
Peste 70 de comunicatori și reprezentanți ai APL-urilor au participat pe parcursul lunii aprilie la atelierul de instruire „Combaterea dezinformării prin comunicare”, organizat de Transparency International-Moldova în regiunile de centru, sud și nord ale țării. Experții facilitatori le-au explicat participanților că rolul autorităților publice locale este unul primordial în combaterea dezinformărilor la nivel local, în special în mediul on-line. Participanții au simulat exerciții practice privind combaterea narativelor de dezinformare, au formulat recomandări despre comunicarea în situații de criză și au prezentat metode de verificare a informațiilor și de comunicare rapidă prin intermediul rețelelor sociale.
Atelierul tematic „Combaterea dezinformării prin comunicare” a fost facilitat de Viorica Zaharia, expertă media și Samir Krilic, jurnalist și comunicator de origine bosniacă, dar cu o experiență vastă la nivel internațional. Timp de două zile, aceștia au interacționat cu zeci de participanți, din diferite zone ale țării și au prezentat strategii de comunicare și tehnici de combatere a dezinformărilor din mediul on-line. Aceștia au menționat că e foarte important ca la nivel local comunicatorii să aibă abilități de reacție rapidă în cazul unei dezinformări pentru prevenirea escaladării panicii sau confuziei în rândul populației. O reacție rapidă ajută la calmarea situației și la menținerea încrederii în autorități.
În cadrul primei sesiuni de training, desfășurată la Chișinău, la 31 martie-1 aprilie 2025 , au fost prezenți comunicatorii din raioanele de centru a țării. Marina Ogor-Lupașco, funcționară publică în cadrul Consiliului raional Dubăsari, a specificat că asemenea activități au un impact semnificativ asupra dezvoltării abilităților de comunicare și a dialogului constructiv dintre APL-uri și mass-media.
La rândul său, Zorina Pogreban, funcționară din cadrul primăriei orașului Anenii Noi, a menționat că autoritățile locale sunt primul punct de contact pentru cetățeni. Răspunsul rapid arată implicare și capacitate de gestionare a situațiilor de criză, consolidând relația dintre autorități și cetățeni.

Al doilea atelier s-a desfășurat în municipiul Bălți, la 3-4 aprilie 2025 și a adunat comunicatori din raioanele de nord a țării. Participanții au apreciat discuțiile și dezbaterile interactive, exemplele practice și soluțiile propuse de experți pentru o comunicare eficientă și transparentă. Cătălin Sandu, reprezentant al Consiliului raional Sângerei a confirmat faptul că este important ca un comunicator să știe să reacționeze prompt și eficient împotriva dezinformării, deoarece în era rețelelor sociale, o știre falsă se poate răspândi în câteva minute. „Timpul de reacție este critic pentru a reduce impactul și pentru a oferi versiunea corectă a faptelor”, a precizat acesta.

Comunicatorii din raioanele Ștefan-Vodă, Ungheni, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Ialoveni s-au întâlnit la Chișinău la 7-8 aprilie 2025, la al treilea atelier. Reprezentantul Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Pavel Finoghenov, a apreciat experiența interactivă, afirmând că este mult mai bine pregătit pentru a face față eventualelor dezinformări și de a răspunde prompt la situațiile de criză. Mihaela Cucereanu de la Consiliul raional Strășeni a concluzionat că informațiile acumulate timp de două zile la atelierul de combatere a dezinformării vor fi foarte utile în munca zilnică, unde încerc să asigur o comunicare eficientă cu publicul și o imagine instituțională corectă”.

Al patrulea atelier s-a desfășurat în municipiul Cahul la 10-11 aprilie curent, adunând comunicatorii din cadrul autorităților publice locale din raioanele de sud a țării. Participanții prezenți la atelier au argumentat că perioadele electorale sunt momente de tensiune socială și politică, când cantitatea și impactul dezinformării cresc considerabil. Vasile Baciu, șef al Secției administrație publică din cadrul Consiliului raional Basarabeasca și responsabil pe comunicarea în cadrul instituției, a conchis că falsurile pot viza inclusiv activitatea administrației locale, afectând percepția publică asupra corectitudinii acesteia. „Comunicatorii bine pregătiți pot interveni prompt pentru a corecta narațiunile false și a proteja instituția de manipulări”, a spus funcționarul.

Cele patru ateliere au fost organizat de Transparency International-Moldova, în colaborare cu Institute for War&Peace Reporting, cu sprijinul financiar din partea Norvegiei. După aceste instruiri, cei peste 70 de comunicatori vor organiza ateliere în raioanele unde activează, la care vor participa peste 700 de persoane responsabile de comunicare în cadrul primăriilor satelor și comunelor din întreaga țară.

Lilia Zaharia-Cravcenco, directoarea executivă a TI-Moldova, a argumentat că participanții sunt abilitați cu tehnici de prevenire a dezinformării. „Scrutinele electorale trecute au demonstrat că în lipsa unor comunicatori bine pregătiți, autoritățile locale pot fi ușor folosite ca ținte sau pioni în luptele politice. Instruirea ajută personalul să mențină o comunicare neutră, profesionistă și transparentă și să evite implicarea instituțională neintenționată în campanii partizane”, a conchis directoarea TI-Moldova.
Natalia Dabija, comunicatoare TI-Moldova