitatea celor bogați și puternici din întreaga lume de a-și ascunde bunăstarea prin intermediul unor structuri financiare complexe și opace care le permit acestora să rămână și să-și mențină interesele de afaceri în secret. Aceste structuri secrete pot fi folosite la fel de către corupți.

Delia Ferreira Rubio, președintele Transparency International, a menționat:

“Lista persoanelor de rang înalt și a corporațiilor vizate în acest ultim scandal este șocantă. Cu siguranță, autoritățile de supraveghere financiară și legiuitorii trebuie să realizeze că sistemul este spart. Structuri complexe și transfrontaliere sunt folosite pentru a facilita un spectru larg de activități secrete, care pot include corupție, fraude și scheme fiscale abuzive.

Prea multă lume caută căi pentru a-și ascunde bunăstarea. Dacă această bunăstare este rezultatul corupției, aceasta înseamnă că criminalilor li se oferă posibilități de a-și duce viața cu bunuri obținute illegal. Prea des banii care trebuie să îmbunătățească viețile oamenilor de rând sunt extrași de către oficiali corupți și ulterior sunt folosiți pentru finanțarea stilurilor luxoase de viață. Această experiență trebuie oprită.”

Impactul complex al ”Documentelor din Paradis”/ Paradise Papers va fi clar doar în următoarele zile, săptămâni și luni. Partenerii media al ICIJ planifică să publice mai multe cazuri în regim cotidian pe parcursul acestei săptămâni, în timp ce analizele legale, fără îndoială, se vor desfăsura cu mult mai mult timp.

Transparency International face apel pentru măsuri mai dure pentru reglementarea sectorului financiar și a participanților acestuia, inclusiv a brokerilor imobiliari, avocaților și bancherilor.

Transparența proprietăților beneficiarilor

Toate țările trebuie să dispună de registre centrale și publice a proprietarilor reali de companii, precum și registre care să conțină informații despre toți membrii/participanții din societăți comerciale. Guvernele trebuie să ceară oricărei companii care participă la contracte publice sau achiziții și vânzări de proprietăți deschiderea publică a informației despre proprietățile beneficiare.

Măsuri contra spălării banilor

Companiile de avocați și intermediarii care au constituit companii și societăți offshore trebuie să-și cunoască clienții săi și să raporteze autorităților despre activitățile suspecte. Ei nu trebuie să ofere spații protectoare clienților săi. Când astfel de facilitatori nu-și îndeplinesc obligațiile, autoritățile trebuie să impună sancțiuni adecvate, de la penalizări și retragerea autorizațiilor de activitate și până la investigarea persoanelor.

Bunuri de lux și imobile

Trebuie să fie stabilite cerințe de investigații puse în aplicare de către vânzători de bunuri de lux, inclusiv proprietăți în centre precum sunt Londra și New York, pentru siguranța că banii folosiți pentru achiziții nu provin din acte de corupție.

În documentele „Panama Papers” anul trecut cel puțin 150 de anchete, misiuni de audit sau investigații au fost anunțate în 79 de țări și guvernele investighează mai mult de 6500 de contribuabili și companii. Paradise Papers trebuie nu doar să ducă la investigații, dar să arate cât de important este de a opri secretele din sistemul financiar.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*