Transparency International și Global Witness atenționează despre riscurile aplicării “golden visa” în UE

Uşile Europei sunt deschise pentru criminali şi corupţi, datorită schemelor Golden viza, lipsite de transparenţă, opace şi prost gestionate, potrivit unui raport publicat astăzi de Transparency International şi Global Witness. Cele două organizaţii afirmă că beneficiile financiare ale sistemelor de oferire a cetăţeniei şi a permisului de şedere contra investiţii sunt subminate de riscurile care derivă din insuficienţa diligenţei, conflictele de interese şi puterile discreţionare la scară largă.
„Dacă aveţi o mulţime de bani pe care i-aţi dobândit prin metode dubioase, asigurarea unui nou loc pentru a fi numit “acasă”, departe de cel în care aţi furat este mai mult decât atrăgătoare. Schemele Golden viza oferă un refugiu sigur de la autorităţile care v-ar putea căuta, confrunta activele furate cu veniturile declarate şi impozitele achitate. Ele asigura libertatea de a călători fără a ridica suspiciuni”, a declarat Naomi Hirst de la Global Witness.
„Având în vedere riscurile iminente, aceste sisteme trebuie să dispună de cele mai înalte standarde de verificare a diligenţei, astfel încât ţările recipiente să cunoască bine cine sunt candidaţii şi de unde provin banii lor. Cu regret, situaţia curentă este foarte diferită. Această abordare amplifică riscul oferirii cetăţeniei unor persoane corupte şi, mai mult, coruperii statului însuşi în măsură ce guvernele înfometate de profit nu iau în considerare pericolele”.
Laure Brillaud, responsabilul pe politici anti-spălare a banilor din cadrul Transparency International – UE şi co-autor al raportului, a declarat: „Schemele gestionate prost permit persoanelor fizice corupte să lucreze, să călătorească neîngrădit în UE şi să submineze securitatea colectivă. Din acest motiv, sunt necesare acţiuni urgente la nivelul întregii UE. Bruxelles-ul trebuie să definească standardele pentru aceste programe şi să se asigure că ele sunt respectate în toate statele membre care oferă cetăţenie şi permis de şedere contra investiţii”.
Statistica arată că cel puţin 6 000 de paşapoarte şi aproape 100 000 de permise de şedere au fost vândute în UE în ultimul deceniu. Spania, Ungaria, Letonia, Portugalia şi Regatul Unit au oferit cele mai multe – peste 10 000 fiecare.
În pofida sumelor mari de bani implicate, Cipru şi Portugalia nu par să pună în discuţie sursa de avere a solicitanţilor. În Malta, solicitanţii care au cazier judiciar sau sunt în curs de investigare pot fi totuşi consideraţi eligibili în “circumstanţe speciale”. În Portugalia, 95% din totalul mijloacelor venite prin Golden viza au fost plasate în imobile, ceea ce a condus la o presiune sporită pe piaţa imobiliară, neavând nici o legătură cu crearea locurilor de muncă. În Ungaria, Letonia şi Regatul Unit, ratele de admitere ale solicitanţilor au fost de până la 90%, generând suspiciuni vis-a-vis de caracterul selectiv al controalelor solicitanţilor în anumite state membre.
Întrucât oferirea permiselor de şedere şi a cetăţeniei de către un stat membru afectează întreaga Uniune Europeană, Transparency International şi Global Witness solicită instituţiilor UE:
– să stabilească standarde la nivelul UE pentru sistemele de Golden viză, cu accent pe transparenţă;
– să identifice şi să evalueze în mod regulat riscurile pe care le generează aceste sisteme pentru UE în ansamblu, pe care să le atenueze ulterior;
– să extindă normele de combatere a spălării banilor asupra tuturor părţilor din industria Golden viza;
– să stabilească mecanisme de colectare şi schimb internaţional a informaţiilor, în special despre integritatea solicitanţilor, sursele de venit şi investiţiile reale ale acestora;
– să pornească proceduri judiciare împotriva statelor membre ale căror sisteme ar putea afecta securitatea comunitară în UE.
Raportul final poate fi vizualizat aici: https://www.transparency.org/whatwedo/publication/golden_visas

Transparency Intenational – Moldova (TI-Moldova) atrage atenţie asupra riscurilor care rezultă din adoptarea la finele anului 2016 a unui sistem similar celui Golden viza în Republica Moldova. Îngrijorarea principală este că iniţiativa în cauză a apărut simultan cu iniţiativa de amnistie a capitalului în condiţiile unor investigaţii a spălărilor de bani de cca 22 miliarde USD si a fraudei din sistemul bancar . O altă îngrijorare ţine de faptul că decizia privind acordarea cetăţeniei va fi luata de o companie privată înregistrată în afara ţării, statul fiind astfel eliminat din procesul de examinare a dosarelor solicitanţilor, deci, din evaluarea riscului aferent ordinii şi securităţii publice. Mai mult, lista beneficiarilor acestor vize nu va fi făcută publică, ceea ce alimentează temerile că cetăţenia ar putea fi oferită unor persoane cu mijloace de provenienţă dubioasă, rezultate din spălări de bani şi evaziune fiscală.
Este de reţinut că şi Centrul Naţional Anticorupţie s-a expus univoc asupra intenţiilor de cooptare de noi cetăţeni contra bani, accentuând că ”interesele promovate sunt în detrimentul interesului public şi cu riscuri majore pentru siguranţa şi securitatea cetăţenilor şi a statului Republica Moldova”.
Având în vedere multiplele riscuri aferente noilor prevederi legale ce ţin de oferirea cetăţeniei Republicii Moldova, TI-Moldova reiterează necesitatea de a stopa implementarea ”Programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţie” până la o evaluare şi coordonare a acestuia cu autorităţile europene specializate în combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Aceasta ar permite de evitat asumarea unor angajamente care ar fi în detrimentul interesului public şi de prevenit posibile prejudicii de la aplicarea Programului atât pe plan intern, cât şi regional.

1. https://www.transparency.md/wp-content/uploads/2018/04/Observator_8F.pdf
2. https://www.cna.md/public/files/raport_expertiza/rea-dep453-investitstrainid6398.pdf

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*