Declaraţii

În decembrie 2016, un grup de deputaţi în frunte cu Andrian Candu, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a venit cu o iniţiativă legislativă privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, cunoscută sub denumirea “amnistia capitalurilor obţinute ilegal”. Reprezentanţii societăţii civile au condamnat iniţiativa de adoptare a acestei legi, considerând că aceasta ar legaliza banii obţinuţi fraudulos şi ar compromite lupta anticorupţie în Republica Moldova. Printr-un efort comun al societăţii civile, mediului de experţi şi partenerilor de dezvoltare acest proiect a fost blocat, iar în februarie 2017 – retras din agenda parlamentară, chiar dacă a fost votat în prima lectură. Totodată, expertiza anticorupţie efectuată de către Centrul Naţional Anticorupţie a constatat ”… conceptul liberalizării capitalului devine echivalent cu cel al legalizării capitalului din afara circuitului legal, apropiindu-se de un concept al spălării banilor de provenienţă infracţională”. Astfel, această intenţie de legalizare a unor fonduri de provenienţă dubioasă a eşuat.

Read more

To guarantee success and maintain the power, the DP came with the initiative to change the electoral system before the elections. Although DP apparently insists on a uninominal system of election of MPs in Parliament, the party would be satisfied with the introduction of a mixed system of elections. To this end, it seems that the PD has come to a hidden agreement with the Party of Socialists (PSRM), which is the initiator of the establishment of the mixed electoral system. Both parties have imitated an intense political struggle on the projects, but they are very close in structure and content, except for the name of the electoral system.
Simulating contradictions, both parties require the population and development partners to choose one of two options: either the current corrupt governance headed by a pretended pro-European oligarch, or PSRM headed by a pro-Russian leader. Neither option satisfies the population with pro-European aspirations.

Read more

Pentru a-şi garanta succesul şi a se menţine la guvernare, PD a venit cu iniţiativa de a schimba sistemul electoral înainte de alegeri. Deşi aparent PD insistă asupra unui sistem uninominal de alegere a deputaţilor în Parlament, partidul ar fi satisfăcut de introducerea unui sistem mixt de alegere a deputaţilor. În acest scop, se pare că PD a făcut o înţelegere cu Partidul Socialiştilor (PSRM) care este iniţiatorul instituirii sistemului electoral mixt. Ambele partide au imitat o luptă politică intensă pe marginea proiectelor, însă acestea sunt foarte apropiate ca structură şi conţinut, excepţie fiind doar denumirea sistemului electoral.

Simulând contradicţiile, ambele partide impun şi populaţiei, si partenerilor de dezvoltare să aleagă una din două opţiuni: ori guvernarea actuală coruptă în frunte cu oligarhul care se declară pro-european, ori PSRM dirijat de un lider pro-rus. Nici o opţiune, nici alta nu satisface cerinţelor populaţiei cu aspiraţii europene

Read more

We call on the Parliament of the Republic of Moldova to respect the law and common sense and to stop promoting the interests of some groups or parties and to act in the public interest according to democratic norms. We call on the development partners of the Republic of Moldova to firmly condemn the above actions and to cease any support of the initiatives/requests of the current Government if the Parliament adopts one of the two draft laws.

Read more

Câteva organizații și activiști din societatea civilă condamnă acțiunile întreprinse astăzi de deputații fracțiunilor parlamentare PD, PSRM și PPEM. Aceștia au inclus în agenda suplimentară a ședinței Parlamentului de astăzi două proiecte, ce introduc modificări cruciale în sistemul electoral: proiectul de lege nr. 60/2017, promovat de Partidului Democrat (sistemul uninominal), și proiectul nr. 123/2017, promovat de Partidul Socialiștilor (sistemul mixt).

Read more

Transparency International – Moldova vine cu doua proiecte de legi menite să diminuie riscurile investiţiilor in spaţiul locativ (apartamente) şi caută un partener cu dreptul la initiativa legislativa

Descărcaţi: Proiect de Lege pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor de investiţii în construcţia de locuinţe

Descărcaţi: Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Descărcaţi: Constructia spatiului locativ din mijloacele cetatenilor: cum protejem investitorii?

Read more

Having in mind the role of the European Parliament in approving Macro-Financial Assistance programmes to non-EU members (co-decision), we kindly ask you to consider the following conditions for three tranches of the macro-financial assistance to be disbursed to Moldova in 2017 and 2018. Their goal is to ensure that the EU funds will be spent for supporting the sustainable democratic and economic development of Moldova rather than being misused for other purposes.

Read letter

Read more

Începând cu 6 martie 2017, a fost lansată o campanie de informare de amploare referitor la propunerea preşedintelui Partidului Democrat din Moldova (PDM) V. Plahotniuc de schimbare a sistemului electoral din Republica Moldova. Campania este promovată activ prin mijloacele media, publicitate stradală, inclusiv cu utilizarea resurselor administrative. Campania de informare a precedat depunerea în Legislativ a proiectului de lege privitor la sistemul de vot uninominal nr.60 din 14.03.2017.

Read more