Main functions:
– Strategic planning of the organisational development;
– Organisation and administration of TI-Moldova’s activity and its projects;
– Fundraising and management of financial means;
– Representation of the organization in relations with state institutions, mass media, international bodies;
– Coordination of the activity with the Secretariat of Transparency International, the Accreditation Commission and other administrative structures of the Transparency International movement.
Observatorul de Politici Publice Nr. 48
La 6 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat programul de activitate al Guvernului „Moldova vremurilor bune” și a acordat vot de încredere actualului Executiv. Evident, la un an de mandat guvernamental, rapoartele și evaluările privind cele realizate sunt mai mult decât potrivite. Totuși, pornind de la carențele planificării activității guvernamentale, în domeniul anticorupție, pare a fi mai valoroasă nu atât evaluarea celor realizate, cât evaluarea măsurii în care sunt asigurate condițiile minime ale unei activități anticorupție eficiente, și anume: existența unei viziuni strategice asumate; dezvoltarea unui cadru normativ potrivit; garantarea independenței instituțiilor responsabile. Prezentul observator de politici publice este dedicat unei analize în acest sens.
Recomandări pentru îmbunătățirea reglementărilor privind selectarea conducătorului Autorității Naționale de Integritate
În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Autoritatea este condusă de un președinte, asistat de un vicepreședinte, care sunt numiți în funcții de Președintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului de Integritate. Durata mandatului președintelui și a vicepreședintelui este de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat. Mandatul vicepreședintelui se încheie odată cu mandatul președintelui, însă acesta continuă să-și exercite atribuțiile până la numirea unui nou vicepreședinte.
La 5 aprilie, curent, în baza cererii de demisie, a încetat mandatul președintelui Autorității. Cu regret, până în prezent, concursul pentru suplinirea funcției nu a fost lansat, Consiliul publicând, la 21 iulie, curent, pentru consultare publică, proiectul Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate.
Cum de îmbunătățit procesul de planificare strategică a activității Autorității Naționale de Integritate
La 20 iulie 2022, Consiliul de Integritate (CI) a aprobat Planul de activitate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) pentru anul 2022. Exercițiul a reconfirmat existența mai multor restanțe și deficiențe în domeniu. Cum de îmbunătățit procesul de planificare strategică a activității ANI și care sunt prioritățile CI în acest sens? Găsiți răspunsuri la aceste întrebări in observatorul de politici publice din această lună.
Descărcați Observatorul Nr. 46
Cum îmbunătățim procesul de verificare a declarațiilor de avere și interese personale?
Verificarea declarațiilor de avere și interese personale constituie o etapă distinctă a controlului în domeniu. Procesul de verificare este detaliat în art. 27 din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, atribuția de verificare revenind inspectorilor de integritate. Prezentul Observator de politici publice, pornind de la o analiză a cadrului normativ și statisticilor privind verificarea declarațiilor, vine cu mai multe recomandări care ar îmbunătăți aplicarea acestei politici de asigurare a integrității instituționale. Recomandările se referă atât la cadrul normativ, cât și la implementare, inclusiv la criteriile de selectare ale categoriilor de persoane, ale căror declarații urmează a fi verificate.
Descărcați Observatorul Nr. 45
Cum de îmbunătățit controlul parlamentar asupra activității autorităților anticorupție?
Există prevederi legale privind controlul parlamentar, în general, dar și prevederi legale privind exercitarea controlului asupra activității autorităților anticorupție, însă acestea necesită dezvoltare. Instituția controlului parlamentar trebuie conceptualizată, clarificându-se formele și metodele. Normele trebuie echilibrate – controlul parlamentar nu trebuie să aducă atingere independenței autorităților anticorupție, principiu care trebuie să guverneze activitatea anticorupție.
În ceea ce privește controlul parlamentar asupra activității autorităților anticorupție, practicile parlamentare, deseori, par a fi arbitrare și părtinitoare. Prevederile legale privind controlul parlamentar, odată ce au fost instituite, trebuie aplicate plenar și imparțial. În cele ce urmează, după o analiză a modului de exercitare a controlului parlamentar asupra autorităților anticorupție, sunt setate recomandări de îmbunătățire a procesului.
Descărcați Observatorul Nr. 43
Aviz privind proiectul de lege pentru modificarea art. 70 din Constituția Republicii Moldova
În corespundere cu art. 30 alin. 2 din Convenția Națiunilor împotriva corupției, fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a stabili sau menține, conform sistemului său juridic și principiilor sale constituționale, un echilibru adecvat între orice imunitate sau orice privilegiu de jurisdicție acordat agenților săi publici în exercițiul funcțiilor lor și posibilitatea, dacă este necesar, de a cerceta, urmări și judeca efectiv infracțiunile prevăzute de Convenție. Descărcaţi raportul aici
Observator de politici publice: Politici responsabile pentru dezvoltare durabilă
In anul 2022, marcăm al cincilea an de depunere a declarațiilor de avere și interese personale în formă electronică – timp suficient pentru a putea evalua experiențele acumulate și pentru a veni cu propuneri de îmbunătățire a instrumentului.
Declararea veniturilor şi averilor procurorilor din Republica Moldova
TI-Moldova a monitorizat declararea veniturilor şi averilor de către procurori pentru a identifica eventuale abateri în acest proces, posibile vulnerabilităţi în activitatea entităţilor publice de profil şi pentru a veni cu propuneri de remediere a situaţiei.
Pe parcursul monitorizării au fost analizaţi o serie de indicatori care reflectă dinamica diferitor tipuri de venituri şi active declarate, ponderea persoanelor care le declară, inclusiv pentru a răspunde la întrebări precum: ce parte din veniturile procurorilor le constituie donaţiile şi moştenirile, cadourile oferite cu diferite ocazii; cine sunt beneficiarii celor mai mari donaţii; câte bunuri imobile (ex., apartamente, case, terenuri) declară procurorii, care este suprafaţa şi valoarea acestora; câte autoturisme sunt declarate şi la ce valoare.
Spectacolul “Made in Moldova” vizionat de studenții instituțiilor de învățământ superior din Chișinău
La 12 aprilie 2022, studenții din cadrul mai multor instituții de învățământ superior din Chișinău (ASEM, USM, UTM, ULIM) au avut oportunitatea de a vedea spectacolul ”Made in Moldova” la Teatrul Național ”Satiricus Ion Luca Caragiale” (în regia lui Alexandru Grecu, autor – Constantin Cheianu).
Spectacolul este bazat pe fapte reale comunicate la linia fierbinte anti-corupție a TI-Moldova și relevă într-un mod emoțional cum toleranța și indiferența față de corupție într-o familie înstărită duce treptat la degradarea valorilor si la distrugerea acestei familii, facând o paralelă cu lipsa perspectivelor pentru o societate coruptă și îndemnând populația să opună rezistență acestui fenomen nociv.