Author's Posts

La 4 decembrie 2020, în Parlamentul Republicii Moldova, a fost înregistrată iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi ai fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova – Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate nr. 132/2016.

Read more

Aportul jurnalismului de investigație la prevenirea și combaterea corupției este inestimabil și nu poate fi substituit de activitatea niciunei structuri de stat sau a unor ONG-uri, indiferent de cât de profesioniste sau diligente ar fi acestea în exercutarea misiunii sale. Abordarea fenomenului corupției de către jurnaliștii de investigație se deosebește prin complexitate și munca enormă de documentare și verficare încrucișată a faptelor, prin identificarea surselor credibile de informații, accesul la care adesea este îngrădit nejustificat, și – nu în ultimul rând – prin asumarea riscului de a atinge interesele unor persoane influente și a se expune pericolului. Merită admirație determinarea și curajul jurnaliștilor care continua să investigheze cazuri de corupție, conflicte de interese și alte ilegalități, chiar și atunci când alții renunță, fiind descurajați de faptul că adesea efortul lor nu este apreciat, iar cei care comit acte de corupție nu sunt pedepsiți. Toate acestea ne conving că jurnalismul de investigație a fost și rămâne nu doar o profesie, dar și o vocație.

Publicația ”Jurnaliștii contra corupției – 10” conține o colecție de investigații jurnalistice prezentate pentru concursul ”Reflectarea fenomenului corupției în presă” organizat de Transparency International – Moldova în parteneriat cu Asociația Presei Independente. Astfel, ediția a X-a a colecției „Jurnaliștii contra corupției” cuprinde 47 de articole, semnate de 15 autori care reprezintă 8 instituții media și poate fi accesată aici:

Read more

Pentru concursul din aceste an, jurnaliștii și redacțiile din presa scrisă și online au putut depune până la 5 articole bine documentate la teme care vizează corupția, conflictele de interese, activitatea instituțiilor publice responsabile de lupta cu corupția, publicate în perioada 2017-2020. În total, la concurs au fost transmise 47 de articole și investigații jurnalistice, realizate de 15 jurnaliști de la 8 instituții media naționale și locale. Dosarele au fost evaluate de un juriu format din experți în jurnalism, investigații jurnalistice și domeniul anticorupție, în baza mai multor criterii, între care profunzimea documentării, abordarea etică și dezvoltarea atitudinii intolerante față de corupție.

Read more

Platforma Națională a Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic condamnă cu vehemență abuzurile comise prin nerespectarea procedurilor legale de promovare a proiectelor de lege comise de către majoritatea parlamentară, formată din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Șor și grupul Pentru Moldova, în ședința plenului Parlamentului din 3 decembrie 2020, și anume, adoptarea cu încălcarea flagrantă a procedurii legislative a unor proiecte de legi de importanță majoră pentru securitatea economică, socială și informațională a țării. Derularea evenimentelor la ședința în plen a luat caracteristicile unor înțelegeri dintre clanurile cu interese obscure aflate la putere, punând în pericol relațiile externe cu partenerii strategici SUA, UE și România, camuflând schemele de corupție în proiectul de lege a bugetului și subminând securitatea statului prin proiecte de legi ce alimentează scindarea pe criterii etnice, stimulează separatismul și federalizarea Republicii Moldova.

Read more

The National Platform of the Eastern Partnership Civil Society Forum strongly condemns abuses committed by failure to comply with legal procedures of promotion of draft laws, committed by the parliamentary majority, composed of the Socialist Party of the Republic of Moldova, Șor Party, and “Pentru Moldova” group, during the plenary session of the Parliament on the December 3, 2020, namely, adoption, with fragrant violation of the legislative procedures, of draft laws of major importance to the economic, social and information security of the country. The course of events at the plenary session took the characteristics of agreements made between clans with obscure interests in power, jeopardizing the foreign relations with the strategic partners of the USA, the EU and Romania, hiding corruption schemes in the draft budget law and undermining state security through draft laws that fuel separation on ethic criteria, stimulates separatism and federalization of the Republic of Moldova.

Read more

TI-Moldova efectuează un follow-up pe cazurile penale de sensibilitate publica. Investigarea fraudei bancare nu evoluează suficient. Mai multe recomandări ale Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, care ulterior au fost reținute și de Parlament, fie nu au fost puse în aplicare, fie au fost implementate cu întârziere și nepotrivit.

Read more

La 27 octombrie 2020, Transparency International – Moldova a prezentat Raportul de evaluare a Comisiei Electorale Centrale (CEC) din perspectiva Sistemului Național de Integritate (SNI). Drept bază pentru evaluare a servit metodologia SNI elaborată de Transparency International și aplicată în mai mult de 100 de țări, inclusiv în Republica Moldova.

Read more

La 21 septembrie 2020, Prim-ministrul Republicii Moldova Ion Chicu a declarat că ”săptămâna aceasta, Guvernul a remis politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 și sunt mai multe propuneri care vin să acorde susținere suplimentară domeniului economic”. În realitate, proiectul documentului privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 a fost propus spre consultare publică abia peste 2 săptămâni, pe 5 octombrie.

Read more

Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a inițiat în anul 2020 o nouă etapă de monitorizare a politicilor publice anticorupţie, axată pe aplicarea în autorităţile publice centrale (APC) a politicilor prevăzute în  Convenţia ONU Împotriva Corupţiei (UNCAC): asigurarea transparenţei decizionale; declararea averilor şi intereselor personale; etica şi meritocraţia; tratarea conflictelor de interese; asigurarea funcţionării sistemului de petiţionare, asigurarea accesului la informaţii prin intermediul paginilor web. Activităţile de monitorizare sunt parte a unui proiect susţinut financiar de National Endowment for Democracy.

Scopul monitorizării este de a analiza cum autorităţile publice centrale (APC) aplică politicile anticorupţie, a identifica eventuale probleme şi formula propuneri de îmbunătăţire a politicilor, inclusiv de perfecţionare a cadrului legal.

Raportul integral poate fi accesat aici: Raport generalizat

Read more